SAP Timișoara își mărește echipa de specialiști IT

Cristian Popescu

SAP România își continuă expansiunea pe piața locală prin dezvoltarea centrului din Timișoara, unde a inaugurat un nou etaj în clădirea de birouri din City Business Center.

Noua echipă va activa în cadrul diviziei de Cloud Service Center, care are în prezent 20 de angajați, urmând ca până la finalul anului să numere 40 de specialiști pentru zona de cloud computing.

SAP a deschis centrul de consultanță din Timișoara în 2012, iar echipa de Cloud Service Center, care și-a început activitatea la sfârșitul anului 2016, este dedicată dezvoltării de soluții inovatoare personalizate în cloud pentru clienții SAP din diverse industrii.

Cei mai mulți dintre beneficiarii acestor soluții își desfășoară activitatea în Europa.

Cloud Service Center este parte a SAP Innovative Business Solutions (IBS), un departament SAP la nivel global, format din 2.000 de profesioniști care dezvoltă soluții tip cloud, on-premise sau hibrid, și 38.000 de cercetători și experți în servicii IT.

Aceștia au livrat până în prezent peste 4.000 de soluții personalizate pentru 1.500 de clienți din toată lumea. Specialiștii SAP IBS transformă concepte de business în aplicații software unice, folosind cele mai noi tehnologii, creând astfel valoare pentru clienți și oferindu-le acestora avantaje competitive.

„Creșterea echipei din centrul Nearshore Timișoara face parte din strategia de dezvoltare a SAP în  România pentru anul 2018, recrutările fiind în plină desfășurare în toate cele trei centre. Specialiștii din Timișoara, împreună cu cei din București și Cluj-Napoca, contribuie la succesul clienților noștri și, de aceea, ne dorim să le oferim un mediu propice pentru dezvoltarea profesională.”, a declarat Cristian Popescu, Managing Director SAP România.

SAP România, subsidiara locală a grupului german SAP SE, și-a început activitatea în 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top. În prezent, circa 600 de companii din România utilizează soluțiile SAP, din industrii precum utilități, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producție. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienți SAP.

German
Citește articolul precedent:
Openville Timisoara
1.200 mp închiriaţi de compania Flex România în clădirea UBC 1, din ansamblul Openville Timişoara

Din această primăvară, clădirea United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul mixt Openville Timişoara va găzdui birourile companiei Flex...

Închide