sept.
11

HotSpot Timisoara 2019

Prin evenimentele marca HOTSPOT, revista DeBizz Magazine, singura publicație locală de business româno-germană, și-a propus să evidențieze, an de an, evoluțiile celor mai interesante regiuni, județe și localități ale țării, din perspectiva dezvoltării economice, cu contribuția capitalului de limbă germană.

După conferințele din Brașov și Cluj, care au bifat deja a treia ediție, în 2017 a venit rândul Sibiului, iar în acest an DeBizz ajunge la cea de-a 2 a editie în Timișoara, capitala Banatului și, în 2021, capitală Europeană a Culturii.

Timișoara (Temeswar), una dintre cele mai dinamice economii locale și cel mai mare mare centru urban din Vestul țării, este principala poartă de intrare în România dinspre Europa Centrală şi de Vest, în contextul poziționării geografice favorabile și multiplelor posibilități de interconectare, pe cale terestră, aeriană și navală.

Orașul de pe Bega, magnet pentru atragerea de investiții private și lider la nivel național din perspectiva atragerii de fonduri europene, își consolidează creșterea economică având la dispoziție o forță de muncă bine calificată, șomajul la nivelul județului fiind de sub un procent din totalul populației active.

Calitatea ridicată a vieții și mediul favorabil dezvoltării afacerilor face din viitoarea Capitală Europeană o destinație apreciată și luată în calcul de tot mai mulți români interesați de relocare, statutul de metropolă fiind astfel o țintă realizabilă în următorii ani.