Marea Neagră: un cufăr în care stă potențialul de dezvoltare a României

De la anticul poet Ovidiu încoace, despre Marea Neagră s-au spus multe și se pot spune multe în continuare, dar un lucru pare a rămâne cert: Marea Neagră păstrează o însemnătate deosebită în construcția politicii externe și de securitate a României, iar de curând și în construcția politicilor energetice naționale. Cum se spunea într-un articol publicat de www.geopolitics.ro, Marea Neagră pare că „este singurul prieten al României din vecinătatea sa”, iar ieşirea la Marea Neagră este în zilele noastre de fapt o ieșire către piața globală, o poartă de conectare la o piață internațională nu doar de bunuri diverse, dar mai ales la o piață mondială a energiei.

De-a lungul secolelor, Marea Neagră a fost parte dintr-o importantă rută comercială care a unit piața occidentală europeană de cea din Caucazi, din Asia Centrală şi din Orientul Apropiat. Dar astăzi și cu atât mai mult în viitor, Marea Neagră capătă și o altă semnificație strategică pentru întreaga regiune est-europeană: un bogat rezervor de resurse naturale, dar mai ales un loc care promite zăcăminte de gaze naturale ce pot schimba fundamental rolul României în piața regională de energie. Importanţa strategică a Mării Negre este un subiect de intensă actualitate, nu doar pentru București, Sofia sau Istanbul. Marile cancelarii ale lumii, de la Washington, Londra și Berlin la Moscova și Beijing sunt cu ochii pe evoluțiile de la Pontul Euxin, fiecare mare putere încercând să contureze modul prin care poate beneficia direct sau indirect de resursele pe care acesta le oferă. România are planuri mari la Marea Neagră, independența și stabilitatea ei energetică fiind direct conectate la proiectele de investiții majore în exploatarea resurselor de gaze naturale din zăcămintele aflate în subsolul acestei mări. Analistul de politică externă Corneliu Vlad scria recent că „spațiul extins al Mării Negre redevine tot mai interesant sub raport geopolitic, interesant neînsemnând neapărat favorabil, benefic, ci tot mai de luat în seamă, evaluat, pe cât posibil administrat și valorificat – desigur, în competiție – căci Marea Neagră reintră în jocurile planetare de reașezare a echilibrelor de putere”. Evoluțiile geopolitice de astăzi fac din Marea Neagră un teren strategic aflat la contactul dintre spațiul euro-atlantic și cel eurasiatic. Inițiativa celor Trei Mări (ITM), lansată de Polonia și Croația în 2015, include 12 state membre ale Uniunii Europene, așezate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră: Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, țările baltice (Lituania, Letonia, Estonia), precum și Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria. Într-un raport dat recent publicității, autorii acestuia (experții Vasile Iuga și Radu Dudău) au analizat sistemul gazier actual din punct de vedere al rezervelor, al infrastructurii și al pieței de gaze naturale. Raportul abordează, de asemenea, perspectivele de evoluție a diferitelor segmente de consum al gazelor naturale până în 2030 și oferă recomandări de politici și reglementări apte să ducă la valorificarea superioară pe piața românească, în cât mai mare proporție, a anticipatei producții din recentele descoperiri din Marea Neagră, dar și din zăcămintele on-shore. Cu o producția anuală de aproape 11 miliarde metri cubi în 2016, România este cel mai important producător de gaze naturale din Europa de Est. Importul anual a fost, în ultimii ani, de circa 10% din consum, necesar pentru a acoperi cererea crescută din lunile de iarnă. Rezervele certe erau, în 2015, de 101 miliarde metri cubi, ceea ce, la ratele actuale de consum și de înlocuire a producției, înseamnă că se vor epuiza în următorii 15-20 de ani. Pentru dezvoltarea de noi resurse de gaze naturale și pentru creșterea gradului de recuperare din zăcămintele existente sunt necesare, în continuare, investiții substanțiale. Gazoductul BRUA va constitui o dezvoltare esențială a sistemului național de transport gaze naturale (SNT). Acesta are ca scop creșterea securității în alimentarea cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, precum și tranzitul către piețele central-europene a producției de gaze naturale din Bazinul Caspic (prin inter-conectorul România-Bulgaria și prin viitorul inter-conector Bulgaria-Grecia, România va avea acces la Coridorul Sudic de Gaz). Totodată, BRUA poate reprezenta și o cale de acces la piețele europene a unei părți a potențialei producții din Marea Neagră. Gazoductul BRUA, ai cărui pași preliminari de construcție au demarat deja, va constitui, prin cele trei faze ale construcției sale, o dezvoltare crucială a SNT. Totodată, BRUA va face joncțiunea dintre Coridorul Sudic de Gaz natural și Europa Centrală. Prin capacitatea de flux bidirecțional, BRUA va conecta România la hub-ul CEGH de la Baumgarten, care este, geografic, cel mai apropiat hub lichid și „adânc” de gaz natural, cu prețuri stabilite transparent și competitiv (presupunând că eforturile diplomatice vor restabili configurația inițială a proiectului, modificată intempestiv de Ungaria în 2017). De asemenea, BRUA va oferi o cale de acces la piețele europene pentru o parte a producției de gaze naturale din Marea Neagră.

