Schimbări în managementul grupului Telekom Romania

Grupul Telekom Romania a anunțat că Andreas Elsner va fi numit la 1 septembrie în poziția de Director Executiv Marketing Rezidenţial şi Vânzări Naţionale, în locul lui František Mala, iar Nicolas Mahler va prelua funcţia de Director Executiv Financiar, începând cu data de 1 august, înlocuindu-l în această poziție pe Anastasios Tzoulas.

Andreas Elsner va fi responsabil de coordonarea activităților destinate clienților rezidențiali, centrate pe inițiativele comerciale şi se va concentra pe simplificarea produselor şi pe promovarea conceptului „self-service”, cu obiective clare în zona de experienţă a clienţilor, arată Telekom Romania.

El a deţinut anterior poziţia de CEO şi membru în Consiliul de Administraţie din cadrul Makedonski Telekom. În cei peste 17 ani de carieră, Elsner a ocupat funcţii de conducere în industria de telecomunicatii din Austria, Serbia, Bulgaria şi Macedonia. Portofoliul său include roluri de management de marketing naţional şi internaţional, brand management, comunicare de marketing, dezvoltare de produs şi strategie de stabilire a preţurilor, poziţionare de produse şi de brand, relaţii publice, business development şi poziţionare pe piaţă.

Nicolas Mahler, care deţine în prezent poziţia de SVP Business Management şi Membru în Consiliul Executiv al Deutsche Telekom Services, va prelua la 1 august funcţia de Director Executiv Financiar, urmând să se concentreze pe managementul ariilor financiar şi achiziţii, pentru asigurarea creşterii business-ului şi evoluţiei către o companie digitală.

Experienţa anterioară a lui Nicolas Mahler include numeroase realizări în managementul de companii mari şi în implementarea iniţiativelor de transformare organizaţională. Ariile sale de expertiză includ managementul afacerilor, atât din perspectiva financiară, cât şi operaţională, precum şi susţinerea transformării digitale – prin robotizare şi Inteligenţă Artificială. În acest sens, el a pus bazele celui mai mare centru de robotică din Europa, arată Telekom Romania.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România, și aparține Deutsche Telekom, lider global în domeniul telecomunicațiilor integrate.



German
Citește articolul precedent:
Raiffeisen Bank deschide o agenție dedicată mediului business în cartierul ISHO din Timișoara

Raiffeisen Bank va deschide o agenție cu servicii bancare complete la parterul clădirii ISHO Offices, componentă a proiectului imobiliar mixt...

Închide