Noul naționalism

Asemenea scene nu s-au mai văzut în România de la începutul anilor 1990: o mână de oameni, strigând plini de ură „afară cu străinii!!!”. La vremea respectivă, exponenții timpurii ai puterii postcomuniste agitau încă spiritele împotriva investitorilor străini, pentru a ține de noile poziții, iar muncitori dezinformați căzuseră masiv în capcana propagandei despre capitaliștii străini veroși. În aprilie 2016 era vorba de angajați ai Operei Naționale din București – așadar cosmopoliți, mai degrabă educați. Începând cu 2013, de pe poziția de director al baletului, starul danez de balet Johan Kobborg – alături de partenera sa de scenă și de viață Alina Cojocaru – insuflase instituției culturale o nouă viață. A format o trupă internațională și a experimentat cu succes noi idei coregrafice. La începutul lunii aprilie, directorul Operei a intrat într-o confruntare cu Kobborg, încercând să-l concedieze. Din solidaritate, Cojocaru s-a retras imediat, iar adepții liniei artistice și de conducere a lui Kobborg au intrat în coliziune cu adversarii lor, care îi reproșau că ar fi marginalizat și discriminat dansatorii români – totuși două treimi din ansamblu. Unde mai pui că la Opera Română trebuie să se vorbească limba română. Poate că telenovela, care a dărâmat un ministru, este ridicolă, dar ea arată că există resentimente mocnite.

Un mod de gândire cu amprenta diverselor naționalisme devine tot mai acceptabil inclusiv la nivel politic. Între cele două războaie mondiale, organizații etnocentriste ca Garda de Fier și Legiunea Arhanghelului Mihail atacau sălbatic tot ce considerau că e neromânesc. Au ucis evrei, comuniști, masoni, adversari politici, până când au fost interziși în urma rebeliunii din 1940. Idealurile lor se încadrau parțial și în conceptul lui Nicolae Ceaușescu, el le-a tolerat și încurajat chiar, pentru că serveau modelului său național-comunist de putere. După 1990 naționalismul s-a retras tot mai mult, pe măsură ce oamenii gustau din capitalism, democrație, consumerism și libertate de circulație. După criză, a revenit: mai întâi timid, apoi tot mai vocal. Reală sau doar instrumentalizată, frica de inegalitate prin globalizare, de alienare prin migrație, de pierdere a identității într-o societate mai liberală și-a făcut apariția și în marea politică. La ultimele alegeri prezidențiale, social-democrații lui Victor Ponta au jucat cartea naționalist-conservatoare împotriva liberalului Klaus Iohannis – în principiu nu ar fi nimic de obiectat împotriva unui om de origine germană, fără copii, de religie protestantă, care nu pare să se simtă prea confortabil cu limba română. Dar ar fi totuși voie să se atragă atenția la aceste lucruri. Apoi, din lipsă de personal, liberalii au nominalizat luna trecută un candidat pentru primăria Bucureștiului, în privința căruia existau suspiciuni întemeiate de a fi cochetat cu extrema dreaptă în anii 1990. El ar fi manifestat simpatie mai ales față de revitalizata Gardă de Fier. Societatea civilă a protestat, candidatul s-a retras.

Ca din multe alte privințe, România este inclusiv din perspectivă regională, în urma evoluțiilor din Europa. O forță ultraconservatoare consecvent articulată, așa cum sunt PiS în Polonia și FIDESZ (sau Jobbik) în Ungaria, nu există încă în România. Dar lucrurile se mișcă. În aprilie, s-a întrunit la Sinaia conferința „Europa noastră, Europa națiunilor”, organizată de Mișcarea pentru o Europă a națiunilor și libertăți, grupul parlamentar al naționaliștilor în Parlamentul European. Key-Note-Speaker a fost președinta Frontului Național din Franța, Marine Le Pen, iar invitați au fost reprezentanți ai altor partide similare din Europa, de exemplu Lega Nord din Italia. Dacă naționaliștii români nu își găsesc un cămin politic în partidele mari, ei ar putea coagula o proprie mișcare, capabilă să obțină succes politic – în Germania, AfD abia ce a demonstrat cum se procedează.