România va putea să-și valorifice mult mai bine statutul de unic potențial furnizor de gaze naturale al regiunii sud-est europene prin dezvoltarea unei platforme moderne de tranzacționare, lichidă, competitivă, pe care prețurile să se formeze în mod transparent. Interconectările bidirecționale, diversificarea surselor de import și de tranzit a gazului la începutul anilor 2020, precum și definitivarea în prealabil a regulilor de interoperabilitate a SNT, cu un cod al rețelei funcțional, vor fi elemente de bază ale dezvoltării pieței de tranzacționare.

În perioada 2008-2016, consorțiul ExxonMobil-OMV Petrom a realizat explorarea și evaluarea blocului Neptun Deep. Sonda Domino-1 de explorare la mare adâncime a descoperit, în 2012, cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Marea Neagră, cu rezerve estimate de 48-84 miliarde metri cubi. Apoi, în 2015, companiile Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au anunțat descoperirea unui zăcământ important off-shore, pentru care evaluările preliminare indică rezerve de peste 30 miliarde metri cubi. Dezvoltarea acestor rezerve pentru începerea producției presupune însă investiții de miliarde de dolari, în plus față de cele câteva miliarde investite până acum în explorare.

Interconectarea țării noastre la sistemele regionale de transport al gazelor naturale constituie un pas esențial în dezvoltarea SNT și în integrarea în piața europeană. În afară de faptul că reprezintă o obligație în cadrul Uniunii Europene, interconectarea și alinierea regulilor de operare aduce beneficii de securitate energetică, comerciale, economice și politice. Prezentăm în continuare câteva dintre concluziile autorilor citați în studiul intitulat „Perspectivele gazelor naturale în România și modalități de valorificare superioară a acestora”.

