Producătorii români de mobilă participă la cea mai mare expoziție de profil din Germania

Un număr de 13 firme producătoare de mobilă și de design reprezintă România la cea de-a 68-a ediție a Târgului IMM COLOGNE, cea mai mare expoziție de mobilă din Germania, care se desfășoară în perioada 16-22 ianuarie la Köln.

„Participarea firmelor românești la această expoziție internațională a fost posibilă datorită asumării responsabilității de către noua echipă instalată la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, care a semnat contractul cu organizatorul târgului de la Köln la data de 9 ianuarie 2017, asigurând astfel finanțarea parțială a participării, respectiv plata chiriei spațiului, înscrierea firmelor în catalogul târgului, branșamentul electric și taxele obligatorii”, a declarat Aurica Sereny, președintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România.

Restul cheltuielilor, respectiv costurile cu construcția, amenajarea și ambientarea standului, transportul exponatelor, precum și cele cu deplasarea delegaților proprii au fost suportate de producătorii și designerii români participanți la expoziție.

„Din cauza nesiguranței susținerii financiare prin Programul de promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat și a costurilor foarte mari pentru construcția standurilor, 17 dintre cele 30 de firme a căror participare fusese aprobată încă din luna mai anul trecut de către Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, au renunțat”, arată asociația.

Germania este în prezent cea mai importantă piață pentru producătorii de mobilă din România. Firmele românești, care expun pe o suprafață totală de aproape 1.000 metri pătrați, sunt Bucin Mob, Carel Construct, Caro Jibou, Design for life, Dis Prod, Ditre International, Ecomatrix, Ekero Concept, Famos, Mihnea Ghilduș Design, Omega Seats, Sigstrat și Szel Mob.

În portofoliul acestora se regăsesc produse de mobilier din lemn masiv, în special din stejar și rășinoase, precum și mobilier tapițat, canapele, fotolii, banchete, mobilier din lemn stratificat și placaje mulate, mobilier de gradină și piese de design.

La ediția de anul trecut a Târgului Internațional IMM Cologne au participat 24 de firme românești producătoare de mobilă. Târgul a înregistrat 1.185 de expozanți, din 50 de țări, iar numărul de vizitatori specialiști a fost estimat la peste 80.000, din 128 de țări. La standul național al României s-au purtat discuții cu 1.984 de firme interesate, iar contractele antamate au fost estimate la peste 10 milioane de euro.

Cei mai mulți cumpărători care și-au exprimat intențiile în privința încheierii de contracte pentru achiziționarea de mobilier la IMM Cologne au fost firme din Europa, în special din Germania, Olanda, Marea Britanie, Spania și Austria, dar a crescut interesul și dinspre SUA, China și India.

German
Citește articolul precedent:
Lidl modernizează două magazine în București

Lidl își propune să îmbunătățească permanent experiențele clienților în timpul cumpărăturilor, astfel că va investi în reamenajarea unui număr de...

Închide