Marea ghicitoare a Europei: cât de unită rămâne Uniunea Europeană?

Când am început a scrie articolul de față, Europa abia se dezmeticea din șocul votului britanic din 23 iunie. Când în sfârșit m-am hotărât să fac încheierea acestei analize, Europa își linge rănile sângerânde, iar lumea întreagă încă plânge: Nisa, München, Ansbach. Plus Istanbul, plus Ankara. Plus Siria. Plus Afganistan. Plus Irak. Plus Florida, Japonia, Yemen, Arabia Saudită, Brazilia, etc. Groaza este semănată peste tot. Lumea este învrăjbită peste tot. Ideea de Uniune, de Comunitate, este peste tot în suferință. Dar cel mai tare este zdruncinat leagănul civilizației și al creștinismului.

Europa rămâne un câmp minat, și deși fumul bombei britanice începe să se spulbere, nimeni nu poate prezice de unde și cum se vor mai declanșa alte mecanisme fatale. Regina are un nou premier în Downing Street 10, dar noul premier nu este sigur ce supuși mai reprezintă în fața reginei. Pe continent, ieri, situația era tulbure. Din nefericire, continentul este astăzi sfâșiat de prea multe evenimente sângeroase. Politicienii preocupați ieri de soarta Uniunii și a relației acesteia cu Regatul Unit sunt disperați astăzi să-și liniștească proprii alegători din Franța, din Spania, din Italia, din Germania, de oriunde acolo unde terorismul spulberă ideea de siguranță și de unitate a cetățenilor europeni.

În lumea financiară, Brexit are un efect similar unei bombe cu efect întârziat. La început, London Stock Exchange a luat în plex lovitura, lira sterlină și-a modificat poziția, acțiunile au aruncat la coș câteva miliarde. Dar de abia de acum încolo lumea financiară europeană începe să vadă cum îi apar crăpături serioase în eșafodaj. Băncile italiene stau să se arunce într-o posibilă „gaură grecească”, iar planurile Băncii Centrale Europene nu au reușit să readucă înapoi Sudul Europei din starea de depresiune și profundul decalaj economic. Unii analiști occidentali cred chiar că Italia este dramatic de importantă și poate genera o ruptură în politicile UE, care se va răsfrânge către toate țările continentale ce vor căuta să-și urmeze drumuri proprii cu privire la propriile sisteme financiar-bancare, cu privire chiar la propriile economii. Politicienii italieni nu pot permite propriilor cetățeni să piardă sute de miliarde (dacă nu chiar trilioane) în viitoare operațiuni bancare de „bail-in” (de salvare a băncilor care vor cădea). O astfel de posibilitate ar prăbuși Italia chiar mai adânc decât s-a afundat Grecia, spun analiștii. Iar asta ar avea consecințe uriașe pentru toți, nu doar pentru peninsulari. Votul britanic nu s-a dat pentru o salvare a băncilor, dar condiția tuturor băncilor europene este acum dependentă de un vot care are relevanță în conturile europene.

Atmosfera generală a fost de panică și isterie odată ce a fost clar că votul din 23 iunie este în favoarea Brexit. Piețele financiare internaționale s-au cutremurat, iar lira sterlină a căzut la minimul ultimilor 31 de ani. Banca Centrală Europeană a anunțat prompt că este gata să furnizeze lichiditate, la nevoie, atât în euro cât și în alte valute, fiind pregătită „pentru acest episod”. Bank of England anunța la rândul ei că va face disponibile fonduri suplimentare de până la 250 de miliarde de lire sterline pentru a ajuta stabilizarea piețelor. Titlurile de presă abundau cu privire la impactul imediat și profund al Brexit asupra economiei britanice. Dar nimic din așteptatul colaps britanic nu s-a întâmplat, încă. Calmul relativ domnește la Londra mai mult decât pe continent. Ba chiar, undeva la mijlocul lunii iulie, aceeași Bank of England a publicat un raport prin care arăta că nu este niciun indiciu clar cum că businessul pică în Regatul Unit. Pe 22 Iulie, Lili Bayer și Jacob Shapiro de la Geopolitical Futures publicau cele trei majore neînțelegeri cu privire la impactul Brexit, subliniind aspectele politice în defavoarea celor economice. Crizele aduse de Brexit nu vor face altceva decât să ne buimăcească și mai mult, deoarece foarte puțini dintre noi conștientizează că impasul în care ne-a adus contextul istoric este reprezentat de degradarea ordinii constituționale, de statul industrializat, de apariția succesorilor acestuia și, nu în ultimul rând, de exacerbarea pieței informaționale. Un impas dat și de apariția „statului de piață” (potrivit lui Phillip Bobbit). Londra își retrasează parcursul său insular. Dar Europa trebuie să se reinventeze pe sine, și asta sub asediu fiind. La propriu și la figurat. Și într-o astfel de re-inventare, nu putem să nu ne întrebăm: România unde se va regăsi? Ce oportunități apar pentru această țară de frontieră eruopeană? Dar amenințări suplimentare?

