Marea dispariție

Foto: Iakov/ depositphotos.com

În mod evident, momentul de față nu este unul foarte prielnic pentru a trăi pe planeta Pământ. Potrivit unui raport recent al ONU, masa biologică a mamiferelor a scăzut cu peste 80%, iar un milion de specii sunt amenințate cu dispariția – toate ca urmare a activității umane, se spune în raport. Consecințele economice sunt dezastruoase – numai dispariția insectelor polenizatoare riscă să genereze pierderi de peste o jumătate de miliard de euro în agricultură, iar degradarea terenurilor a distrus la nivel global aproape un sfert din productivitatea suprafețelor. Tonul îngrijorat adoptat de cercetători este, prin urmare, perfect de înțeles.

De ceva mai puțină atenție se bucură dispariția unei anumite specii de oameni – a celor care aparțin clasei mijlocii din țările dezvoltate. Consecințele sunt, de asemenea, grave. Clasa de mijloc este cea care duce în spate economia și democrația. Din ea provin persoanele care impulsionează investițiile și consumul, oamenii implicați social și care exercită o presiune de modernizare. Dacă această clasă este șubrezită, așa cum pare că este cazul, democrațiile liberale și centrul lor politic au de suferit, iar populiștii se întăresc – atât pe partea dreaptă, cât și pe cea stângă.

Timp de multe decenii, în Occidentul capitalist oamenii au trăit după un model simplu, reprodus ad nauseam în nenumărate produse culturale: să învățăm serios, să muncim din greu, să economisim consecvent, să ne bucurăm de amurgul vieții. Munca merita, iar cei care nu pierdeau din vedere ținta aveau de regulă o șansă echitabilă ca măcar copiii lor să o ducă mai bine.

În 2013, o carte a economistului francez Thomas Piketty a declanșat o dezbatere aprinsă. „Capitalul în secolul al XXI-lea“ a examinat concentrația și distribuția bogăției în ultimii 250 de ani și a emis în esență ipoteza că randamentul capitalului a fost tot timpul mai mare decât creșterea economiei și că dacă trendul se păstrează astfel
inegalitatea ar urma să crească și mai mult în viitor.

În ultimii ani, și alte multe studii și rapoarte au demonstrat la rândul lor că un număr tot mai mic de oameni dețin o pondere din ce în ce mai mare din averea globală. Dar asta nu este singura problemă. E drept că sărăcia globală este în declin, mai ales după ce creșterea economică a salvat din mizerie milioane de oameni în China și India. Dar, în Occident, oamenii alunecă deseori din clasa de mijloc în straturile cu venituri mai mici. Oameni care lucrează cu normă întreagă și nu câștigă suficient pentru a se descurca erau în anii opticilor conservatoare din țările cu economii puternice un fenomen mai degrabă neobișnuit – dar în economia neoliberală globalizată de astăzi, așa-numiții working poors, oameni săraci care muncesc, nu mai sunt o raritate. În martie 2018, în Germania, aproape 200.000 de angajați cu normă întreagă mai primeau și bani de la stat pentru că nu câștigau suficient. Numărul persoanelor care, potrivit statisticilor oficiale, aveau un loc de muncă – cu normă parțială sau întreagă – și beneficiau și de completări de la stat era de peste un milion. În SUA, un sondaj de opinie a ajuns la concluzia că aproape 60% dintre gospodării nu ar putea face față unor cheltuieli neprevăzute de 1.000 de dolari.

Clasa de mijloc din economiile dezvoltate se comprimă și se subțiază tot mai mult. Aceasta nu este o impresie empirică, ci rezultatul măsurat al unui studiu realizat de OCDE. Cercetarea, publicată în luna aprilie a acestui an, sub titlul „Under Pressure: The Squeezed Middle Class” (în traducere aproximativă: Sub presiune: clasa mijlocie stoarsă), ajunge la concluzii îngrijorătoare.

Astfel, clasa de mijloc s-a diminuat în majoritatea țărilor OCDE, deoarece a devenit mai dificil pentru generațiile mai tinere să acceadă. Între mijlocul anilor 1980 și mijlocul anilor 2010, pătura de mijloc a scăzut în medie de la 64% la 61% din populație.

În plus, influența ei economică a scăzut puternic. În spațiul OCDE, cu excepția câtorva țări, veniturile medii sunt azi nesimnificativ mai mari față de acum zece ani și au crescut cu doar 0,3% pe an, cu o treime deci mai puțin decât venitul mediu al celor mai bogați 10%.

Și costurile unui stil de viață de clasă mijlocie au urcat mai repede decât inflația. De exemplu, locuirea reprezintă cel mai mare element singular de cost pentru gospodăriile cu venituri medii, reprezentând aproximativ o treime din venitul disponibil, comparativ cu un sfert în anii 1990. Prețurile locuințelor au crescut de trei ori mai repede în ultimele două decenii față de veniturile medii ale gospodăriilor casnice.

Mai mult de una din cinci gospodării cu venituri medii cheltuie mai mult decât câștigă, iar supraîndatorarea este mai mare pentru aceste gospodării decât pentru cele cu venituri mici și cu venituri mari. Apoi, perspectivele de pe piața muncii au devenit din ce în ce mai nesigure: unul din șase lucrători cu venituri medii are un loc de muncă expus la un nivel ridicat de risc de automatizare, în comparație cu unul din cinci lucrători cu venituri mici și unul din zece cu venituri mari.

