Mandatul lui Miroslav Majoroš la conducerea Telekom Romania, prelungit cu un an

Grupul de companii Telekom Romania a anunțat prelungirea cu un an a mandatului lui Miroslav Majoroš în poziția de CEO, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Miroslav Majoroš a fost numit în funcția de CEO al Telekom Romania la 1 ianuarie 2016. 

„Rezultatele companiei demonstrează că Miroslav și echipa sa de management conduc Telekom Romania în direcția corespunzătoare. Telekom Romania va continua procesul de transformare în beneficiul clienților, angajaților și acționarilor companiei”, a declarat, într-un comunicat, Michael Tsamaz, Președinte și CEO, OTE Group și Președinte al Consiliului de Administrație al Telekom Romania Communications S.A.

Pentru a ține pasul cu evoluția pieței, Telekom Romania va continua implementarea strategiei, generând servicii accesibile și relevante, portofoliu și operațiuni simplificate și procese digitale, arată compania.

Veniturile consolidate ale grupului Telekom Romania în T3 2019 au continuat tendinţa de creştere care a debutat în trimestrul anterior, ajungând la 243,5 milioane euro, ceea ce reprezintă un avans de 7,4% faţă de perioada similară a anului anterior.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.



German
Citește articolul precedent:
Elite Business Women te învață cum să atragi finanțare Un hotel în valoare de 10 milioane de EURO, construit prin Ajutor de Stat

Elite Business Women, un club dedicat femeilor antreprenor din țară și din străinătate, prezintă o analiză cu privire la sursele...

Închide