london

Așadar, 23 iunie 2016 rămâne o dată istorică pentru Europa, data la care referendumul britanic a deschis cutia Pandorei și a aruncat un ocean de incertitudine peste ceea ce părea a fi o stâncă de siguranță: stabilitatea proiectului unionist european. Ceea ce părea pe vecie de neclintit, proiectul de pace, de conviețuire și de prosperitate europeană se demonstrează a fi astăzi și pe viitor un subiect care reaprinde dispute, dileme și conflicte. De-a lungul ultimelor săptămâni, analiști, politologi, finanțiști, economiști sau strategi de pe ambele maluri ale Atlanticului au încercat să privească în detaliu chestiunea Brexit-ului și să prevadă impactul pe care referendumul britanic îl are asupra viitorului întregii Europe și mai ales asupra politicilor Regatului Unit. Avantajele majore au fost puse în oglindă cu marile pierderi pe care votul britanic le provoacă atât britanicilor, cât și celorlalte țări membre UE. Lebăda Neagră s-a produs, plutește deja pe apele odinioară limpezi – astăzi extrem de tulburi – ale Uniunii Europene („lebăda neagră” – producerea neașteptatului, teorie lansată de Nassim Taleb, n.a.). Acum, la săptămâni după mișcarea făcută de britanici, îmi revine în minte o declarație mai veche a șefei FMI, Christine Lagarde: „Consecințele sunt de la destul de rele, la foarte-foarte rele”. Cât de „foarte rele” sunt consecințele, lumea încă nu are capacitatea de a evalua și de a înțelege, iar experți în măsurarea impactului nu există, pentru că șocul care a produs acest impact nu fusese deloc luat în seamă, dezbinarea Uniunii Europene nu era în planuri. Acum însă pare a fi subiectul principal.

Referendumul britanic a reaprins o dezbatere, nu numai cu privire la rolul Regatului Unit în Europa, dar mai ales despre prezentul și viitorul Uniunii Europene. Euroscepticismul prinde avânt de-a lungul și de-a latul continentului, iar liderii europeni, tributari propriilor viziuni divergente cu privire la modul în care trebuie condusă Europa, par a fi incapabili de a opri acest curent. Între timp, suporterii ambelor tabere britanice, „Leave” și „Remain”, în ciuda părerilor lor opuse, au ajuns acum, paradoxal, să agreeze un punct de vedere: încercările de a federaliza blocul continental vor produce țărilor membre mai mult rău decât bine. Deși, privind la alte momente istorice ale Europei, federalismul a părut mai curând să fie răspunsul propice care să vindece rănile continentului, susțin analiștii cu reputație internațională de la Geopolitical Futures. Unul dintre cele mai puternice argumente de campanie ale taberei pro-Brexit a fost acela că Parlamentul Britanic a cedat prea multă autoritate către oficialii ne-aleși ai Bruxelles-ului. Ca rezultat, reglementări iraționale europene au subminat business-ul britanic. Toată lumea este de acord că votul privind despărțirea Marii Britanii de UE este testul crucial pe care Europa îl traversează în ultimii 70 de ani. Ruperea insularilor de continent este o criză reală, deopotrivă pentru stabilitatea proiectului european și pentru viața de zi cu zi a supușilor coroanei. Din start, dezbaterea s-a concentrat mai ales pe consecințele de natură economică, pe pierderile financiare și pe șocul asupra locurilor de muncă, pe care britanicii vor trebui să le suporte ca urmare a unui Brexit. Dar, așa cum se arăta recent într-o analiză a think tank-ului condus de reputatul geo-strateg George Friedman, „în timp ce impactul economic al Brexit este o chestiune fundamentală, este departe de a rămâne singura problemă și probabil nici măcar nu e cea mai importantă dintre toate”. Potrivit lui Friedman, cel puțin încă două alte probleme rămân pe tapet și amândouă sunt la fel de sensibile pentru Coroana Britanică și pentru supușii ei. Prima problemă este legată de suveranitatea britanicilor asupra tuturor teritoriilor supuse Coroanei. A doua este legată, conform Geopolitical Futures, de poziția strategică a Regatului Unit în lume. Oponenții Brexit-ului s-au concentrat pe consecințele economice, dar cei în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE cer schimbarea radicală a abordării de către britanici a cadrului internațional. Analiștii consideră că, istoricește vorbind, britanicii au fost totdeauna neîncrezători cu privire la Europa Continentală, s-au temut tot timpul să nu fie copleșiți de mult mai populatul continent și le-a fost frică să nu-și epuizeze propriile resurse, fiind trași în disputele continentale. „Britanicii s-au concentrat mai întâi pe problemele propriului imperiu, iar când acesta a dispărut, atenția lor s-a îndreptat spre Statele Unite”, scriu analiștii GF. De altfel, ideea de integrare economică europeană expusă prima dată în Planul Marshall a și fost respinsă de Marea Britanie, neîncrezătoare nu neapărat în măsurile economice unioniste, cât în ideea de a se amesteca într-o mare masă de „afaceri” continentale căreia Londra nu a simțit că-i face parte.

