Să spunem mai des „Mulțumesc”

Foto: efired / depositphotos.com

Viața noastră își revine încet la normal, avem voie să mergem din nou la muncă, contactul social este, în mare măsură, permis din nou. S-a scris mult despre problemele pe care trebuia să le rezolvăm în această perioadă, inclusiv despre dificultățile economice de a supraviețui unei astfel de pandemii, în care unii dintre noi și-au pierdut chiar și locul de muncă.

Cu toate acestea, aș dori să fac loc unui tip complet diferit de energie, care mult prea repede ajunge în plan secund: recunoștința. Acest lucru îi poate surprinde pe mulți, pentru ce să fim recunoscători acestei pandemii?! Însă cu toții am realizat că ajunsesem să tratăm multe lucruri ca fiind de la sine înțelese în viața noastră „de dinainte”: mersul până la magazinul alimentar de după colț, conversațiile cu vecinii sau prietenii, libertatea de a ne deplasa oriunde doream, chiar și plimbarea prin parc, o cafea cu un prieten la o terasă. Am uitat cu toții de toate aceste lucruri frumoase și simple ale vieții, pur și simplu nu le-am mai conștientizat; simțurile noastre s-au tocit.

Și deodată apare o criză și suntem treziți cu brutalitate. Ajungem și la vorba aceea, care spune că doar atunci când ne este luat un lucru, învățăm să îi apreciem valoarea. A putea recunoaște acest mecanism este un mare dar.

În multe tradiții spirituale, există o rugăciune de mulțumire pe care, probabil, nu ne-o putem aminti. Când eram copii, părinții ne-au învățat să spunem mereu o rugăciune înainte de masă, în care îi mulțumeam lui Dumnezeu pentru „mâncare și băutură”. Cum ar fi dacă, în aceste vremuri, am relua acest obicei și în fiecare zi să spunem Mulțumesc! pentru tot ceea ce primim și nu mai știm să apreciem? „Imposibil! Nu există nimic pentru care să mulțumesc în viața mea!”, îi aud pe unii spunând. Nu vă cred. Veți găsi ceva, dacă veți căuta suficient de atent. Putem fi recunoscători pentru sănătate, familie, natură, cele cinci simțuri ale noastre, pentru că suntem oameni, pentru mâncare, aprecierea unui coleg la birou sau și numai pentru viața noastră care ne-a fost dăruită. Să spunem pur și simplu Mulțumesc!. Faceți acest efort. Veți constata că există întotdeauna ceva pentru care sunteți recunoscători; poate că nici nu puteți înceta să fiți recunoscători, vă tot vin în minte chestii noi…

Observați-vă în aceste momente și simțiți această recunoștință. Ce schimbă în voi simpla rostire a mulțumirii? Ce observați la dvs.? Cercetați acest sentiment, dar nu-l faceți să dispară prin gândire și analiză excesivă. Nu este vorba aici despre un business case, nu este nevoie de rațiune. Lăsați-vă purtați de moment; ceva vi se va releva. Este foarte probabil ca propriul câmp energetic să se modifice în acest moment. Veți constata cât sunteți de responsabili pentru starea voastră emoțională și de spirit, indiferent de ceea ce se întâmplă afară, pe scena vieții. După ce ați înțeles asta, veți trăi mult mai conștient, iar acest fapt va avea implicații atât în plan intim și personal, cât și profesional.

Faceți-vă timp pentru o rugăciune foarte personală de mulțumire de mai multe ori pe zi și vă rog să spuneți concret pentru ce sunteți recunoscători în acest moment. Spuneți-o cu voce tare: Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! Cel mai bine faceți acest lucru în privat, nu este nevoie să mulțumiți nimănui și nici să declarați de față cu alții, dar vă asigur că atât voi, cât și toți cei din jurul dvs., veți beneficia de acest lucru.

Mulțumesc Mulțumesc Mulțumesc

Dr. Michael Schroeder



German
Citește articolul precedent:
„Toată lumea este o scenă”

Perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost ultima dată când organizațiile culturale au pus capăt în întregime activității. Vorbim...

Închide