Un argument important pentru dezvoltarea sectorului gazier – susțin Vasile Iuga și Radu Dudău – este că gazele naturale reprezintă cel mai curat dintre combustibilii fosili, având emisii de carbon pe unitatea de energie cu 40% mai mici decât ale cărbunelui, precum și emisii considerabil mai mici de poluanți atmosferici. De asemenea, datorită flexibilității unităților de producere a energiei electrice pe bază de gaze naturale (timpi scurți de pornire și oprire), acestea sunt complementare surselor regenerabile de energie cu funcționare variabilă (v-SRE), eoliene și solare. Astfel, în contextul politicilor climatice ambițioase ale UE, gazele naturale se disting ca un combustibil al tranziției energetice, apt să susțină evoluția sistemului energetic către producție regenerabilă, descentralizată și flexibilă. Cu cât crește ponderea v-SRE în mixul de energie electrică, cu atât mai necesare sunt capacitățile flexibile de producție a electricității pe bază de gaze naturale. Cu toate acestea, o analiză a costurilor de producție a energiei electrice pe diferitele tipuri de combustibil relevă că, cu excepția SUA (unde electricitatea produsă pe bază de gaze este mai ieftină decât cea pe bază de cărbune), toate piețele regionale ale gazelor naturale necesită o susținere suplimentară a surselor „curate” de energie, prin instituirea unui cost palpabil al emisiilor de carbon și al poluării. O opțiune tehnologică pe termen lung, aptă să asigure un grad de decarbonare a sectorului energetic de 80-90% până în 2050 este producția hidrogenului pe bază de metan, cu captarea și stocarea subterană a dioxidului de carbon rezultat și cu utilizarea hidrogenului în producerea energiei electrice și termice, în consumul casnic, dar și în dezvoltarea transportului pe bază de hidrogen.Emisiile hidrogenului la punctul de consum sunt zero, întrucât combustia hidrogenului cu oxigen produce doar energie și apă. O astfel de abordare oferă gazului natural perspectiva de a depăși statutul de „combustibil de tranziție” către un sistem energetic fără emisii de carbon și de a rămâne un combustibil relevant și după 2040-2050. Pentru utilizarea gazelor naturale la valoare adăugată mărită, autoritățile române și investitorii trebuie să conlucreze în sensul extinderii consumului intern sustenabil.

Perspective pentru România

Ca stat membru al Uniunii Europene, România a ales calea liberalizării pieței de gaze naturale și a interconectării SNT cu rețelele de transport ale statelor vecine. Aceasta a atras investiții românești și internaționale semnificative în explorarea și dezvoltarea de noi zăcăminte, care au consolidat disponibilitatea ridicată, pe termen lung, a gazelor naturale în economia națională. Mai mult, evoluțiile de pe piețele internaționale către flexibilizarea contractelor și multiplicarea surselor sunt de natură a întări această concluzie. Integrarea graduală în piața unică europeană a gazelor naturale este, în mod cert, în beneficiul consumatorilor finali, care pot beneficia de efectele unei concurențe robuste între surse multiple de aprovizionare și între serviciile de pe piața de furnizare. Temerea că interconectarea piețelor va determina o creștere semnificativă a prețului la consumatorul final nu este justificată. Interconectarea bidirecțională antrenează o tendință de egalizare a prețului gazului la nivel regional, dar mult mai important este ca statul să asigure o protecție echitabilă, transparentă și eficientă a consumatorilor vulnerabili prin mecanisme de protecție socială, nu prin prețuri reglementate ale energiei. Dezvoltarea sectorului gazelor naturale este favorizată și de tendințele de piață: evoluția către decarbonarea sectorului energetic, flexibilitate în producerea de energie electrică, complementaritate cu sursele de energie regenerabilă, distribuire geografică și scalabilitate/modularitate a capacităților etc. Dar importanța politicilor energetice, a deciziilor legislative și de reglementare este, în continuare, decisivă. În prezent, o serie de astfel de decizii au caracter hotărâtor și urgent: stabilirea unui cadru fiscal echitabil, competitiv și stabil pentru segmentul up-stream; continuarea liberalizării pieței de gaze naturale și crearea unei platforme transparente și lichide de tranzacționare; dezvoltarea de infrastructură gazieră esențială (SNT, înmagazinare subterană, interconectări) și a regulilor interoperabile de funcționare a sistemului de gaze naturale etc. De realizarea acestor condiții depinde în mare măsură valorificarea pentru următoarele decenii, cel puțin, a unui potențial substanțial de resurse naturale, cu impact economic semnificativ asupra economiei românești. Depind de aceasta locuri de muncă bine plătite, contribuții substanțiale la bugetul de stat, eliminarea riscurilor de securitate energetică și posibilitatea de a dobândi o poziție regională de prestigiu și de influență în sectorul energetic. Industria chimică și petrochimică reprezintă un sector de utilizare a gazelor naturale cu valoare adăugată ridicată. În anii 1970, România se număra printre jucătorii importanți pe piața globală a chimizării gazelor. După 1990, aceste ramuri industriale au dispărut, cu excepția combinatelor chimice Azomureș și Slobozia, care produc îngrășăminte chimice. În pofida unui dezavantaj competitiv de preț al materiei prime în Europa față de principalii competitori (Rusia, China, Orientul Mijlociu), România oferă condiții de dezvoltare a acestui sector: deține resurse proprii semnificative de țiței, gaze naturale, sare, calcar și alte minerale necesare industriei chimice; deține platforme industriale cu facilități, instalații, utilități și drumuri de acces, precum și permise și autorizații; are un sistem de educație superioară și de cercetare în chimia fundamentală și cea industrială. Statul român poate lua mai multe tipuri de măsuri de susținere a regenerării industriei chimice și petrochimice: politici economice, fiscale și de ajutor de stat (deși UE nu are scheme de ajutor de stat dedicate chimiei și petrochimiei); măsuri de îmbunătățire a legislației și reglementărilor, precum exceptarea volumului de gaze naturale utilizate ca materie primă și transformate prin chimizare de la obligația de achiziționare a permiselor ETS (întrucât nu produc emisii de carbon); susținerea educației, cercetării și dezvoltării în acest domeniu.