Nigel-Farage

Insularii au puternice legături economice cu Europa, dar au și mai puternice legături financiare cu Statele Unite, pentru că majoritatea companiilor financiare care au dorit să facă afaceri în Europa și-au stabilit capul de pod la Londra, rămasă încă centrul financiar mondial. În plus, arată analize GF, există „Cinci Ochi” („Five Eyes”, în original) – un grup extrem de restrâns de conlucrare strategică în domeniul intelligence și militar, constituit din Marea Britanie, SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă („miezul” imperiului britanic de altădată). Asta arată relațiile istorice și culturale tradiționale ale Marii Britanii, mult mai puternice și mai adânci decât orice altă relație construită de Regatul Unit cu Continentul. De aceea, cei au provocat Brexit-ul nu se rezumă doar la a calcula costurile și beneficiile relațiilor cu Uniunea Europeană, ci și costurile și beneficiile unei și mai strânse legături cu Statele Unite, ca substitut pentru puntea Londra – Bruxelles.

Argumentele pentru Brexit au fost ușor de enumerat: Europa este disfuncțională, iar eșecul UE rănește inclusiv Marea Britanie; Londra nu va rămâne singură dacă se rupe de Bruxelles, îi rămâne Washington; teama de colaps economic prin ruperea de UE este nefondată din moment ce majoritatea țărilor UE au relații strânse cu Marea Britanie, care vor continua și în afara UE; interesele strategice și economice ale Londrei nu corespund cu cele ale continentalilor. Dar liderii continentali nu au vrut sau nu au putut să vadă realitatea din teren. Potrivit lor, Europa nu are probleme și nici nu trăiește o criză economică – deși astăzi cancelariile occidentale numai despre asta discută – iar în eventualitatea unei astfel de crize nimeni nu ar fi protejat, din afara sau dinăuntrul uniunii; relațiile economice cu UE sunt instituționalizate pe termen lung, în timp ce relația cu SUA nu are o definire clară pe o perioadă lungă de timp, deci nu poate fi o soluție de durată; problemele de suveranitate ale britanicilor se accentuează și mai mult, paradoxal, deși prin Brexit supușii Coroanei doresc să-și recâștige atribute ale puterii globale.

