În prima zi de FITS puteți afla povestea orgilor din bisericile fortificate ale Transilvaniei.

Film
Orgile din Transilvania

Proiecția filmului

”Orgile din Transilvania. O călătorie în timp.”

Filmul documentar “Orgile din Transilvania. O călătorie în timp.” a fost inclus în programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și va fi proiectat chiar în prima zi de festival, la Librăria Habitus din Piața Mică, în data de 9 iunie începând cu ora 16.00. Documentarul reprezintă o călătorie inedită prin istoria orgilor vechi de sute de ani ale bisericilor fortificate din Transilvania, elemente unice pe plan mondial.

Filmul abordează o temă foarte actuală care ține de protejarea și perpetuarea patrimoniului așezărilor transilvănene odată locuite de către sași. Prin muzica lor, orgile bisericilor evanghelice continuă să spună povestea celor care au fost nevoiți să le părăsească astfel încât generațiile tinere care “își caută rădăcinile” să le poată înțelege semnificația și să se poată identifica natural cu această moștenire valoroasă.

Filmul prezintă periplul Sabinei, fiica unei familii de sași emigrați în Germania, născută la Munchen, studentă la arte. Sabine revine pentru prima dată în locul în care au trăit părinții săi și revelații fantastice îi stăpânesc pelerinajul.

Filmul “Orgile din Transilvania. O călătorie în timp.” reușeste să transpună în magia vremurilor de odinioară, atât prin intermediul imaginilor emblematice, cât și prin muzica ce completează perfect atmosfera comunităților de altă dată.

Proiecția ilustrează cele mai impozante și cele mai interesante obiective, precum Muzeul de orgi din Codlea și cea mai veche orgă din eparhia evanghelică, cu elemente datând din anul 1724.

Pe rând, orga din Harman, Apold, Ghimbav, Homorod, Viscri, Cisnădioara, Carta, Cisnădie, Criț, Valchid, Zager, Codlea, Biertan, Agnita, Mediaș, Sighișoara, Sibiu și Brașov își spun povestea, prin vocea tinerei săsoaice și prin interpretarea unor maeștri ai acestui instrument fantastic: Cristian Paul, Johanna Halmen, Steffen Schlandt, Gerhild Gross, Ursula Philippi, Teodora Carciumaru, Remus Henning, Victor Radulescu, Klaus Dieter Untch, Hans Eckard Schlandt.

Inițiativa realizării acestui film a venit într-un mod firesc, ca urmare a experienței trăite prin procesul complex de restaurare a orgii din biserica evanghelică din satul Criț, de către Fundația Michael Schmidt, organizație care susține constant patrimoniul cultural săsesc și a promovat permanent proiectele culturale și caritabile care țin de comunitate.

Astfel, în perioada 2011-2013 Fundația Michael Schmidt s-a ocupat de restaurarea orgii din Biserica Evanghelică din satul Criț, prin implicarea echipei conduse de Barbara Dutli, un specialist recunoscut în acest domeniu. Restaurarea orgii a fost urmată de sfințirea instrumentului, în data de 28.07.2013 cu ocazia sărbătoririi a 200 de ani de la construcția sa.

Datorită importanței istorice pe care o au, a unicității lor, dar și prin prisma rolului pe care l-au jucat în viața comunităților transilvănene, conservarea orgilor din Transilvania trebuie să rămână o prioritate în procesul de păstrare al patrimoniului național.

Producția filmului a fost realizată de către Fundația Michael Schmidt, și este un documentar ce promite să trezească sentimente profunde urmașilor sașilor, și nu numai, prin redescoperirea culturii și a locurilor de altădată, prin muzica orgilor.

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, inclusiv în cadrul unor parteneriate culturale dedicate personalităților transilvănene. Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea Orgii Bisericii din Criț, finanțarea filmului „Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp”, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, precum și proiecte umanitare în colaborare cu organizații de renume, dar și monografia „Criţ. Istoria, poveștile şi viaţa unui sat de saşi”, cărțile poștale „Pe urmele saşilor” și cartea „Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”.

German
Citește articolul precedent:
Concurența analizează preluarea activelor Magnetti Building de către Baupartner

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care activitatea de producţie şi comercializare de prefabricate din beton a Magnetti Building este preluată...

Închide