România are un potențial semnificativ de dezvoltare a sectorului gazelor naturale, pe care puține alte state membre ale UE îl au. Descoperirile din Marea Neagră și potențialul geologic on-shore de adâncime conferă țării noastre perspectiva de a dezvolta noi rezerve semnificative de gaze naturale, care este cel mai important tip de energie primară din economia românească. Dezvoltarea și producția acestor resurse necesită însă investiții de miliarde de euro. Pentru a atrage pe mai departe investiții de această dimensiune, România are nevoie de un mediu de reglementare coerent, predictibil și stabil, rezultat din consultarea aprofundată a părților interesate. În mod deosebit, segmentul up-stream necesită un cadru fiscal echitabil, competitiv și care să stimuleze investițiile.

Un alt factor decisiv pentru realizarea investițiilor în aceste noi zăcăminte ține de accesul producătorilor la piețele regionale de gaze naturale. Acest lucru presupune interconectarea bidirecțională a sistemului național de transport gaz naturale (SNT) la rețelele regionale de transport. Interconectarea nu este doar o obligație a statelor membre ale UE sub Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, ci aduce și certe beneficii pentru România, printre care: accesul la noi surse de gaz natural (Marea Caspică, Mediterana de Est, GNL din Grecia etc.), ceea ce va întări securitatea energetică a țării și va oferi consumatorilor finali avantajele concurenței între surse multiple; contribuția la dezvoltarea unei piețe autohtone a gazului natural, transparentă și lichidă; creșterea volumului de gaz transportat prin SNT, ce se va reflecta în venituri crescute; stimularea funcționării pe baze comerciale a depozitelor de înmagazinare subterană de gaze naturale, etc. Dar dezvoltarea pieței de gaze naturale depinde în mare măsură de calitatea politicilor energetice, a reglementărilor și a instituțiilor. Pe de o parte, acestea trebuie să stimuleze investițiile în infrastructura esențială: interconectori, depozite de înmagazinare, dezvoltări ale sistemelor de transport și distribuție etc. Pe de altă parte, trebuie să sprijine reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în generarea electricității prin impunerea unui cost asupra emisiilor de carbon și al poluării, precum și prin remunerarea mai bună a flexibilității pe piața de energie electrică.

Pentru a utiliza la valoare adăugată mărită și în condiții sustenabile gazele naturale de producție internă, este oportună sprijinirea consumului sustenabil de gaze naturale în producerea energiei electrice, în industria chimică și petrochimică, precum și în sectorul transporturilor. De asemenea, trebuie sprijinit accesul unui număr mai mare de consumatori români la rețeaua de gaze naturale.

de Daniel Apostol



German
Citește articolul precedent:
Între voință și putință

Optimismul cu care oamenii din România privesc înspre Uniunea Europeană se reflectă și în perspectiva lor față de moneda euro....

Închide