cameron

Dincolo de problemele personale ale britanicilor, scepticismul lor față de proiectul european – manifestat chiar de la nașterea UE – pare să fie contagios, studiile arătând că euro­scepticismul este „noua normalitate” în majoritatea statelor UE. Un studiu recent al Pew Research Center arată că UE este privită favorabil de doar 51% dintre cei chestionați. În cele zece țări selectate în studiu, o medie de 42% dintre oameni vor mai multă putere a propriilor guverne, în timp ce doar 19% militează pentru o mai mare autoritate transferată către Bruxelles. Sprijinul pentru UE este în mod particular extrem de scăzut în Grecia – deloc surprinzător ținând cont de criza financiară a Atenei – dar este la fel de scăzut în Franța și Spania, care joacă roluri importante în administrarea blocului european. În centrul argumentelor pentru și împotriva unei Europe Federalizate stau problemele de identitate. Majoritatea țărilor au o identitate națională, sau cel puțin elemente precise care unesc popoarele lor și care țin statul laolaltă. Este greu de imaginat că vom avea mulți cetățeni europeni înrolați să apere Uniunea Europeană și, potrivit GF, asta explică de ce, în ciuda multor atribute pozitive, UE pierde bătălia pentru câștigarea inimilor și minților propriilor cetățeni și din ce în ce mai mulți alegători văd UE drept o organizație ostilă. Referendumul britanic, unul dintre multele simptome ale fragmentării Europei, a pus teza federalizării la sertar pentru moment. Inițial, dezbaterea politică se construia în jurul unei și mai puternice integrări, menită să salveze construcția. Dar această strategie inițială pare să fi eșuat, iar atenția se mută mai curând către modul în care UE va avea înțelepciunea să cedeze din ce are pentru a păstra ceea ce este: o uniune. Unitatea uniunii a fost aruncată în aer de insulari și va fi greu de recuperat pe continent. Marea Ghicitoare este azi „cât de unită va rămâne Europa? Și, mai ales, unită în jurul cui sau în jurul a ce anume?”

Guvernul de la București: o analiză a impactului Brexit

Recent, portalul Hotnews.ro a publicat un material din care reiese modul în care cabinetul Cioloș a analizat impactul Brexit asupra statelor membre UE, cu relevanță deosebită asupra României. Potrivit acestui document, momentul Brexit trebuie folosit de România pentru a-și maximiza rolul în cadrul UE, măcar și pentru simplul fapt că odată cu ieșirea Regatului Unit din UE, România va deveni a șasea țară ca mărime din clubul european, și astfel are șansa să devină un negociator strategic și un actor major în piața comună. Pentru aceasta e nevoie ca „România să aibă și să promoveze o atitudine pro-europeană puternică, critică, dar constructivă, să fie un actor activ și credibil pentru partenerii europeni, dar și o țară atrăgătoare pentru mediul de afaceri”. Potrivit Guvernului de la București, țara noastră trebuie să fie pregătită „să evite un efect de contagiune care ar duce la creșterea curentelor populiste, anti-europene și anti-NATO în România; să fie parte implicată, activă și importantă a procesului de reformă a UE; să fructifice oportunitățile, pe plan intern și extern, pe care această criză le oferă”. O analiză a FMI arată că procesul de ieșire din UE conduce la reducerea automată, estimată la 10%, a fondurilor europene pentru dezvoltare regională și coeziune, iar alte estimări europene urcă chiar până la 15%. Pe de altă parte, vor fi recalculate formulele de întrunire a majorității calificate în Consiliul European, iar ponderea României ar trebui să crească de la 3,9% la 4,5%. Vor urma schimbări și în Comisia Europeană, vom participa la negocieri pentru funcționarea reformată a colegiului comisarilor. Parlamentul European își va recalcula majoritatea, judecătorii britanici dispar din Curtea de Justiție a UE și din Tribunalul European, iar structurile europene găzduite de UK vor trebui relocate: Autoritatea Bancară Europeană, Agenția Europeană a Medicamentului și o secție a Curții unice în materie de brevete. „Totodată, statele membre UE vor trebui să decidă ce tip de viitor economic doresc în relația Marea Britanie – piața comună. De asemenea trebuie stabilit dacă linia de negociere UE va fi una dură, avantajele fiind că, astfel, costurile retragerii pentru Marea Britanie vor fi mari, lucru care va întări coeziunea UE”, se arată în documentul citat de Hotnews.ro. România va trebui să mențină un echilibru între păstrarea și, eventual, aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Marea Britanie și demersurile de poziționare strategică în cadrul UE.

