Oroarea demografiei

În anul 1996, eseista franceză Viviane Forrester a scris celebra ei carte Oroarea economiei, în care aducea o critică acidă capitalismului în era globalizării. Pornind de la evoluția negativă a populației din România ultimilor decenii, probabil că un autor s-ar putea ocupa de oroarea demografiei. Pentru că, pe cât de neînduplecat pare să fie impactul economiei neoliberale, pe atât de nestăvilit pare a fi evoluția demografică. În România ticăie o bombă cu ceas, de care sociologii și alți experți sunt conștienți, doar că politicienii nu par de regulă să reacționeze la repetatele lor avertismente.

Populația României scade continuu de un sfert de secol – cele mai noi date, furnizate de Institutul de Statistică de la București la finele lunii august, sunt elocvente în acest sens. Numărul locuitorilor din România a scăzut în anul 2015 cu peste 110.000 de persoane, ajungând la 19,76 milioane – de la 23,2 milioane de oameni în anul 1990, imediat după Revoluție. De ani buni, numărul deceselor îl depășește pe cel al nașterilor, ducând la un spor natural negativ. În ultimul an, în România au murit cu peste 75.000 de persoane mai mult decât s-au născut.

Există o explicație logică. În 1966, regimul comunist a interzis întreruperile de sarcină, iar apoi s-au mai luat și alte măsuri de menținere a natalității la cote ridicate. Existau pe de-o parte motivații pozitive: familiile primeau bani, femeile se puteau întoarce aproape imediat după naștere la locul de muncă, pentru că – cel puțin în teorie – puteau încredința copiii unei rețele sociale dense: creșe, grădinițe cu orar prelungit, școli cu internate, etc. Locurile de muncă erau garantate după concediul de maternitate. În schimb, cine nu avea copii era penalizat financiar.

Imediat după căderea regimului comunist, numărul de avorturi a explodat, natalitatea a scăzut rapid – iar acei copii mai puțini de atunci sunt adulții care astăzi au la rândul lor mai puțini copii. La fel ca în fosta RDG, și în România sistemul de îngrjire pentru copiii mici a decăzut, iar în noua economie de piață nimeni nu s-a preocupat să garanteze locurile de muncă pentru mame, astfel încât abia dacă mai există stimulente externe pentru a face copii.

Se adaugă emigrarea. Tendința s-a mai atenuat, dar în continuare România este o țară cu rate ridicate de emigrare. Soldul migraționist a fost în 2015 de aproape minus 58.000 de oameni. Ceea ce cântărește greu este că pleacă mai ales oameni de vârstă activă: cei mai mulți emigranți au fost anul trecut cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 29 de ani, al doilea grup ca pondere a fost cel cu vârste între 14 şi 20 de ani iar al treilea cu vârste între 30 și 34 de ani.

Această evoluție duce la o depopulare masivă. Șeful Statisticii, Petre Andrei, vorbea la o conferință de specialitate despre posibilitatea ca populaţia să scadă în următoarele trei-patru decenii la 14-15 milioane de locuitori.

Dar discuția nu e doar una cantitativă. Faptul că se nasc mai puțini copii și emigrează mai ales oameni tineri generează un alt fenomen periculos, care va avea efecte grave asupra economiei pe termen mediu și lung – îmbătrânirea populației. În 2015, decalajul dintre populația tânără (cu vârsta între 0-14 ani) și cea bătrână (peste 65 de ani) a crescut la peste 400.000. Media de vârstă a populației a crescut de la 33 de ani în anul 1990, la peste 40 în prezent. Piramida vârstelor s-a mutat simțitor în sus.

Perspectivele pentru sistemul de pensii și cel de sănătate sunt în mod corespunzător îngrijorătoare. Dacă salariile și contribuțiile la sistemele de asigurări rămân constante, un număr mai mic de lucrători înseamnă încasări mai mici. Dar pentru că există mai mulți oameni în vârstă, trebuie plătite pensii mai multe. Iar costurile pentru asistența medicală și îngrijirea unei populații îmbătrânite cresc și ele constant.

Riscurile pentru sistemul de pensii pot fi demonstrate cu cifre. La sfârșitul lunii august, Raluca Țintoiu, șefa Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), descria situația în coordonate deloc liniștitoare: astăzi, din contribuția unui lucrător se finanțează 1,3 pensii iar în anul 2032 se estimează că vor fi 2,5 pensii, a spus ea. În acel an, un pensionar va primi de la sistemul public în medie mai puțin de 30 % din ultimul salariu, iar pilonul al doilea – pensia privată obligatorie – va completa suma până la 40 de procente din ultimul salariu. În acest context, Țintoiu a criticat decizia Guvernului de a ridica contribuția la pilonul al doilea cu doar 0,1 %, deși în foaia de parcurs a pensiilor private pentru 2016 erau prevăzute șase procente.

