Moment istoric: România este promovată la statutul de Piață Emergentă

România a fost promovată la statutul de Piață Emergentă Secundară de la cel de Piață de Frontieră, a anunțat, pe 26 septembrie, furnizorul global de indici FTSE Russell. Este pentru prima dată când un furnizor global de indici upgradează piața de capital românească la Piață Emergentă. Decizia a fost luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare. Reclasificarea statutului va intra în vigoare în septembrie anul viitor.

Este un moment istoric pentru România, a cărei bursă a fost închisă în timpul regimului comunist și redeschisă aproape jumătate de secol mai târziu. Când a început din nou să funcționeze, în noiembrie 1995, pe bursă erau listate 6 companii. Acum, la Bursa de Valori București (BVB) sunt listate 84 de companii doar pe piața principală și, împreună, au o capitalizare de 36 de miliarde de euro.

„Acest nou statut reprezintă o recunoaștere a progreselor pieței de capital locale și reprezintă un moment de importanță fundamentală pentru dezvoltarea viitoare. Ratingul de investment grade la nivel de țară se va reflecta și pe bursă odată cu această reclasificare pentru că bursa nu este altceva decât o oglindire fidelă a economiei. Când bursei îi merge bine și economiei îi merge bine. Îmi doresc ca noul statut să deschidă ochii cât mai multor manageri din companiile private și de stat și să privească bursa ca pe mediu eficient prin care își pot finanța dezvoltarea afacerilor. Suntem martorii unui moment istoric: este recunoașterea internațională că România merită să fie promovată și sunt mândru și fericit să conduc echipa care a făcut acest moment posibil”, a spus CEO-ul BVB, Adrian Tănase.

„Promovarea României la statutul de Piață Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piața de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană. România merita să fie promovată pentru că a demonstrat, în repetate rânduri, că este o piață funcțională și accesibilă. Un nou statut înseamnă noi posibilități de investiții. Fonduri mult mai mari decât cele de până acum și care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în următorii ani pentru că până acum acești administratori de fonduri erau restricționați, prin prospect, să investească în piețele de frontieră. Tocmai de aceea, investitorii români ar putea să beneficieze pe termen lung de această promovare fructificând randamentele oferite de oportunitățile investiționale pe bursă”, a susținut Lucian Anghel, Președintele Consiliului de Administrație al BVB. „Am dori să le mulțumim tuturor entităților implicate în piața de capital și autorităților care au fost aproape de bursă în acest proces de reformă a pieței locale care a început acum aproape 7 ani”, a mai spus Lucian Anghel.

Piața românească de capital a atins în septembrie un nou maxim istoric pentru indicele BET-TR, care include și dividendele. Indicele a trecut de pragul de 15.000 de puncte în septembrie și a ajuns la o creștere de 39% doar în acest an, ceea ce a făcut ca România să fie una dintre cele mai performante piețe de capital din Europa.

Florin Cepraga, Senior PR Specialist, Bursa de Valori București



German
Citește articolul precedent:
Feel the HR Vibes, pe 23 octombrie 2019 @Sibiu! „Shared Experience for Better Business”

Pe 23 octombrie 2019, BusinessMark vă invită, în premieră, la SIBIU HR VIBES, eveniment ce va avea loc la Hotel...

Închide