Noul sponsor principal al echipei naționale și al României Under 21 este PENNY

Federația Română de Fotbal a încheiat un nou contract de sponsorizare cu PENNY, parte a companiei germane REWE Group. Acesta este cel mai important parteneriat din istoria FRF având în vedere că pentru prima oară ambele reprezentative, seniori și U21, vor avea un sponsor principal. În plus, suporterii vor beneficia de prima gamă de produse alimentare și non-alimentare cu însemnele tricolorilor.

Acestea sunt coordonatele speciale ale noului contract dintre Federația Română de Fotbal și PENNY, care va dura cel puțin până la finalul anului 2024. PENNY va continua să susțină ca și până acum, din calitate de sponsor, toate celelalte reprezentative ale României, noul parteneriat aducând însă un statut de sponsor principal pentru echipa națională de seniori și reprezentativa Under 21.

Pe lângă susținerea și mai mare oferită reprezentativelor, prin noul parteneriat, suporterii vor putea descoperi în cele aproape 300 de magazine PENNY la nivel național echipamentul oficial al Echipei Naționale de Fotbal a României și o întreagă gamă de produse personalizate cu însemnele tricolorilor pentru a ne apropia și mai mult de suporterii români, precum și de toți jucătorii de fotbal din România.

“Este o zi foarte importantă pentru fotbalul românesc, în mod cert. Pentru că, într-un context de mari provocări pe care îl resimțim fiecare, în toate domeniile de activitate, am reușit să confirmăm încrederea acordată de un brand de sucess în industria de retail. Mai mult decât atât, acest parteneriat ne permite să continuăm la un alt nivel, să finanțăm și să implementăm proiectele noi pentru anii următori și să le consolidăm pe cele deja începute. Prin acest parteneriat scriem istorie în zona de strategie comercială a fotbalului românesc, contribuind la o fundație sustenabilă. Totodată, să nu uităm că România U21 abia exista pe radarul suporterilor acum un deceniu, dar am reușit împreună ca prin rezultatele sportive și strategia de promovare să o transformăm într-un brand de mare interes pentru partenerii comerciali. Și, nu în ultimul rând, am încredere că noul parteneriat cu PENNY, având în vedere dezvoltarea de produse sub egida echipei naționale, va reprezenta un model pentru industria sportului din România”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

„Fotbalul trezește emoții. Nu este doar un sport sau un joc de echipă, este mai mult decât atât. Înseamnă forță, perseverență, bucurie și uneori chiar tristețe. Este vorba despre acel efort comun care duce la cele mai bune rezultate, trăite la intensitate mare. Din 2015, PENNY susține Federația Română de Fotbal și a fost o decizie firească pentru noi să continuăm să facem echipă cu FRF și să extindem parteneriatul, de data aceasta în calitate de sponsor principal al echipei naționale și al României Under 21. Ne propunem să ne implicăm din ce în ce mai mult în fotbalul românesc prin dezvoltarea primei game de produse alimentare și non-alimentare cu însemnele tricolorilor, dar și prin promovarea unui stil de viață sănătos pentru români “, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 278 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din 5.000 de angajați.

German
Citește articolul precedent:
Nestlé a investit peste 320 milioane de euro în NESCAFÉ® Plan

NESCAFÉ® Plan, lansat în 2010, este un program conceput pentru a sprijini comunitățile locale și pentru a-i ajuta pe fermieri...

Închide