Compania E.ON Energie România a finalizat și predat la cheie, anul trecut, 161 de centrale electrice fotovoltaice pentru 142 de companii partenere care activează în diverse ramuri industriale, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la aproape 30 milioane de euro.

Construcția centralelor fotovoltaice a presupus instalarea în locațiile partenerilor, situate în 31 de județe, a 74.230 de module fotovoltaice pe o suprafață de 178.152 metri pătrați, echivalentul a circa 25 de terenuri de fotbal.

Cu o capacitate instalată însumată de 32 MWp, centralele fotovoltaice produc circa 38 de GWh de energie electrică regenerabilă anual, cantitate care ar fi suficientă pentru a alimenta circa 29.000 de locuințe timp de un an întreg.

Acestea asigură companiilor partenere un grad important de independență energetică, de exemplu, pentru Transparent Design, Thimm Packaging și Don Pedro centralele asigură circa 30% din necesarul lor anual de energie. Totodată, contribuie la protejarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu peste 10.000 tone pe an, arată compania.

„În drumul spre neutralitate climatică, partenerii noștri au nevoie de soluții inteligente descentralizate, durabile, și, mai presus de toate, eficiente. Soluțiile de infrastructură energetică E.ON înseamnă oferte personalizate care îndeplinesc aceste cerințe. Ca partener pentru încălzire, răcire, generare de energie și eficiență energetică, obiectivul nostru este de a reduce emisiile de dioxid de carbon și, în același timp, de a aduce avantaje competitive pentru partenerii noștri. Suntem convinși că parteneriatele puternice sunt singura cale pentru atingerea obiectivelor de mediu și pentru crearea unor oportunități excelente de dezvoltare economică pentru România”, declară Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

În prezent, E.ON Energie România are în desfășurare peste 40 de proiecte similare, compania oferind soluții la cheie, proiectate să corespundă nevoilor și profilului de consum al clienților. E.ON sprijină firmele să devină prosumatori pe parcursul întregului proces, de la evaluarea locului de consum, întocmirea proiectului tehnic, obținerea avizelor necesare, instalarea centralei fotovoltaice și până la realizarea mentenanței sistemului și verificarea instalației electrice, după finalizarea procesului.

Cu o durată de viață de circa 25 de ani și o perioadă de recuperare a investiției de 4-5 ani, centralele solare sunt cea mai competitivă opțiune de producere a energiei din punctul de vedere al costurilor, arată E.ON. Beneficiile pentru partenerii companiei sunt creșterea eficienței economice prin reducerea costurilor cu energia electrică, un control mai bun al acestor costuri prin obținerea unui anumit grad de independență energetică și îndeplinirea propriilor obiective de mediu.

Portofoliul de proiecte de generare fotovoltaică al E.ON Energie România pe segmentul non-rezidențial cuprindea, la sfârșitul anului 2023, un număr de 359 de proiecte finalizate, valoarea totală a acestora depășind 64 de milioane de euro. Producția totală de energie fotovoltaică a centralelor puse în funcțiune este de circa 85 de GWh/an, iar emisiile de CO2 sunt diminuate cu aproximativ 23.000 de tone pe an.

E.ON Energie România, membră a grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate și soluții energetice, având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienți, atât rezidențiali, cât și companii și municipalități.

De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit peste 2,2 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat și bugetele locale se ridică la 3,37 miliarde de euro.