Piața imobiliară la jumătatea anului: Dezvoltatorii preferă Bucureștiul pentru birouri și proiecte logistice și restul țării pentru retail

Andrei Drosu, Senior Research Consultant JLL România

Livrările de proiecte imobiliare din prima jumătate a anului indică o preferință a dezvoltatorilor pentru investiții în clădiri de birouri și în parcuri industriale și de logistică, în timp ce planurile pentru construirea de centre comerciale vizează în exclusivitate restul țării.

Astfel, potrivit JLL Bucharest City Report Q2 2018, stocul de spații de birouri moderne din București a ajuns la 2,56 milioane de metri pătrați la finele primei jumătăți de an, în condițiile în care în acest interval a fost livrată o singură clădire de 28.000 metri pătrați, Globalworth Campus Phase 2, în Dimitrie Pompeiu.

Finalizarea acestui proiect a ajutat zona Dimitrie Pompeiu să devină cea mai importantă sub-piață de birouri din București, în condițiile în care 16,3% din stocul modern este localizat aici. Anterior, Floreasca-Barbu Văcărescu se poziționa pe primul loc. De menționat că din cele 12 sub-zone de birouri din București, Dimitrie Pompeiu și Floreasca-Barbu Văcărescu au ajuns să cumuleze aproape o treime din stocul modern de birouri din București.

Din punct de vedere al livrărilor, pentru finele anului sunt anunțate pentru livrare proiecte de 148.000 metri pătrați, în timp ce alți 400.000 metri pătrați ar putea fi finalizați anul viitor. În aceste condiții, stocul de birouri din București ar putea depăși pragul de 3 milioane de metri pătrați la finele anului 2019.

Companiile au închiriat aproape 135.000 metri pătrați de spații de birouri în perioada analizată, în scădere cu 24% față de același interval din 2017. Cererea netă a reprezentat mai mult decât jumătate din totalul închirierilor (71.000 metri pătrați). Companiile din IT&C și BPO au fost cele mai active pe piața închirierilor, urmate de cele din energie.

Deși nivelul cererii s-a redus față de 2017, rata de neocupare din București a continuat să scadă, atingând un nou minim istoric, de 7,8%, pe fondul unei activități de dezvoltare scăzute.

Stocul pe piața industrială se apropie de pragul de 3,5 mil. metri pătrați

Piața industrială s-a remarcat din nou în acest an din punct de vedere al dezvoltărilor de noi proiecte. Astfel, aproape 150.000 metri pătrați de spații industriale și de logistică au fost puse pe piață în primele șase luni, dublul livrărilor din S1 2017. Stocul la nivel național a ajuns la 3,2 milioane de metri pătrați, iar până la finele anului ar putea depăși 3,5 milioane de metri pătrați.

Bucureștiul a beneficiat de cele mai multe spații noi în acest an (80.000 metri pătrați), acesta fiind urmat de Cluj, Oarja și Timișoara.

Cererea s-a redus în schimb în prima parte a anului, ajungând la 92.700 metri pătrați, din care 58% a vizat proiectele din București, apoi cele din Cluj și din Timișoara. Logisticienii și companiile de distribuție au închiriat cele mai multe spații.

În aceste condiții, rata de neocupare s-a menținut la sub 5% în București și la mai puțin de 7% în restul țării.

Iași, Satu-Mare, Timișoara vor beneficia de cele mai mari proiecte de retail livrate în 2018

Dacă dezvoltatorii de spații industriale și de birouri au continuat susținut investițiile în București, nu același lucru putem spune despre cei de centre comerciale, care s-au orientat cu precădere spre afara Capitalei.

Astfel, după prima jumătate a anului, Bucureștiul a rămas tot cu 1,1 metri pătrați de centre comerciale, în condițiile în care aproape 17.000 metri pătrați de spații moderne de retail s-au adăugat stocului din afara Capitalei. În total, stocul din România este de 3,1 milioane de metri pătrați.

Extinderea Iulius Mall Timișoara, a Era Park Iași, precum și livrarea Shopping City Satu Mare, reprezintă cele mai mari proiecte care vor fi livrate în acest an.

German
Citește articolul precedent:
Diferențe interculturale dintre germani și români (Partea 2)

După cum am descris deja în prima parte, publicată în ediția anterioară a revistei, diferențele culturale au o importanță deosebită...

Închide