Terra incognita

Foto: Syda_Productions/ depositphotos.com

Noul an școlar în împrejurările speciale ale pandemiei plasează societatea în fața multor provocări și întrebări. În România, pentru elevi, părinți, profesori și decidenți deopotrivă, viitorul este o mare necunoscută.

Pe măsură ce lumea s-a oprit treptat în primăvară sub imperiul pandemiei de COVID-19, și politicienii din învățământul românesc au fost, ca peste tot, obligați să improvizeze rapid. Era important să se asigure activitatea în ultimele luni înainte de vacanța de vară și, mai presus de toate, să se organizeze cât mai bine posibil examenele finale. Lecțiile au fost mutate rapid pe internet. Dar schimbarea nu a fost ușoară. Puțini au știut cum să explice materia în mod eficient prin mediul online. Elevii erau versați în utilizarea tehnologiei, dar de multe ori nu aveau propriile dispozitive; alteori, profesorii dispuneau de tehnologie, dar nu știau la fel de bine ce pot face cu ea. Anul școlar a fost încheiat cu chiu, cu vai, lacunele din nivelul de cunoștințe au fost elegant trecute cu vederea, evaluarea națională după clasa a VIII-a și bacalaureatul au fost organizate în așa fel încât toată lumea să le poată trece. Un studiu realizat de grupul de reflecție independent IRES din mai 2020 arată cât de mult au pierdut copiii: o treime dintre elevi nu a fost în contact zilnic cu profesorii în timpul situației de urgență – adică în faza fierbinte a pandemiei – iar pentru aproximativ 40% dintre copii, aceste contacte au acoperit doar unele dintre materii.

Politicienii și pedagogii au încercat apoi să câștige timp – ideea era să se folosească lunile de vară, când peste școală se lasă liniștea, pentru planificarea unui an mai bun. Cu toate acestea, toată lumea pășește acum pe un teritoriu necunoscut.

Experții sunt de acord că școala trebuia să înceapă în condiții cât mai apropiate de normalitate – pentru că alternativa arată catastrofal. OECD avertizează într-un raport că nu se cunoaște exact cât din procesul educațional s-a pierdut, dar studiile existente indică faptul că elevii din clasele 1-12 afectați de închiderea școlilor se pot aștepta la piederi de venituri de 3% pe parcursul întregii lor vieți. Pentru națiuni, frânarea creșterii economice pe termen lung, asociată cu astfel de pierderi de venit, s-ar putea traduce printr-un Produs Intern Brut anual mai mic cu 1,5% pe durata restului secolului, iar pierderile economice ar lua o și mai mare amploare, dacă școlile ar fi incapabile să reînceapă rapid.

În același timp, devenea din ce în ce mai clar că activitatea școlară va continua să fie dominată de pandemie și în viitorul apropiat. Ca și în alte țări, autoritățile au prezentat un plan pe mai multe niveluri, care variază în funcție de trei scenarii de la predarea nerestricționată la clasă până la închiderea completă a școlilor. Școlile și autoritățile școlare urmează să decidă descentralizat ce plan urmează să fie pus în aplicare și când. Peste 12.000 de școli au început activitatea conform planului verde – adică în scenariul optim. Scenariul galben s-a aplicat în aproximativ 5.000 de școli – elevii din învățământul primar participă fizic la lecții, în timp ce elevii mai mari învață prin rotație fie online, fie la școală. Scenariul roșu, care implică predarea exclusiv online, a fost activat pentru aproximativ 260 de școli – în jur de 100.000 de copii sunt afectați de acest scenariu. Trecerea de la un plan la altul este fluidă: în primele câteva zile de la deschidere, cazul roșu a fost mai implementat în unele școli, după ce mai mulți profesori și / sau elevi au fost depistați la teste cu COVID-19.

Autoritățile erau conștiente de pericolul ca în noua paradigmă online, elevii mai săraci să rămână și mai mult în urmă decât înainte. UNICEF lansase un avertisment în acest sens deja în aprilie.

Prin urmare, accentul pregătirilor a fost pus pe depășirea decalajului digital. Autoritățile române au încercat mai întâi să cumpere tablete pentru copiii ale căror familii nu își permiteau aceste dispozitive. Dar succesul campaniei a fost limitat. Când școlile s-au deschis pe 14 septembrie, copiilor din multe locuri le lipseau încă instrumentele pentru a participa la lecțiile online. Ministerul Educației a dorit să cumpere 250.000 de tablete; autoritatea căreia i s-a încredințat misiunea , Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC), a eșuat însă. La sfârșitul lunii august, prim-ministrul Orban a recunoscut că doar 70-80.000 de tablete ar putea fi cumpărate probabil până la începerea școlii, motiv pentru care ar vrea să o dea afară pe șefa ONAC, Cornelia Nagy. Cu toate acestea, guvernul oferă autorităților locale fonduri în valoare de 50 de milioane de euro pentru a deconta achiziționarea a încă aproximativ 500.000 de dispozitive și alte materiale – de exemplu echipamente de protecție.

