Stihl România investește 6 mil. euro în extinderea spațiului din Otopeni

Subsidiara din România a grupului german Stihl a anunțat o investiție de 6 milioane de euro în extinderea spațiului pe care îl operează în Otopeni, proiectul urmând să fie finalizat în 2018.

„Avem în vedere o extindere pentru logistică de 3.000 mp impusă de dezvoltarea business-ului nostru, dar și extinderea cu 300 mp a spațiului destinat pregătirii personalului tehnic. Facilitatea de training este unică la nivel național pentru industria noastră și vizează angajații dealerilor STIHL din toată țara”, a declarat  Ioan Mezei, directorul general al companiei Andreas Stihl Motounelte.

Rețeaua Stihl România numără în prezent peste 360 de magazine la nivel național, iar compania a lansat anul trecut un proiect de reconfigurare vizuală a spațiilor comerciale, investiţie evaluată la peste 5 milioane de euro.

Numărul magazinelor care vor fi aduse la noile standarde în acest an va crește cu 80%. Cel mai înalt standard de magazin este denumit flagship store, la nivel național existând 50 de  astfel de spații. Anul acesta compania își propune să inaugureze minim 20 magazine de tip flagship store.

Stihl România este importator de motounelte, sub brandurile STIHL şi VIKING.

Grupul german a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri record de 3,46 miliarde de euro, în creștere cu 6,6%. Compania germană intenţionează să investească un miliard de euro în dezvoltare până în 2018.

German
Citește articolul precedent:
HOTSPOT CLUJ, editia a II-a, 2017

Publicația bilingvă româno-germană DeBizz Magazine și proiectul România Durabilă organizează joi, 25 mai 2017, la Grand Hotel Napoca,  cea de-a...

Închide