TeraPlast și E.ON Energie România semnează un acord de 1,9 mil. euro pentru soluţii de eficienţă energetică

Parcul Industrial TeraPlast

E.ON Energie România şi TeraPlast au încheiat un parteneriat strategic, în valoare de 1,9 milioane de euro, în cadrul căruia va fi realizat unul dintre cele mai mari sisteme de generare a energiei fotovoltaice din România.

„Construirea Centralei Electrice Fotovoltaice are drept obiectiv principal producerea distribuită a energiei electrice din surse regenerabile, utilizând energia solară şi livrarea energiei produse la consumatorii racordaţi la centrală”, se arată într-un comunicat al celor două companii.

În baza acestui parteneriat, E.ON va instala sisteme de energie solară pe acoperişul a 13 hale de producţie şi clădiri ale TeraPlast, care vor permite companiei să-și genereze propria electricitate din surse regenerabile. În acest fel, compania va reduce emisiile de CO2 până la 600.000 de tone pe an pe termen lung. Acordul prevede posibilitatea de extindere a proiectului, anul viitor, până la valoarea de patru milioane de euro.

„TeraPlast urmărește obiective ambițioase pentru sustenabilitatea afacerii şi suntem mândri de acest parteneriat. E.ON implementează soluții fotovoltaice clienților interesați de eficiența energetică și de reducerea amprentei de carbon, know-how-ul internaţional garantând cel mai bun rezultat posibil pentru clienți și climă”, spune Dan Morari, CEO al E.ON Energie România.

E.ON Energie România, membră a grupului german E.ON, este specializată în furnizarea gazelor naturale, a electricităţii şi a soluţiilor energetice în 20 de judeţe din partea de Nord a ţării, din Transilvania, Moldova şi Banat. Cu un portofoliul de circa 3 milioane de clienţi, E.ON Energie România este unul din cei mai importanţi jucători de pe piaţa de gaze naturale şi energie electrică din România.

„Preocuparea noastră față de mediu este una reală, care se traduce în acțiuni și în investiții de milioane de euro. După ce anul trecut TeraPlast a investit în secția de reciclare PVC, anul acesta demarăm parteneriatul strategic cu E.ON. Pentru TeraPlast, dincolo de materia primă, energia electrică este principala resursă pe care o consumăm în fabricarea produselor noastre. Din acest punct de vedere, preocuparea pentru a produce măcar o parte din această energie într-un mod sustenabil este naturală și coincide cu dorința noastră de a crește sănătos și responsabil”, a afirmat, la rândul său, directorului general al TeraPlast, Alexandru Stânean.

Cu o tradiție de peste 120 de ani, grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător local de materiale de construcții cu capital românesc. Portofoliul de produse al TeraPlast este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Fereste & Uși și Țiglă Metalică (prin brandul Wetterbest). Grupul a deschis în luna octombrie a anului trecut TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme românești, inaugurată după 1990.

German
Citește articolul precedent:
Producătorul de cărămizi Brikston intră în portofoliul austriecilor de la Leier

Grupul austriac Leier, activ în domeniul producției de materiale de construcții, cel imobiliar, al construcțiilor, utilajelor și matrițelor, precum și...

Închide