România face primii pași spre o Zi Națională a Investițiilor pe 15 mai

27 de ani de capitalism au marcat și schimbat profund multe din sectoarele economiei românești, iar unul dintre rezultate e că numai în ultimii zece ani, de când România a intrat în ­Uniunea Europeană, PIB-ul s-a dublat. După această frază, aproape unul din cinci români s-ar putea să se oprească. Nu o spunem noi, o spun datele statistice. Potrivit Standard & Poor’s, 22% dintre români nu au noțiuni economice de bază, cum ar fi, de exemplu, ce înseamnă acronimul PIB sau ce înseamnă termenul de dobândă. Practic, suntem pe ultimul loc în ­Uniunea Europeană în funcție de gradul de educație financiară. Tocmai pentru a schimba acest lucru, Bursa de ­Valori București (BVB) a lansat un proiect fără precedent: Ziua Națională a Investițiilor, care să aibă loc în fiecare an pe 15 mai și care să contribuie semnificativ și ireversibil la îmbunătățirea culturii financiare în ­România.

Bursa de Valori București propune semnarea unei petiții online pe www.primainvestitie.ro și va susține ulterior o inițiativă legislativă în acest sens. Târgul de servicii financiare și educație Banii Tăi Expo va avea loc pe 14 și 15 mai la Promenda Mall din București, unde se va desfășura și expoziția de fotografie „Bursa de Valori București și Identitatea Financiară a ­României”, dedicată împlinirii a 135 de ani de bursă în România. BVB va lansa și cartea „Prima investiție”, care va include poveștile primelor investiții ale mai multor investitori români. Pentru că Ziua Investițiilor este un proiect național, BVB va organiza seminariile gratuite de educație financiară ­„Fluent în Finanțe”, care vor avea loc în București pe 15 mai, Cluj – Napoca – 16 mai și Iași – 17 mai, începând cu ora 17:00.

Cluj-Napoca, exemplu de dezvoltare

În mass-media se vorbește mult despre ceea ce se întâmplă în București, însă dincolo de Capitală sunt zone în care economia se dezvoltă într-un ritm accelerat. Cluj-Napoca, de exemplu, este unul dintre orașele care stau mărturie în acest sens. Și vă dau doar câteva exemple în strânsă legătură cu economia locală și piața de capital. Sunt câteva companii clujene care se remarcă în mod pozitiv la Bursa de Valori București. Doi dintre producătorii industriali de tradiție ai zonei, ­Armătura și Carbochim, au avut luna trecută cele mai mari creșteri ale prețului acțiunilor de pe bursă. Astfel, acțiunile ­Armătura s-au apreciat cu 19%, iar cele ale ­Carbochim cu 16%. Dacă ne uităm la cele mai tranzacționate acțiuni pe bursă, de ceva vreme regăsim ­Banca Transilvania, simbol bursier TLV. Exemplele pot continua și pentru alte zone ale României. Dincolo de date și statistici, cel mai important lucru pe care îl putem face este să gândim la scară mare pentru că vom conta și mai mult în Europa și în lume în momentul în care vom avea mai multe companii românești cu impact internațional sau global. După 27 de ani, putem spune că am învățat două lucruri fundamentale care definesc capitalismul: ideile și capitalul nu au granițe și că oricare dintre cele două aspecte menționate anterior nu pot produce valoare adăugată decât împreună. (de Florin Cepraga, Senior PR Specialist, BVB)

German
Citește articolul precedent:
O imagine la zi asupra redevențelor petroliere

Recent, ministrul Economiei Mihai Tudose anunţa, citat de agenţia news.ro, că noul sistem de calcul al redevenţelor trebuie să fie...

Închide