Dar nu toate efectele depopulării și îmbătrânirii duc la creșterea costurilor. În unele domenii, statul ar putea face chiar economii. De exemplu, mai puțini elevi necesită un număr mai mic de profesori sau de școli. Potrivit statisticilor, în anul 1990 la școlile și grădinițele din România erau înscriși aproximativ 4,8 milioane de copii, în 2014 mai erau doar trei milioane.

O altă consecință a evoluției demografice negative, cu efecte de reducere a costurilor, ar putea fi restructurarea întregului sistem administrativ din România – s-ar putea opta pentru contragerea unor localități cu un număr mic de cetățeni, incapabile altfel să mai supraviețuiască.

În orice caz este greu de crezut că tendința actuală mai poate fi inversată. România nu mai este o dictatură, în care poți obliga familiile prin ucaz să facă copii, iar introducerea de stimulente pozitive costă bani.

Pe de altă parte, o posibilă soluție la aceste probleme este exemplificată în prezent de Germania. La finele lunii august, oficiul federal de statistică a comunicat că numărul germanilor a scăzut în ultimul an cu 0,2% la 73,5 de milioane de oameni, pentru că au murit cu 188.000 mai mulți germani decât s-au născut. Dar pe fondul imigrației accentuate, Germania a înregistrat cea mai mare creștere demografică din ultimul sfert de secol – la sfârșitul lui 2015, Germania avea 82,2 milioane de locuitori, cu 978.000 de persoane sau 1,2 procente mai mult decât în 2014. La finele anului 2015, în Germania trăiau 8,7 milioane de străini, cu 14,7 % mai mulţi față de anul anterior. Măsura în care imigrația poate contribui la îmbunătățirea situației asigurărilor de sănătate sau de pensie este un subiect foarte controversat – pentru că doar puțini dintre imigranți au de la început șansa de a-și găsi un job, iar costurile de integrare socială depășesc cel puțin pe termen scurt avantajele sporului de noi lucrători pe piața muncii. Este și motivul pentru care unele voci favorizează imigrarea controlată a străinilor, care dețin calificări în domenii unde există cerere mare. Acest lucru se întâmplă deja: dintre toate statele UE, Germania folosește cel mai mult așa-numita Carte albastră, destinată atragerii de personal bine calificat din state terțe. Anul trecut au fost eliberate aproape 15.500 de Cărți albastre, din care peste jumătate unor angajați noi.

Reprezentanții Uniunii Europene nu se ascund după deget – dacă vrem ca persoanele care se angajează azi să primească mai târziu o pensie, aceasta va fi cel mai probabil plătită de un imigrant, a spus Angela Cristea, șefa reprezentanței Comisiei Europene în România. În UE avem 25 de milioane de șomeri, dar și circa două milioane de locuri de muncă pe care nu le vrea niciun șomer, așa că ele pot fi ocupate de imigranți, a rezumat Cristea situația.

UE vrea să profite de specialiștii din statele terțe, doar că nu e atât de simplu. În 2014, Germania a eliberat singură 87 % din Cărțile albastre, res­tul neglijabil se împarte la ceilalți, în condițiile în care Marea Britanie sau Irlanda au refuzat de la început sistemul. Încă există reguli naționale; Uniunea vrea să reformeze Cartea albastră și să o transforme într-un sistem veritabil paneuropean, dar statele spun pas – ele ar dori să transpună concepte proprii, cum ar fi de pildă Cardul roșu-alb-roșu din Austria.

România poate doar visa la ideile enunțate de Cristea. Puținii refugiați care ajung pe aici sunt doar în tranzit, în drum spre Occident. Iar în cadrul redistribuirii refugiaților în cadrul Uniunii, doar aproximativ 150 de oameni au venit în România, deși ar fi de zece ori mai mult loc. Pur și simplu, România nu este destul de atrăgătoare ca țară de imigrație. Se pare totuși că autoritățile par să conștientizeze câte ceva. Deși aproximativ 15.000 de medici au părăsit țara în ultimii ani și din sistem lipsesc cam 13.000 de doctori, până în septembrie era aproape imposibil pentru doctorii din țări din afara UE sau SEE să profeseze în România – în mod absurd chiar și pentru acei străini care studiaseră medicină aici. Acum, acest lucru este posibil.

Un alt proiect își propune să motiveze românii emigrați să se întoarcă: cine vrea să revină, ar urma să poată primi până la 50.000 de euro ajutor de pornire a unei afaceri, iar de ofertă se preconizează să profite și cei care studiază în străinătate și care de regulă optează să rămână în afara ţării. Și nu e vorba doar de supercalificați în profesii MINT, ci de toți cei care au prestat o muncă calificată, de la profesii din industria construcțiilor până la îngrijirea persoanelor în vârstă.

de Alex Gröblacher

German
Citește articolul precedent:
Friedrich Wilhelm Raiffeisen, divizia Private Banking a Raiffeisen Bank – cel mai bun serviciu de Private Banking din Romania

Divizia de private banking a Raiffeisen Bank are active de peste 1,1 miliarde euro in administrare in Romania. Serviciile sunt adresate...

Închide