Având în vedere această situație, OCDE solicită o intervenție. Pentru a ajuta clasa de mijloc, organizația consideră că este nevoie de un plan cuprinzător de acțiune. Guvernele trebuie să facă mai mult pentru a ajuta gospodăriile din clasa de mijloc, care se luptă pentru a menține statutul lor economic și stilul de viață, pentru că veniturile lor în stagnare nu pot face față creșterii costurilor pentru locuire și educație, arată raportul OCDE. Statele ar trebui să îmbunătățească accesul la servicii publice de calitate și să asigure o acoperire mai bună a protecției sociale. Pentru a reduce costul vieții, politicile publice ar trebui să încurajeze furnizarea de locuințe la prețuri accesibile. Granturile dirijate precis, sprijinul financiar pentru împrumuturi și facilități fiscale pentru cei care cumpără case ar putea contribui la sprijinirea gospodăriilor cu venituri medii. În țările cu îndatorare acută pentru locuințe, o degrevare a ipotecilor ar ajuta la redresarea gospodăriilor suprasolicitate.

Deoarece locurile de muncă temporare sau instabile – de multe ori cu salarii mai mici și siguranță redusă – înlocuiesc tot mai mult joburile tradiționale ale clasei de mijloc, sunt necesare mai multe investiții în sistemele de pregătire profesională. Protecția oferită de sistemele de asigurări sociale și de contractele colective de muncă ar trebui extinse pentru lucrătorii care ies din standard, cum ar fi cei cu fracțiune de normă, lucrătorii temporari, cei intermediați de agenții sau liber-profesioniștii.

Pentru o abordare mai echitabilă, politicienii trebuie să ia în considerare transferul presiunii fiscale de pe veniturile obținute din muncă pe cele din capital și câștiguri de capital, cele imobiliare și moșteniri, precum și un sistem mai progresiv și mai echitabil al taxării veniturilor.

În Germania și Austria, ponderea clasei de mijloc este mai mare decât media OECD de 61% – mai precis de 67% în fiecare caz. Dar chiar și aici apare o problemă de generație. Dintre așa-numiții baby boomers, generația din anii 1942-64, 68% aparțin clasei de mijloc în OCDE, iar 71% în Germania. Din generația Millennials a celor născuți între 1983 și 2002, doar 60% din OCDE și 61% din Germania intră în pătura de mijloc.

Studiul OCDE nu s-a ocupat de situația din România, inclusiv pentru că țara nu este încă membră a organizației. Anumite cifre ar putea să schițeze o imagine utilizabilă a clasei de mijloc.

Unul din criteriile de analiză ar putea fi statutul social. De exemplu, la începutul anului 2019, Registrul Comerțului a raportat că numărul persoanelor care sunt asociați și acționari ai unei companii a atins un maxim istoric. Potrivit statisticii, în luna februarie a acestui an erau înregistrați peste 1,38 de milioane de antreprenori, dintre care mai bine de jumătate de milion de femei.

Potrivit Eurostat, România ocupă pe de altă parte locul al patrulea în UE (pentru anul 2018) în ceea ce privește ponderea lucrătorilor independenți în totalul forței de muncă (17%). Media UE este de 14%, Germania are puțin sub jumătate, 9%.

Mai des se măsoară totuși nivelurile de venit.

O posibilă definiție este cea utilizată de studiul OCDE, unde clasa de mijloc este evaluată pe baza venitului median. Astfel, o gospodărie aparține clasei de mijloc dacă generează între 75% și 200% din venitul median național al gospodăriei. Dar pentru România, această valoare a fost cea mai scăzută în UE – venitul median a atins doar 2.742 de euro în 2017, chiar și în Bulgaria a fost semnificativ mai mare, de 3.590 de euro. Cu peste 16.000 de euro, media UE pare a fi de neatins.

Conform acestui model, ar aparține în România clasei de mijloc cei care locuiesc într-o gospodărie cu puțin peste 2.000 de euro pe an. Cine are mai mult de 5.500 de euro, ar fi deja mai bine plasat decât clasa de mijloc.

Pe de altă parte, expertul Homi Kharas de la Brookings Institution din SUA pornește de la ideea că oamenii aparțin deja clasei mijlocii globale, dacă gospodăria lor cheltuie cel puțin 11 dolari pe zi și persoană.

Salariul minim în România este de 1.263 de lei net, ceea ce se traduce în puțin sub 300 de dolari. O gospodărie trebuie să câștige însă mult mai mult pentru a cheltui cel puțin 11 dolari pe zi. Dar, potrivit publicației Ziarul Financiar, circa 60% din cei 3,5 milioane de angajați din sectorul privat din România câștigă doar salariul minim – deci nu prea ar avea cum să intre în clasa de mijloc.

Alex Gröblacher



German
Citește articolul precedent:
Orașele cu investiții în inovare și cu ofertă mare de talente, ținta investitorilor imobiliari

Inovația a devenit un cuvânt cheie pentru atractivitatea din punct de vedere investițional a unui oraș, ceea ce generează în...

Închide