Rémi Vrignaud, promovat la conducerea cancelariei lui Oliver Bäte, CEO al Allianz Group

Directorul general al Allianz-Țiriac Asigurări, Rémi Vrignaud, va prelua de la 1 septembrie coordonarea activităților cancelariei lui Oliver Bäte, CEO al Allianz Group, încheindu-și astfel mandatul din România după exact patru ani în care a coordonat activitățile asiguratorului local. Consiliul de Administrație al Allianz-Țiriac Asigurări l-a nominalizat pe Virgil Șoncutean – actualmente director executiv vânzări și distribuție (Chief Sales Officer – CSO) și director general adjunct – drept succesor al lui Rémi Vrignaud.

În următoarele luni, până la data de 31 august inclusiv, Rémi Vrignaud va continua să-și exercite atribuțiile de conducere a activităților Allianz-Țiriac, conform mandatului de CEO. Allianz-Țiriac Asigurări a realizat în 2015 venituri din prime brute subscrise de peste un milliard de lei, în creștere cu peste 7 procente comparativ cu 2014. Față de anul 2012, compania a înregistrat o creștere agregată a afacerilor de 17%, echivalentul unui avans mediu anual de peste 5 procente, în fiecare dintre ultimele 3 exerciții financiare încheiate. În intervalul 2012-2015, Allianz-Țiriac a înregistrat o multiplicare de aproape 10 ori a eficienței activităților de asigurări: rata profitului operațional în total venituri din asigurări a ajuns la aproape 7% în 2015, față de nivelul de sub 0,8% înregistrat în anul 2012.

Allianz este una dintre cele mai puternice comunități financiare la nivel global, domeniile de expertiză ale grupului fiind asigurări (generale, de viață și de sănătate), administrarea activelor (inclusiv pensii) și servicii de asistență. În anul 2015, aproximativ 142.000 de angajați din peste 70 de țări au realizat venituri totale de 125,2 miliarde de euro și un profit operațional de 10,7 miliarde euro. Beneficiile acordate clienților Allianz au depășit 107 miliarde de euro.

German
Citește articolul precedent:
Subsidiara unei companii din Austria, furnizor de parapete din beton pentru drumurile administrate de CNADNR

Compania Natională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat cu asocierea Kamarom Prefabricate din Beton SRL – Dunapref...

Închide