Impact la nivel național

Statisticile oficiale din UK arată că la începutul anului 2016, 175.000 de români desfășurau o activitate lucrativă în Marea Britanie, o rată a ocupării de 75,8%. Din analiza datelor naționale reiese că numărul cetățenilor români în UK, în perioada ianuarie – martie 2016, este de 235.000.

Pe termen scurt, efectele principale vor fi resimțite în mod semnificativ prin reducerea veniturilor din transferuri realizate de către românii stabiliți în Marea Britanie. Sectoarele afectate cel mai mult vor fi construcțiile, restaurantele, hotelurile și cel financiar. Situația retragerii Marii Britanii din UE ar putea crea oportunități prin relocarea unor investiții în Europa de Est. România ar putea beneficia de investiții străine suplimentare, pe fondul îmbunătățirii percepției asupra disciplinei fiscale. În sistemul bancar românesc nu sunt prezente investiții de credit cu capital provenit din Marea Britanie. Efectele directe, imediate ale Brexit asupra economiei românești sunt limitate. Efectele indirecte pe termen mediu și lung pot fi semnificative dacă România nu ia o serie de măsuri preventive. Este posibil să apară și efecte negative; sectorial nu pot fi excluse unele scăderi ale exporturilor românești. Pe termen mediu, în funcție de orientarea pe care o va lua zona euro și politica BCE, vedem un impact temperat în ceea ce privește evoluția principalilor indicatori economici. Există deja semnale de la participanții din piață în vederea reducerii, în perioada următoare, a volumului emisiunilor de titluri de stat pe termen lung, coroborate cu o participare mai slabă la licitațiile de titluri de stat. UK este și trebuie să rămână un partener major în domeniul securității, indiferent de apartenența la UE. Viziunea comună, apropierea de pozițiile SUA, îndeosebi cu privire la strategia privind aspectele de securitate din regiunea noastră, constituie un element fundamental care trebuie direcționat către intrarea într-o nouă etapă a relațiilor bilaterale România – Marea Britanie, care să răspundă noului context post – Brexit, compensând pierderea unei voci puternice la nivelul Uniunii pe teme majore (relațiile UE-Rusia, politica de vecinătate a UE). Aprofundarea Parteneriatului Strategic solicită și măsuri de prevenire a scăderii schimburilor comerciale (evitarea inversării evoluțiilor ascendente din ultimii ani, respectiv a diluării cooperării economice), ca și măsuri pentru salvgardarea drepturilor câștigate de lucrătorii români în UE.

România va trebui să se poziționeze rapid în procesul transformațional care debutează. Statele membre fondatoare, și într-un sens mai larg cele din zona Euro, vor avea tendința de a prelua controlul acestui proces. Este de așteptat ca direcția propusă de ele să fie cea a unei consolidări instituționale și juridice în jurul statelor percepute ca pregătite să își asume continuarea unor procese de integrare – cheie (Euro, Schengen, piața comună) în dauna celor care par să ezite. Viitoarea Europă se va clădi foarte probabil în jurul celor care vor să contribuie la relansare, care oferă credibilitate și stabilitate, care vin cu propuneri constructive. Guvernul propune spre discuție următoarele linii de acțiune pe plan european și național: apropierea de nucleul dur al UE pe termen mediu și lung, prin conectarea solidă a României la cadrul decizional și la procesul de negociere a retragerii și a noilor relații UE-UK; prin cooperarea și parteneriatul cu grupul Vișegrad plus, susținerea integrării preocupărilor problematicii est-europene în nucleul dur al UE; accelerarea eforturilor pentru reducerea decalajelor între România și statele fondatoare (prin pregătirea aderării la Euro, Schengen și phasing out MCV); definirea și promovarea unui proiect de reformă europeană reală pe termen mediu; evitarea unor pierderi masive în ceea ce privește pachetele financiare alocate României în viitorul buget european. La acestea se adaugă întărirea statului de drept, debirocratizarea, profesionalizarea și depolitizarea administrației, combaterea sărăciei, reformarea sistemului de sănătate, asumarea unei strategii de creștere economică sustenabilă și crearea unui consens instituțional asupra temelor majore de dezvoltare.

de Daniel Apostol

German
Citește articolul precedent:
Pentru ca România Competitivă să devină o Românie Durabilă

În urmă cu câțiva ani m-am hotărât să dezvolt o platformă de dezbateri publice în care să se regăsească laolaltă,...

Închide