Marine Le Pen

Inamicul comun al scenei naționaliste încă fragmentate și multicolore din România este la modul difuz „elementul străin” – Europa, FMI, firmele străine. Bogdan Diaconu, șef al Partidului România Unită (care după modelul SA are și un grup paramilitar, Garda Vlad Țepeș) a pus sub semnul întrebării statutul României de membră a Uniunii Europene. Acest statut înseamnă pentru el că românii au devenit „slugile prost plătite și batjocorite ale Europei”. Politica Uniunii – aici intră impunerea de cote pentru migranți sau atitudinea prea culantă față de Rusia lui Putin – deranjează însă și comentatori de centru. Aici se întâlnesc spiritele, pentru că multe critici față de străini se aud și de la sindicate, care consideră abuziv comportamentul unora dintre managerii străini față de reprezentanții angajaților.

O porție serioasă de naționalism economic servesc și economiști de top, care se prezintă drept patrioți – printre ei fostul ministru al economiei Ilie Șerbănescu, autointitulat comunist. Îi deranjează amestecul organizațiilor financiare internaționale și ponderea ridicată a capitalului străin în economia românească* și cer corecții: ei pledează de exemplu pentru redevențe mai mari aplicate companiilor străine de petrol și gaze, cum ar fi concernul austriac OMV, care deține majoritatea în cea mai mare firmă de energie din România, Petrom. Mai critică apoi faptul că marile companii străine de gaze și electricitate nu respectă angajamentele luate la privatizarea firmelor românești de profil și că abuzează de poziția de monopol în relația cu clienții din România. La protestele masive împotriva exploatării aurifere de la Roșia Montană, cei mai mulți demonstranți invocau obiecții juridice sau de mediu, dar pentru câțiva era problematic că o firmă din Canada dorea să pună mâna pe rezervele de aur ale României. La fel cum și la campaniile împotriva defrișărilor ilegale se tot aude că cei care fură lemnul românesc sunt firme austriece. În subtext, motto-ul pare să fie că dacă tot e să se abuzeze de resurse, atunci măcar acesta să fie făcut de firme românești, care lasă banii în țară.

Faptul că industria românească, slab poziționată, a fost măturată de globalizare, iar băncile sunt sub control străin ferm este considerat de multe ori ca dovadă a unor conspirații internaționale ale capitalului. De-o anumită porție de naționalism a avut parte și dezbaterea privind legea dării în plată, care permite unor clienți aflați în dificultate să cedeze băncii lor imobilele cumpărate prin credit și să scape astfel dintr-o dată de datorii. Banca Națională a avertizat că o asemenea lege ar putea să creeze riscuri majore pentru sectorul financiar – imediat i s-a reproșat că acționează ca reprezentantă a intereselor unor bancheri străini oneroși, chitiți să fure românilor cinstiți banii munciți cu trudă.

Până și Direcției Naționale Anticorupție i se reproșează din tabăra naționalistă că s-ar concentra în anchete doar pe politicieni români și companii românești, în dauna capitalului autohton. Atunci când nume grele multinaționale, precum Microsoft sau EADS apar în dosare de mită și corupție, procurorii ar închide ambii ochi și ar dirija investigația astfel încât să le ocolească – de asemenea, acest fapt ar indica limpede poziția de inferioritate. Dacă o firmă străină se află în centrul unui scandal autentic, naționaliștii iau și acest fapt ca probă a ipotezelor susținute.

