Răzvan Graure, Mușat & Asociații: „Companiile ar trebui să apeleze la ajutorul unui consultant specializat în impozite și taxe cât mai devreme, pentru că prevenția este mai bună decât tratarea”

Care sunt, în opinia dvs., cele mai importante modificări prevăzute în noua formă a Codului Fiscal?

Obiectivele generale urmărite prin noua lege sunt simplificarea fiscalității și predictibilitatea cadrului legislativ în domeniul impozitelor și taxelor, cu scopul de a susține dezvoltarea mediului economic.

Printre modificările cele mai importante regăsim obligarea la plata impozitului pe profit în România pentru companiile al căror loc de exercitare a conducerii efective se află în România, deși sunt încorporate în alte țări, cu scopul atragerii unor companii de tip holding în România. În același context, al creșterii fluxului de investiții către România, reținem și reducerea impozitului pe dividende la 5%, începând din 2016. De asemenea, noile prevederi referitoare la diferențierea cotelor de impozitare a microintreprinderilor în funcție de numărul minim de salariați vin în sprijinul celor care vor să fie antreprenori.

În ceea ce privește TVA, Guvernul s-a angajat la scăderea graduală a cotelor, în vederea reducerii evaziunii, încurajării creșterii economice prin consum și îmbunătățirii colectării resurselor bugetare. Astfel, cota standard de TVA devine 20%, în timp ce cota de 9% va fi extinsă și asupra bunurilor de natură alimentară. În plus, tot în vederea combaterii evaziunii fiscale, se va aplica taxarea inversă la vânzările de bunuri imobile și pentru livrările de telefoane mobile, tablete, laptopuri, console de jocuri.

Nu în ultimul rând, începând cu 2016, clădirile se vor impozita în funcție de destinația lor (rezidențială sau nerezidențială), măsura având ca scop principal taxarea suplimentară a celor care au sedii în apartamente, cum ar fi cei care desfășoară activități independente.

Care va fi impactul noului Cod Fiscal asupra mediului de business local, în general, și a antreprenorilor români, în particular?

În acest moment, evoluția economică a României este pe o traiectorie crescătoare, datorită ieșirii din recesiune atât a țării noastre, cât și a principalilor săi parteneri comerciali. Un Cod Fiscal „prietenos” cu mediul de afaceri este ceea ce se dorește de multă vreme, în special dacă ne referim la predictibilitatea sa, știut fiind că desele modificări legislative fac dificilă realizarea oricăror planuri de investiții și bugete multianuale pentru companii.

Considerăm că măsurile adoptate recent vor susține afacerile din România prin reduceri de taxe, sporirea unor facilități fiscale, precum și prin simplificarea cadrului aplicabil unor deduceri fiscale, în timp ce măsuri precum neimpozitarea dividendelor primite de la o companie românească sau reducerea cotei de impozitare a dividendelor la 5% vor avea un impact pozitiv asupra fluxurilor investiționale în cadrul economiei în ansamblu.

Ce măsuri adiacente ar trebui implementate de autorități în completarea noilor reglementări fiscale, pentru îmbunătățirea economiei?

Pe întreaga perioadă cât s-au purtat discuții între participanții la pregătirea și rescrierea Codului Fiscal în noua formă, au fost propuse, de către mediul de afaceri, o serie de măsuri de natură tehnică, cu scopul de a simplifica anumite proceduri administrative și pentru a reduce povara asupra finanțelor companiilor.

Două chestiuni se cer menționate, ambele respinse la acest moment. Prima se referă la solicitarea mediului de afaceri ca toate companiile să beneficieze de aplicarea mecanismului de taxare inversă în ceea ce privește TVA aferentă importurilor. Deși beneficiile sunt clare, resursele bugetare ar fi diminuate dacă s-ar aplica această prevedere, motiv pentru care ea este restrânsă la un număr mic de contribuabili. A doua chestiune se referă la consolidarea de grup, în sensul impozitului pe profit. Nici această măsură nu a fost luată în considerare deocamdată, deși ar conduce la simplificare administrativă atât pentru grupurile de companii locale, cât și pentru autoritățile fiscale.

Cum vor influența viitoarele reglementări fiscale activitatea caselor de avocatură și ce oportunități ar putea genera pe acest segment?

Pornind de la premisa că noile prevederi fiscale vor susține un volum de investiții în creștere, o direcție importantă va fi participarea consultanților în cadrul structurării unui număr mai mare de tranzacții desfășurate în România. Este vorba atât de investiții noi, unde trebuie analizate fluxurile de finanțare, contractele dintre părți, implicațiile fiscale pe partea operațională și posibilitățile de exit, pe de o parte, dar și restructurările unui număr mai mare de business-uri, ce au ca obiectiv eficientizarea activității, fluxurilor și resurselor financiare ale companiilor, pe de altă parte.

