Șase unități noi deschise în acest an, în București Mall și Plaza România

Retailerii dm drogerie markt, Hippoland și Nissa au completat mixul de chiriași ai București Mall în decursul acestui an, iar la Plaza România, clienții își pot face cumpărăturile în noile magazine Triumph, dm drogerie markt și pot apela la o nouă sucursală a Băncii Transilvania, a anunțat Anchor Group, dezvoltatorul celor două centre comerciale.

În București Mall, primul centru comercial modern din România, au fost inaugurate în 2017 magazinul pentru copii Hippoland, cu o suprafață de peste 700 metri pătrați, magazinul german de cosmetice și bunuri de larg consum dm drogerie markt (aproximativ 300 mp) și un magazin Nissa, retailer specializat în îmbrăcăminte şi accesorii pentru femei (peste 120 mp).

Patiseria Paul a fost redeschisă, cu un nou concept, spațiile comerciale ocupate de retailerii Mango și Musette s-au extins, ajungând la peste 1.300 de metri pătrați, respectiv peste 200 metri pătrați, iar retailerul de electronice și electrocasnice Media Galaxy își așteaptă clienții într-o formulă modernizată.

Totodată, în Plaza Romania, în acest an au fost inaugurate magazinul de lenjerie intimă Triumph (57 mp), magazinul german de cosmetice și bunuri de larg consum dm drogerie markt (aproximativ 300 mp) și o sucursală a Băncii Transilvania (peste 70 mp). Locul de joacă Fun Planet (260 mp) și magazinul de pantofi și genți Il Passo (aproximativ 90 mp) au fost mutate și redeschise tot în cursul anului curent.

Prezent pe piața românească din 1997, grupul Anchor este unul dintre cei mai puternici jucători din sectorul imobiliar, unde activează pe segmentele de retail, rezidențial și office.

În portofoliul Anchor Grup se regăsesc București Mall, primul centru comercial modern din țară, Plaza România și Anchor Plaza, prima clădire de birouri de clasă A integrată cu un centru comercial, ansamblul rezidențial premium InCity Residences, situat în centrul Capitalei și Plaza România Offices, primul spațiu de birouri inaugurat prin transformarea unei extensii a unui centru comercial.

Valoarea totală a investițiilor Anchor pe plan local depășește 350 milioane de euro. Grupul continuă activ dezvoltarea unor proiecte de anvergură și extinderea platformei de servicii.

German
Citește articolul precedent:
Semifinalele competiției „Arena Bucătarilor” 2017, în acest weekend, la București

Bucureștiul redevine pe 20 și 21 mai capitala gastronomiei românești, odată cu desfășuarea semifinalelor celebrei competiții gastronomice Arena Bucătarilor, organizată...

Închide