Tranzacție în sectorul prelucrării aluminiului. Austriecii de la Hammerer Aluminium Industries preiau compania Hydro Extrusion

Foto: ALotOfPeople / depositphotos.com

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hammerer Aluminium Industries Holding din Austria preia compania Hydro Extrusion, care deține o unitate de producție în domeniul prelucrării aluminiului în orașul Chișineu-Criș, județul Arad.

Compania austriacă, membră a grupului Hammerer Aluminium Industries, activează în domeniul prelucrării aluminiului pentru diverse utilizări, precum ingineria de sistem, industria auto, construcțiile sau aplicații electrice. Hammerer Aluminium Industries Holding derulează operațiuni atât în Europa, cât şi Asia și SUA.

În România, grupul austriac este deja prezent prin două filiale, respectiv Hammerer Aluminium Industries Santana, specializată în domeniul prelucrării aluminiului, şi Hammerer Aluminium Industries România, activă în sectorul imobiliar.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei, operaţiunea este o concentrare economică care trebuie supusă controlului Consiliului.

Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege, se arată într-un comunicat al instituției.



German
Citește articolul precedent:
Primul Rolls-Royce Motor Cars Master Technician din România

Rolls-Royce Motor Cars Service Bucureşti anunţă cu mândrie obţinerea primei certificari “Rolls-Royce Master Technician”, pentru tehnicianul Gelu Voinea. În vederea...

Închide