Scump, dom’le, scump!

(Foto: AndreyPopov/ depositphotos.com)

Prognoza Fondului Monetar Internațional privind situația din Venezuela chiar merită savurată în absurditatea totală a cifrelor – la începutul lunii octombrie, experții au prezis că rata anuală a inflației în țara sud-americană ar urma să depășească 1,37 de milioane la sută. În luna ianuarie, Fondul se aștepta la numai 13.000 la sută, în iulie, estimarea a sărit la un milion de procente. Este imposibil de prezis dacă și în ce fel Petro, noua monedă luată în calcul la Caracas, va avea un impact în situația economică. Fiindcă țara este afectată nu numai de inflație, ci și de o mizerie dramatică: declinul economic a fost de peste 18% – și asta numai în 2018.

Cum este să trăiești într-o țară cu astfel de rate ale scumpirii este greu de imaginat în Europa de astăzi. Aproape că nu mai există nimeni care să fi trăit pe propria piele hiperinflația din Republica de la Weimar, între 1921 și 1923. Imaginile alb-negru ale acelor zile pot fi totuși găsite pe Internet: copiii care se joacă cu teancuri de bani fără valoare, pâinea care costă miliarde, precupețele cu coșuri pline de bani. Diferența față de azi? Fotografia color.

Dar pentru a descoperi dezechilibre, e drept că mai puțin extreme, nu trebuie să călătorim prea mult, nici în trecut și nici în America de Sud. Este suficient să te uiți la Turcia, aflată la 50 de minute cu avionul de București. Acolo, statisticile oficiale au raportat pentru septembrie o inflație anuală de 25%, cea mai mare din ultimii 15 ani. Oamenii sunt afectați profund – prețurile la alimente au crescut anualizat cu peste 27%” doar comparativ cu august creșterea a fost de peste 6%. Unele servicii au devenit chiar mai scumpe: de exemplu, prețurile de transport au crescut cu peste 9% în septembrie față de august, iar scumpirea anuală a fost de aproximativ 37%.

Nu este ușor să identificăm un unic element declanșator al acestei situații, este mai degrabă vorba de un întreg complex. Puciului împotriva lui Recep Tayyip Erdoğan din vara anului 2016 i-a urmat o perioadă de incertitudine politică, cu valuri de arestări masive, care au afectat administrația, politica și sistemul judiciar. Relansarea economică a ultimilor ani a fost finanțată prin împrumuturi, care au încărcat deficitul bugetar și, mai ales, deficitul de cont curent. Aceasta a pus apoi presiune pe moneda națională – lira turcească a pierdut aproape jumătate din valoarea sa în relație cu euro și dolarul, ceea ce a declanșat o refugiere pronunțată în valute. Președintele Erdoğan, care intervine în politica monetară a țării sale într-o manieră neobișnuită pentru un guvern occidental, a pledat întotdeauna împotriva creșterii ratei dobânzii cheie – dobânzile sunt cauza, inflația este rezultatul, poate fi rezumată atitudinea sa. Abia în luna septembrie, banca centrală turcă a reușit să majoreze rata dobânzii principale cu 625 de puncte de bază, la 24%, pentru a lupta împotriva inflației. S-au adăugat problemele cu SUA, ca urmare a arestării unui pastor evanghelist, Washingtonul impunând Ankarei sancțiuni și taxe vamale de import. Se adaugă creșterea prețurilor la petrol, care slăbește o economie dependentă de importurile de energie.

O astfel de combinație de factori se regăsește – în anumite limite – și în România. Situația politică este volatilă din cauza măsurilor din sistemul judiciar, iar Comisia UE își exprimă îngrijorarea cu privire la statul de drept. Potrivit datelor BNR, deficitul comercial a crescut în primele opt luni cu 14%, până la aproape nouă miliarde de euro; deficitul de cont curent a avut un salt de aproape 39%, ajungând la peste 5,8 miliarde de euro. Banca centrală are însă măcar ceva mai multă libertate – de la începutul anului, ea a majorat de trei ori cu câte 0,25% dobânda cheie, aflată acum astfel la 2,25%. Banca centrală a reușit, de asemenea, să mențină relativ sub control cursul de schimb al leului.

