Prezidiul Curții de Arbitraj de pe lângă AHK România se extinde

„Curtea de Arbitraj de pe lângă AHK România este în permanentă dezvoltare, bucurându-se de un grad tot mai mare de recunoaştere în cadrul comunităţii internaţionale de business din România. Această evoluție se explică prin reputația de care se bucură această instituție, iar pe fondul evoluțiilor economice pozitive din ultimii ani și datorită relațiilor economice internaționale ale României în continuă creștere, tot mai mulți actori economici se informează în legătură cu această formă alternativă de soluționare a litigiilor care oferă avantaje evidente în relațiile internaționale de afaceri față de căile de soluționare a litigiilor oferite de instanțele juridice de stat”, este de părere Sebastian Metz, director general și membru în Consiliul Director al AHK România.

În luna martie 2017 Prezidiul Curții de Arbitraj a fost extins prin cooptarea domnului Ion Dragne, partener-fondator al cabinetului de avocatură Dragne & Asociații. După cooptarea doamnei Cristiana Stoica în decembrie 2016, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) câștigă prin cooptarea domnului Dragne încă un expert cu foarte multă experiență, mai ales în arbitrajul din România. Domnul Dragne este Decan al Baroului București din 2015 și Lector în cadrul Facultăţii de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, unde predă cursuri de Drept Procesual Civil (din 2002).

În plus, am adăugat în lista de arbitri a Curții de Arbitraj de pe lângă AHK România și alți avocați cu experiență, activi și pe plan internațional. Astfel, au fost incluși pe lista de arbitri av. Ph.D. Cristina E. Alexe, av. Csaba Kovacs, av. Dumitru Dobrev și av. Alexandru Suciu. Doamna Alexe, Fellow with the Chartered Institute of Arbitrators și arbitru ICC, lucrează din cabinetul de avocatură propriu din București. Domnul Kovacs este Senior Associate la CMS Cameron McKenna LLP din Londra și și-a început activitatea în domeniul arbitrajului internațional în anul 2006. Domnul Dobrev este partener-fondator al cabinetului de avocatură Dobrinescu Dobrev din București și deține o experiență vastă în ce privește litigiile și arbitrajul internațional. Domnul Suciu, partener-fondator al cabinetului de avocatură cu același nume din Sibiu, conduce departamentul de litigii și arbitraj.

Cu scopul de a face mai bine cunoscută Curtea de Arbitraj de pe lângă AHK România, înființată acum cinci ani, dar și pentru a oferi un acces facil la prevederile legale cele mai importante pentru arbitraj, conținute în legislația românească și care completează obligatoriu sau în subsidiar Regulamentul, am redactat și publicat o broșură care, după versiunea în limba română, este disponibilă și în limba germană. „Această publicație va contribui semnificativ la completarea informațiilor existente în legătură cu arbitrajul din România. Ne bucurăm că această publicație este disponibilă acum și în limba germană și în curând va fi publicată varianta în limba engleză”, a spus Sebastian Metz, director general, AHK România.

Despre Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană

Prin Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană mediului de afaceri internațional din România i se oferă de peste 5 ani o alternativă atractivă la procedurile juridice de lungă durată și care necesită mai multe instanțe de judecată ale instanțelor de stat. Curtea de Arbitraj nu le stă la dispoziție doar companiilor germane sau românești, ci se adresează tuturor companiilor internaționale și multinaționale, reprezentate în mediul de afaceri din România. Din acest motiv, toate documentele relevante sunt puse la dispoziție în limbile germană, română și engleză.

Regulamentul Curții de Arbitraj de pe lângă AHK România și-a dovedit eficiența la nivel internațional și se bazează pe exemple de bune practici din diverse instituții internaționale cu experiență în arbitraj, respectându-se Reglementările Institutului German pentru Arbitraj (DIS).

Președintele Curții Permanente de Arbitraj de pe lângă AHK România este prof. dr. Claus Köhler (Meister Rechtsanwälte, München). Vice-Președinți sunt: Cristiana I. Stoica (Stoica & Asociații, București), Cristina Dăianu (Dentons, București), Ion Dragne (Dragne & Asociații) și dr. Gisbert Stalfort (Dr. Stalfort, Osnabrück).

Mai multe informații despre Curtea de Arbitraj găsiți în pagina noastră de internet www.ahkrumaenien.ro.

German
Citește articolul precedent:
SAP: numai 4% dintre companii oferă în prezent clientului o experiență bazată pe date contextuale

SAP, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, anunță că, potrivit unui studiu realizat alături de...

Închide