Relațiile economice româno-germane au crescut și în 2016 – Stabilitatea juridică, un factor decisiv pentru continuarea acestora

Pentru economia germană, România este un partener economic strategic. Relațiile economice bilaterale au continuat să crească și în 2016. Schimburile comerciale se ridică la peste 24 mld. EUR în primele 11 luni din 2016 (+13%), însemnând 20% din totalul comerțului exterior al României. Circa 8000 de companii germane, respectiv cu capital german, sunt active în România și au contribuit decisiv la crearea și siguranța locurilor de muncă – conform estimărilor noastre companiile germane au peste 250.000 de angajați în România. Investițiile germane directe însumează 8 mld. EUR. Companiile germane au investit în ultimii 25 de ani continuu și pe termen lung în România, contribuind decisiv la transferul de tehnologii și la creșterea competitivității economiei românești.

După cum reiese și din cele mai actuale chestionare de conjunctură, stabilitatea juridică, predictibilitatea deciziilor economice și politice cât și condițiile-cadru economice stabile sunt pentru companiile germane criterii importante pentru un amplasament investițional. În afară de asta, companiile germane văd cu ochi foarte buni lupta anticorupție și își doresc continuarea acesteia. Nu doar companiile germane au nevoie de stabilitate juridică și de un mediu de afaceri stabil, pentru a putea investi în continuare în România și a crea noi locuri de muncă.

Despre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK România numără în prezent peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe.

Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. AHK România se implică activ în implementarea sistemului dual de învățământ după model german și a înființat platforma GreenTech econet romania, cât și o Curte Permanentă de Arbitraj. Mai multe informații găsiți în pagina de internet: www.ahkrumaenien.ro.

German
Citește articolul precedent:
Aproape jumătate dintre români ar prefera să-şi încălzească locuinţele prin utilizarea energiei solare – studiu

Utilizarea energiei solare drept sursă principală de încălzire a locuinţei se situează în preferinţele a 49% dintre români, care consideră...

Închide