Dar banca centrală nu poate să deturneze guvernul de la rețeta sa. Social-democrații din PSD și liberal-democrații de la ALDE văd mântuirea în așa-numita „wage-led growth”, adică într-o creștere economică determinată de salarii mai mari. Numai că salariile cresc mai repede decât productivitatea, alimentând inflația. La 1 februarie 2017, salariul minim a fost majorat la 1.450 de lei brut, la 1 ianuarie a acestui an la 1.900 de lei. Următoarea creștere a salariului minim a fost planificată inițial pentru începutul anului viitor, dar a existat și ideea de a introduce măsura încă din noiembrie – noul salariu minim ar urma să crească la 2.080 lei și – pentru prima dată – diferențiat prin educație și vechime. Pentru un milion de angajați cu studii superioare și 15 ani de vechime, salariul minim ar trebui să fie cu 20% mai mare decât pentru restul armatei muncitorilor. Dar, în ultimii doi ani, sub guvernele PSD și ALDE, nu numai salariile minime au crescut. În domeniile sănătății, educației și administrației, veniturile au fost ridicate în mod generos cu procentaje de chiar până la trei cifre. Între august 2017 și august 2018, salariile brute în România au urcat în medie de la 3.290 de lei la 4.449 de lei. Dar, în educație și sănătate, creșterile salariale au fost și mai pronunțate. Dacă personalul din învățământ câștiga în august 2017 o medie de 3.110 de lei brut pe lună, salariile din acest sector au urcat în august la 4.475 de lei. Câștigătorii au inclus, de asemenea, angajații din serviciile de sănătate: salariile lor brute au ajuns într-un an de la 3.753 lei la 5.911 lei, statistici care acoperă și asistența socială. Creșterile salariale în administrație au fost, de asemenea, spectaculoase. În medie, salariul lunar brut a crescut aici de la 5.412 lei la 7.164 lei. Deși guvernul a semnalat Comisiei Europene intenția de înghețare a salariilor din domeniul public pentru 2019, nu există semne că presiunea s-ar diminua prea mult, deoarece creșterile salariale tind să fie mai probabile în contextul crizei personalului din economie.

O presiune puternică inflaționistă vine și de la pensii – noua lege cauzează în următorii patru ani un impact suplimentar cumulat de peste 170 de miliarde de lei, peste 36 de miliarde de euro.

Dar câștigurile impresionante sunt parțial anulate de noile creșteri de prețuri. Pentru a opta lună consecutivă, România a înregistrat cea mai mare inflație anuală în Uniunea Europeană. Calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum, inflația a ajuns la 4,7% în septembrie, cu un punct procentual peste cea din Ungaria, care ocupă penultimul loc. Potrivit Institutului de Statistică de la București, aproape totul s-a scumpit de la începutul anului: legumele, fructele, încălzirea, gazele, serviciile poștale, vizitele la restaurant sau la cinema.

Acest context, cu salarii și pensii în creștere constantă, care sunt aproape instantaneu devorate de inflație, este încă proaspăt în memoria multor români care au trăit anii 1990. Salariile erau majorate cu 10-20% pe lună, până când fiecare angajat putea merge acasă cu zeci de milioane, iar nu puțini erau miliardari. Dar, cu cât teancurile de bani creșteau mai rapid, cu atât mai repede își pierdeau valoarea. Oamenii mai în vârstă, mai puțin adaptabili, s-au trezit că economiile li s-au topit în câțiva ani ca untul la soare. Încrederea în moneda națională s-a prăbușit, toată lumea încerca să se salveze în valută – dolari sau mărci germane. De situație au profitat escroci, care au promis dobânzi fabuloase și au atras spre sisteme piramidale clienți din întreaga țară, dispărând apoi cu banii. Împrejurările de atunci sunt puțin probabile astăzi, dar ar trebui să servească drept avertisment pentru a nu pierde din vedere inflația.

România nu este unica țară în Europa unde se constată acest nou trend. Inflația s-a reîntors în Uniunea Europeană în general, dar și în zona euro. În septembrie, inflația anuală în zona euro a fost de 2,1%, iar în UE de 2,2%, a raportat Eurostat. Cu un an înainte, cifrele erau de 1,5% și 1,8%.

Dar nu numai prețurile de consum sunt în creștere. Comparativ cu august 2017, prețurile industriale din august 2018 au fost cu 4,2% mai mari în cele 19 țări din zona euro și de 4,7% în cele 28 de țări ale UE. În unele țări, prețurile industriale au crescut deosebit de accentuat – 12,7% în Norvegia, 10,3% în Danemarca, 9,5% în Belgia, 8,4% în Ungaria, aproximativ 7% în statele baltice. Cel mai puternic factor de scumpire este energia. A crescut cu 12% în țările din zona euro și cu până la 15% în UE-28. Fără energie, creșterea prețurilor industriale este mai degrabă modică.

Pentru România, Eurostat a raportat o scumpire anuală în industrie de 5,9%. Potrivit datelor Institutului Român de Statistică, prețul energiei a crescut cu circa 14% între august 2018 și august 2017, iar bunurile intermediare au costat cu aproximativ 6% mai mult.

Semnele indică astăzi aproape peste tot venirea unor scumpiri. Noua modă din SUA, de a impune unor adversari presupuși și reali bariere comerciale și taxe vamale, are de asemenea un aport la presiunea inflaționistă. Iar perspectiva ca între UE și Marea Britanie să apară în viitorul previzibil bariere comerciale și taxe vamale nu este nici ea prea liniștitoare. Prețul petrolului este în creștere, multe economii europene suferă de lipsa forței de muncă calificate și trebuie să plătească salarii mai mari. Ratele dobânzilor cresc și ele treptat. Dar, după o lungă perioadă de inflație scăzută sau chiar de deflație, probabil că noua evoluție este într-un fel o relaxare normală.

Alex Gröblacher

German
Citește articolul precedent:
Scăpările de gaze generează un incident grav la fiecare trei zile. E.ON și I.G.S.U. continuă campaniile naționale de informare a populației

Circa 6.000 de incendii la locuinţe au loc, în medie, anual în România, 30% dintre acestea fiind soldate cu decese...

Închide