Remi Vrignaud, CEO Allianz-Țiriac Asigurări: Depindem de piața auto, avem nevoie de un sistem predictibil și de mai multă responsabilitate la volan

Piața asigurărilor, care trece printr-o perioadă plină de provocări, este dependentă în mod semnificativ de sectorul auto și are nevoie atât de predictibilitate și stabilitate la nivel legislativ, cât și de un comportament mai responsabil din partea șoferilor, declară  Remi Vrignaud, CEO Allianz-Țiriac Asigurări.

“Sistemul actual din România nu este diferit față de cel din alte țări, doar că avem nevoie de rigurozitate și o respectare a normelor mult mai efectivă. Lucrurile nu merg pe RCA, asta e clar, sunt probleme serioase și trebuie rezolvate. Să schimbăm tot sistemul, radical, nu știu dacă este soluția cea mai bună. (…) Este incredibil, când circul în București, în multe mașini văd copii, de trei-patru-cinci ani, fără centură în față. La un accident, îmi pare rău să o spun, este o moarte sigură. La un accident cu vătămări corporale, un copil fără centură este o iresponsabilitate. Asiguratorul plătește inconștiența”, a spus Vrignaud la conferința ”România Durabilă: Economia pe patru roți”, organizată de DeBizz Magazine în parteneriat cu România Durabilă.

Industria asigurărilor, evaluată la două miliarde de euro anual, depinde de industria auto în proporție de peste 70%, în special pe segmentul RCA.

“Piața asigurărilor face pierderi de 9 ani consecutiv, mai ales pe partea de RCA. Pe acest tip de asigurări situația este dezastruoasă. Pentru 100 de lei încasați, o companie de asigurare a plătit 122 de lei în 2015 – și sunt companii dependente în proporție de 90% de RCA. La Allianz-Țiriac încercăm să avem o pondere mult mai sănătoasă, mai mică pe RCA și mai mare pe CASCO”, a spus reprezentantul companiei de asigurări.

El a subliniat că în România este nevoie ca șoferii să gândească mai responsabil și să conștientizeze rolul siguranței în trafic.

Începând din 2007, primele de asigurare au scăzut cu 13%, în vreme ce daunele plătite de industria de asigurări au crescut cu 53%. Pe de altă parte, vătămările corporale și daunele morale s-au majorat cu peste 200% anual în acest interval, potrivit sursei citate.

German
Citește articolul precedent:
Constantin Stroe, ACAROM: Dezvoltarea infrastructurii, indispensabilă industriei auto

Piața auto locală își revine treptat după perioada de criză și are perspective importante de creștere în perioada următoare, dar...

Închide