Spitalul Wiener Privatklinik a înregistrat o creștere de 71% a numărului de pacienți români în primul trimestru

Wiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai mari spitale private austriece, a avut un număr de 320 de pacienți români în primul trimestru din 2019, în creștere cu 71% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Mai mult de jumătate dintre pacienți au ajuns la spitalul din Viena pentru diagnosticul și tratamentul ultra-specializat al cancerului (imunoterapia și terapia personalizată țintită), realizate de către experții austrieci în cadrul centrului oncologic WPK Academy Cancer Center.

Alte servicii medicale solicitate de pacienții români au fost cele de ortopedie, cardiologie și chirurgie cardiovasculară, gastroenterologie, check-up general, endocrinologie și ORL. 

„România este o țară foarte importantă pentru spitalul WPK, numărul pacienților români care ajung la noi pentru investigații și tratamente fiind în creștere de la an la an. La Wiener Privatklinik aceștia beneficiază de tratamente eficiente, de ultimă oră, de expertiza unora dintre cei mai renumiți medici la nivel european, cu o profundă responsabilitate față de pacient și, nu în ultimul rând, de condiţii excelente de spitalizare, care le asigură standarde ridicate de confort, astfel contribuind la starea de bine și recuperarea post-tratament. Mai mult, prin intermediul reprezentanțelor din București și, de curând, Timișoara, oferim pacienților informațiile necesare și o accesibilitate ușoară și rapidă la tratamentele de care au nevoie și pe care le au la dispoziție la spitalul nostru din Viena”, a declarat Ema Hafner, Directorul Departamentului de Marketing și Pacienți Internaționali în cadrul spitalului.

Viena este una dintre cele mai importante destinații de turism medical, datorită reputației mondiale a școlii medicale vieneze și a serviciilor medicale de top.

Spitalul WPK are adresabilitate internațională, astfel că 45% din cei aproximativ 9.000 de pacienți anuali vin din afara Austriei, în special din Europa Centrală şi de Sud – Est. Pacienții români reprezintă 26% din numărul total al pacienților internaționali tratați în cadrul centrului medical, fiind a doua naționalitate străină ca pondere, după cei din Rusia. Anul trecut, s-au adresat spitalului 880 de pacienți români, în creștere cu 40% față de 2017.

Wiener Privatklinik oferă servicii de diagnostic și tratament în peste 30 de specialități medicale și deține nouă centre medicale de competență în: oncologie, medicină sportivă și traumatologie, medicină cardiovasculară, ortopedie, chirurgia nervilor periferici, chirurgie generală, chirurgia tumorilor osoase, gastroenterologie și hepatologie, radiologie intervențională și microterapie.  

În cadrul WPK Academy Cancer Center, o echipă de 30 de experţi de elită în domeniu, incluzând oncologi, hematologi, chirurgi, specialişti în medicină nucleară şi geneticieni, dar şi alte specialităţi medicale, îşi reunesc competenţele pentru a trata toate tipurile de cancer în diferite stadii, prin abordarea multidisciplinară a fiecărui caz şi terapii personalizate. Tot aici, pacienţii cu istoric familial de cancer au posibilitatea de a depista posibila predispoziţie pentru dezvoltarea bolii oncologice, prin efectuarea unei analize genomice. Astfel, se poate identifica din timp acest risc şi se pot lua măsurile preventive necesare.

Pentru a facilita accesul pacienţilor români la serviciile medicale disponibile în cadrul WPK, spitalul deţine reprezentanțe oficiale în Bucureşti și Timișoara, asigurând tot suportul logistic necesar, de la traducerea dosarului medical, rezervarea transportului şi cazării la preţuri preferenţiale, asistenţă pentru obţinerea vizei de vizită, estimarea costurilor de diagnosticare şi tratament, consiliere în ceea ce priveşte spitalizarea şi alegerea medicului potrivit, până la suport în procesul de recuperare postoperatorie a pacientului, odată revenit în ţară.

Wiener Privatklinik (WPK), înființat în anul 1871, este unul dintre cele mai mari spitale private din Austria. Acesta acoperă o gamă de peste 30 de specialități medicale, având în structură 9 centre de competență, 145 de paturi, bloc operator cu 4 săli de operație, servicii de imagistică avansată (singurul spital privat din Viena cu PET CT și medicină nucleară), fizioterapie și recuperare medicală la standarde internaționale. Echipa medicală este alcătuită din peste 250 experți reputați vienezi, ce aplică o abordare interdisciplinară a fiecărui caz.



German
Citește articolul precedent:
Opera de Stat din Viena – 150 de ani Spectacol aniversar, live la Bucureşti, Timişoara şi Radio România Muzical

Pe 25 mai, celebra Operă de Stat de Viena – Wiener Staatsoper – își sărbătorește cei 150 de ani de...

Închide