Piața de leasing operațional a crescut cu 7% în T3

Piața de leasing operațional a depășit nivelul de 57.000 de unități în administrare la finalul trimestrului al treilea, cu aproximativ 1.700 de autovehicule mai mult faţă de finalul lui 2015 şi în creștere cu 7% față de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În perioada ianuarie-septembrie a acestui an au fost înmatriculate aproximativ 9.400 de autovehicule de către companiile de leasing operațional, adică 12% din totalul înmatriculărilor noi (79.000 de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare).

„Piața de leasing operațional a atins un nivel de maturitate, care se reflectă şi în procentajul de creștere, mai degrabă moderat, în comparație cu evoluțiile din anii trecuți. În același timp, beneficiarii serviciilor de leasing operațional au înțeles că maximul de eficientizare a administrării flotelor se obține utilizând produsul complet (full service), fapt reflectat de cota acestuia în portofoliul firmelor de leasing, care a crescut în ultimul an cu 5% ajungând la peste 73%. Pornind de la această tendința, ne dorim ca tot mai multe companii românești să apeleze la acest mod de achiziție şi exploatare a parcului auto”, declară Bogdan Apahidean, preşedinte ASLO.

Conform datelor centralizate de Asociația Societăților de Leasing Operațional, în topul primelor cinci companii membre intră LeasePlan România, Arval Service Lease România, ALD Automotive, Porsche Mobility şi RCI Finanțare România.

Membrii asociației reprezintă peste 98% din totalul pieței. Structura portofoliului (la nivel de asociație) este alcătuită din servicii complete de leasing operațional (finanțare și management de flote), cu o cotă de 73%, urmate de management de flote 18%, restul reprezentând leasing operațional fără servicii de administrare.

Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO) a devenit funcţională în martie 2011. Membrii cu drepturi depline ai asociației reunesc principalele companii de leasing operaţional de pe piaţa românească, respectiv ALD Automotive, Alexandros Long Term Rental, Arval Service Lease România, BCR Fleet Management, BT Operational Leasing, Business Lease Romania, Hertz Lease, New Kopel, LeasePlan România, Porsche Mobility, Premium Leasing, RCI Finanţare România, Unicredit Leasing Fleet Management, iar membrii asociați sunt Autonom Rent a Car, Aviroms Rent A Car, Boca Autotrade, Delta Speed Solutions, EurotaxGlass’s România, Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare şi SGS România.

German
Citește articolul precedent:
GfK: În România, situația economică este mai bună decât atitudinea consumatorilor

Economia României este în creștere, cu un avans de aproximativ 6 procente în al doilea trimestru față de aceeași perioadă...

Închide