Raiffeisen Bank face precizari privind Legea 77/2016

“Clientii trebuie sa se documenteze atent si sa evalueze toate optiunile pe care le au”

Raiffeisen Bank anunta ca de astazi a intrat in vigoare Legea nr. 77 din 28.04.2016, privind darea in plata a unor bunuri imobile. Legea se refera la clientii care au dificultati reale de plata si isi propune, conform expunerii de motive, rezolvarea cazurilor sociale. Astfel, clientii care au contractat un credit garantat cu un imobil avand destinatia de locuinta, care nu isi mai pot plati ratele si se confrunta cu situatii deosebite, pot transmite notificari la banca cu privire la darea in plata a imobilului si stingerea datoriei aferente contractului de credit incheiat. De mentionat ca legea nu se aplica creditelor acordate prin programul guvernamental Prima Casa si nici creditelor care depasesc 250.000 de euro.

“Clientii trebuie sa se documenteze atent si sa cantareasca toate optiunile pe care le au. Anticipam ca legea, in forma in care a intrat in vigoare azi, va da nastere la dispute juridice, atat in privinta aspectelor de neconstitutionalitate, cat si a celor care nu sunt reglementate sau sunt confuze. De asemenea, operational procesul de a <<da in plata>> nu este nici simplu si nici fara costuri pentru client. Tocmai de aceea am considerat necesar sa elaboram un document de intrebari si raspunsuri, document pe care il vom actualiza permanent, in functie de interactiunile cu clientii”, a explicat Mihai Rauta, director executiv Retail Risc.

Pe www.raiffeisen.ro clientii pot gasi un document care sa ii ajute cu informatii despre aceasta lege – Intrebari si raspunsuri frecvente privind aplicarea acestei legi
https://www.raiffeisen.ro/persoane-fizice/in-sprijinul-tau/informatii-utile/darea-in-plata/

Raiffeisen Bank reaminteste clientilor sai ca pune la dispozitia celor care intampina greutati in rambursarea creditelor multiple solutii de restructurare. Clientii care au inclus in contractul de credit optiunea de vacanta la plata ratelor pot opta pentru intrerupere platilor de pana la 3 luni, prin simpla notificare a bancii. Pe baza  analizei gradului de indatorare pot opta pentru reducere temporara de rata lunara, de plata dobanda si principal, intre 1 si 3 ani sau consolidarea creditelor – conversia creditelor in lei cu o reducere de principal de pana la 20%. Pentru a putea beneficia de aceste solutii, este suficienta completarea unei cereri de restructurare si a acordului de verificare a veniturilor  la ANAF.

Circa 2000 de clienti au beneficiat pana acum de ofertele bancii de conversie cu si fara discount si alte cateva mii de clienti au beneficiat de metodele de restructurare a creditelor pe diferite perioade de timp.

Clientii care au dificultati de plata a ratelor pot suna gratuit pe linia telefonica dedicata, la numarul 0800.800.555, de luni pana vineri in intervalul 9.00-20.00.

German
Citește articolul precedent:
PIB-ul României a crescut cu 4,2% în primul trimestru

Economia României a înregistrat în primul trimestru o creștere de 4,3% (serie brută), respectiv de 4,2% (serie ajustată sezonier), comparativ...

Închide