Reprezentanții elevilor s-au plâns că necesitatea tabletelor a fost oricum subestimată. Ei au invocat studiul IRES, potrivit căruia aproximativ o treime din aproape 2,8 milioane de elevi din România, adică mai mult de 900.000, nu au deloc acces sau au doar acces limitat la tablete sau laptopuri. Numărul pe care IRES l-a extrapolat dintr-un sondaj este de cel puțin trei ori mai mare decât estimarea guvernului.

Experții în achiziții se îndoiesc că abordarea centralizată ar fi fost cea corectă. Ar fi fost mai potrivit ca familiile să fie ajutate cu bani pentru a cumpăra o tabletă, de exemplu prin vouchere sau metode similare.

Dar în timp ce discuția despre metoda de achiziție pentru tablete este în plină desfășurare, reprezentanții studenților și practicienii din învățământ se întreabă dacă acest tip de dispozitiv este chiar potrivit pentru e-learning: potrivit unei petiții din internet a asociației Declic și a Consiliului Elevilor, predarea online implică mai mult decât o simplă fotografie cu lecția din manual, transmisă prin WhatsApp. Telefoanele și tabletele sunt instrumente pe care informațiile pot fi doar vizualizate – laptopurile în schimb, care oferă și mai multe funcții pentru e-learning, ar fie mai potrivite pentru elevi.

Cu toate acestea, hardware-ul este doar un aspect care trebuie luat în considerare la digitalizarea lecțiilor – și nici măcar nu este cel mai important. Software-ul și conceptele din spatele acestuia sunt și mai importante. Alina Bârgăoanu, profesor universitar la SNSPA, a spus-o pe șleau într-un articol din ziarul online Gândul: tabletele nu predau de la sine matematica și româna, ca prin magie. Nu se mai poate lucra într-un mod fragmentat, fiecare cu propria platformă pe YouTube, Zoom, Webex, Google Classrooms, Whatsapp, e-mail sau Facebook. Este nevoie de o platformă standardizată care să garanteze, de asemenea, protecția datelor, dar care să ofere și feedback-ul necesar pentru ajustarea politicii educaționale, afirmă ea.

Expert în educație recunoscut, fostul ministru al învățământului Mircea Miclea a cerut, la rândul său o asemenea platformă, dar și o bibliotecă virtuală și un nou curriculum.

Până la o astfel de ofertă didactică centralizată mai există însă alte probleme. De exemplu, ministerul nu acceptă înregistrarea cursurilor ținute la clasă – inclusiv pentru că, invocând și motive de protecție a datelor personale, profesorii români sunt reticenți să permită acest lucru. În multe locuri însă, sistemul pentru transmisiuni în direct nu funcționează, iar elevii trebuie să poată accesa lecțiile, solicită Consiliul Elevilor.

Acest lucru are legătură și cu infrastructura de comunicații: cu două săptămâni înainte de începerea școlii, potrivit autorităților, 5.000 de școli nu erau conectate la rețeaua fixă de internet. Pregătirile pentru conectarea a cel puțin 2.800 dintre ele nu au început decât pe ultimii metri. Sorin Grindeanu, fostul șef al Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) și politician social-democrat, a criticat faptul că mai mult de un sfert din toate școlile nu au internet fix, în condițiile în care conexiunile de date mobile nu pot compensa decât parțial această deficiență.

În municipalitățile fără conexiune la internet, tabletele nu reprezintă o soluție pentru predarea online. Când se închid școlile, profesorii comunică cu elevii lor de acolo folosind smartphone-uri. Și când nu există nici măcar conexiuni de date mobile, activitatea școlară revine la condițiile antediluviene: profesorii trimit elevilor exercițiile pentru temele lor cu poștașul și strâng tot cu ajutorul lui temele rezolvate.

Dar chiar și când există dispozitivele, conexiunile și platformele de învățare, profesorii și părinții trebuie totuși instruiți să lucreze cu ele. Și din acest punct de vedere, UNICEF a avertizat în evaluarea rapidă din aprilie că „autoritățile sau școlile au răspuns foarte puțin la astfel de nevoi. În timp ce paradigma didactică se schimbă rapid în contextul pandemiei de COVID-19, lipsa unei strategii la nivel național, care să asigure măsuri uniforme de coordonare, este văzută ca principalul obstacol structural”.

În plus, digitalizarea nu este oricum un panaceu – în sistemul dual de învățământ profesional sau în anumite domenii universitare este imposibil să înveți totul digital.

Alex Gröblacher



German
Citește articolul precedent:
Aruncăm în aer viitorul

Trăim în țara în care - din nefericire - clasa politică pune pe rug bugetul public și aruncă în aer...

Închide