Dacă privim în zona TVA, reducerea cotelor sau extinderea mecanismului de taxare inversă vor afecta companiile din industriile vizate, în sensul intrării acestora în poziții de TVA de rambursat față de bugetul de stat. Consultanții fiscali și avocații vor avea un rol important în asistarea contribuabililor pe tot parcursul unui astfel de proces de rambursare a TVA, mergând până la asistența privind contestarea măsurilor dispuse prin actele de inspecție și, mai departe, până la reprezentarea clienților în instanță.

În ce situații ar trebui companiile să solicite ajutorul unui consultant specializat în impozite și taxe?

Răspunsul cel mai indicat este „cât mai devreme”, pentru că prevenția e mai bună decât tratarea. În ultimii ani, unele companii au înțeles necesitatea consultării unui specialist în taxe începând cu etapele de planning al unor noi tranzacții sau proiecte de investiții. De multe ori, însă, se apelează la consultanți atunci când e prea târziu, și anume, când un control fiscal este iminent sau, mai rău, când este în desfășurare și apar primele semnale că ar putea să se încheie cu impunerea unor sume de plată importante. Un management prudent nu ar trebui să lase astfel de aspecte la voia întâmplării, pentru că, de cele mai multe ori, costul apelării la un specialist este mult mai mic decât valoarea obligațiilor suplimentare și a penalităților aferente, ce ar putea fi identificate în urma unei inspecții fiscale.

Într-un mediu fiscal volatil, în care managementul incertitudinilor și oportunităților nu mai poate fi ignorat, Mușat & Asociații – Consultanță Fiscală se preocupă constant în a găsi cele mai eficiente strategii pentru a ține sub control costurile cu taxele, dar și pentru a minimiza ariile de expunere și a maximiza beneficiile oferite de oportunitățile de optimizare existente în materie de fiscalitate.

Care sunt principalele tipuri de proiecte în activitatea de consultanță fiscală, în ultimul an?

În ultima perioadă am remarcat o diversificare a tipurilor de proiecte, datorată în principal asistării unor clienți noi, care au situații și spețe diferite. Mușat & Asociații a asistat clienții în numeroase solicitări privind tratamentul fiscal al schemelor de recompensare a angajaților (stock options, restricted stock units), dar și cu privire la solicitări venite de la mari companii din domeniul IT, cum ar fi diverse platforme care oferă servicii on-line către clienți din România.

Acestor tipuri de proiecte li se adaugă consultanță oferită de Mușat & Asociații în „clasicele” tranzacții de vânzări / restructurări de business-uri la nivel global care au și o componentă locală și care presupun, printre altele, revizuirea contractelor de vânzare de acțiuni sau de activitate și proiecte de due-dilligence fiscal în sectoare precum oil & gas, farmaceutice, IT sau real estate.

Ce atuuri trebuie să aibă un consultant fiscal pentru a reuși să se impună, în condițiile unei piețe cu o competiție ridicată?  

Consultanța fiscală presupune cunoașterea temeinică a întregii legislații fiscale, destul de stufoasă și în continuă adaptare la condițiile economice existente, dar și cunoștințe de contabilitate, finanțe și drept. Însă, pentru a putea fi eficient și de ajutor unui client, sunt necesare cunoștințe de business, esențiale în înțelegerea mediului economic/ industriei în care un client sau altul operează.

Un bun profesionist, pe lângă faptul că deține cunoștințele de mai sus, trebuie să livreze întotdeauna ceea ce promite, atunci când promite și să aducă idei noi în soluționarea unei situații specifice a clientului. Mușat & Asociații beneficiază de vaste cunoștințe în domeniu, expertiza noastră acoperind toate aspectele fiscale, de la fiscalitate directă, prețuri de transfer și TVA, până la consiliere de specialitate în domeniul fuziuni și achiziții sau tranzacții complexe.

În fapt, avantajul de care beneficiază clienții prin colaborarea cu una dintre cele mai mari și de succes case de avocatură din România, se datorează serviciilor integrate pe care le primesc, ca urmare a unei experiențe combinate, a unei sinergii importante între fiscalitate și celelalte arii de practică juridică.

Care a fost cel mai complex proiect în care ați fost implicați în ultima vreme? De unde a venit dificultatea?

Proiectele în care suntem implicați sunt multe și variate. Dacă ne referim doar la un proiect, aș menționa asistența oferită de Mușat & Asociații pentru Sterling Resources Ltd. Canada în legătură cu vânzarea operațiunilor din domeniul petrolier deținute în România, către Carlyle International Energy Partners.

Complexitatea tranzacției a venit atât din necesitatea structurării transferului participației în acordul petrolier, din perspectivă fiscală, cât și din nevoia de a încheia vânzarea ulterioară a părților sociale, deținute de Sterling în filiala locală, către Carlyle, concomitent cu restructurarea unor elemente bilanțiere ale filialei, pentru a se obține un efect neutru, din punct de vedere cash, față de fostul acționar majoritar.

un interviu de Ioan Dornescu

German
Citește articolul precedent:
Perspective economice ale României în viziunea oamenilor de afaceri din CCIFER si AHK

Peste 1.000 de companii franceze si germane alaturi de companii cu capital românesc, membre ale Camerei Franceze de Comert si...

Închide