Miele deschide la Constanța al treilea magazin propriu din România

Producătorul german de electrocasnice premium Miele deschide la Constanța al treilea magazin propriu din România, în urma unei unei investiții de 120.000 euro.

Cu o suprafață de 100 de metri pătrați, unitatea este amplasată în centrul istoric al Constanței și expune toate categoriile de produse Miele disponibile în România, de la detergenți și accesorii, aspiratoare, mașini de spălat rufe, frigidere și până la electrocasnice încorporabile mari și mici (mașini de spălat vase, cuptoare, plite și hote), sisteme de călcat și espressoare freestanding.

„Magazinul a fost amenajat după același concept și design ca și magazinul Miele Point din București. Spațiul din Constanța face parte din strategia Miele de consolidare a brandului în România și preconizăm că în 2-3 ani acesta va genera aproximativ 5-7% din vânzări. Am ales de această dată zona metropolitană Constanța pentru că este una dintre cele mai mari din România, așadar există potențial și ne-am gândit că este și principala destinație turistică a românilor pe timp de vară”, a declarat Loredana Butnaru, director Miele România.

Miele este prezent în România prin alte două magazine proprii, în București, precum și cu unități deschise în regim de franciză, la Sibiu, Târgu Mureș, Deva, Brașov și Cluj-Napoca.

În prezent, produsele grupului german se pot găsi în peste 60 de magazine din România (parteneri exclusivi Miele, magazine proprii, rețele specializate în vânzările de mobilier de lux, rețele și magazine independente de electroIT).

German
Citește articolul precedent:
Wienerberger Brick Award 2018: un arhitect român, în juriu!

Un număr de 50 de proiecte din cele aproape 600 înregistrate pentru competiția Wienerberger Brick Award 2018 au fost nominalizate...

Închide