Din considerente profesionale, politicienii și partidele consacrate sunt deosebit de sensibile la asemenea atitudini și țin tot mai mult cont de astfel de poziționări. Odată ce atinge o masă critică, naționalismul se răsfrânge și asupra configurării spațiului economic. Ordinea de zi a Parlamentului de la București spune multe din acest punct de vedere. Comisia de agricultură a discutat și avizat un proiect de lege care stabilește noi condiții pentru marile lanțuri de hipermarketuri / în marea lor majoritate companii de retail occidentale. Potrivit proiectului, minim 51% din alimentele vândute trebuie să provină dintr-un așa-numit “lanț scurt de aprovizionare”. Sub incidența măsurii ar urma să intre carnea, ouăle, legumele și fructele, mierea, produsele lactate și de panificație. În esență se introduce obligația ca acestea să nu fie mai vechi de două-trei zile. Aceste reguli sunt un avantaj pentru producătorii – majoritari români – aflați aproape de locurile de desfacere. Încălcarea se pedepsește chiar și cu 150.000 lei, iar recidiviștii riscă închiderea magazinului. Proiectul a trecut de prima Cameră sesizată încă de anul trecut, în octombrie, acum urmează votul în Camera Deputaților. Proiectul a fost susținut de toate grupurile parlamentare și de ministrul agriculturii, independentul Achim Irimescu. Marile supermarketuri au măcar voie să țină deschis la sfârșit de săptămână, pentru că politicienii aveau în vedere și un asemenea tip de abordare – dacă supermarketurile ar fi închise, oamenii ar cumpăra de la piață și ar sprijini micii fermieri. Între timp însă, mai mulţi parlamentari și-au însușit o idee mai veche, care le doare pe marile firme de retail: ei vor să taxeze suplimentar profiturile lanțurilor de supermarketuri. În expunerea de motive, politicienii nu se ascund – mulți dintre micii comercianți au pierdut bani și au dat faliment, în timp ce afacerile marilor lanțuri merg ca pe roate, iar aceștia duc profiturile în țară de proveniență. Plus că retailerii încasează de la furnizorii români bani, pentru a le expune și vinde marfa.

În Senat tocmai ce a apărut un nou proiect de lege, introdus de mai mulți liberali – potrivit acestuia, cumpărarea de terenuri agricole de către străini ar urma să fie limitată. Aceștia ar urma să aibă voie să cumpere doar dacă au parteneri români în proporție de 30%, angajează 60% personal de conducere românesc și au o în cadrul personalului pondere generală a românilor de 90 la sută. Și trebuie să se miște și repede: activitatea agricolă trebuie să înceapă la șase luni de la cumpărare. Autorii proiectului nu se ascund. E vorba de protejarea fermierului român.

Protecționismul e noua mantră nu doar în România. În SUA, aflat în campanie electorală, republicanul Donald Trump atacă dur globalizarea, care a luat locurile de muncă de la americani și le-a dus în China, dar și migrația, prin care mexicanii au ajuns să fure americanilor locurile de muncă la ei acasă. Trump vrea ca Apple, Ford și alte companii să se reîntoarcă în SUA și le amenință în caz contrar cu penalități. Iar în dezbaterea privind Brexitul, abordările naționaliste în politicile economice joacă un rol important. Cel mai clar avertisment apare însă în noul document al FMI referitor la perspectivele economiei: „Discuția politică din Europa și din SUA este tot mai mult introvertită”, iar „rezultatul ar putea fi o reorientarea mai accentuată spre politici naționaliste și protecționism.”

* După un studiu realizat de Ziarul Financiar, companiile românești dispun de un capital propriu de 32 de miliarde de euro, iar cele străine au 39 de miliarde de euro. Ponderea sensibil mai mare a firmelor străine apare în industria grea: prelucrarea petrolului (97%), construcții de vehicule (96%) industria metalurgică și a echipamentelor electrice (peste 80%). Companiile românești au o pondere mai ridicată în agricultură (87%), construcții (80%), transport rutier (67%) și industria alimentară (66%). Potrivi datelor Asociației Băncilor, la finele lui 2014, din 40 de bănci doar cinci aveau capital majoritar românesc – două dintre acestea erau bănci de stat. Ponderea băncilor cu capital străin la totalul activelor din sistemul bancar românesc era la acea dată de 90% (83% în decembrie 2011).

de Alex Gröblacher

German
Citește articolul precedent:
Liberalizarea gazelor: de ce acum?

Am participat recent la o dezbatere publică care a încercat să găsească răspuns (răspunsuri) la întrebarea dacă "este posibilă o...

Închide