Tranzacție între elvețieni: MET Holding preia Repower Furnizare România

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care MET Holding AG, din Elveția, împreună cu filiala sa din România, MET Romania Energy Trade, preia Repower Furnizare România, parte a grupului elvețian Repower.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei, această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.

„Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, a anunțat instituția.

Tranzacția a fost anunțată public în vara acestui an, termenul estimat pentru finalizarea operațiunii fiind luna septembrie.

Met Holding AG, Elveţia, compania mamă a grupului MET, este prezentă în zece state europene (Austria, Croația, Ungaria, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Elveția, Turcia și Marea Britanie), având aproape 400 de angajați permanenți.

Grupul MET desfăşoară activităţi comerciale în domeniul gazelor naturale, energiei electrice, petrolului și GPL. Filiala sa din România, MET Romania Energy Trade, este prezentă pe piețele de furnizare a gazelor naturale și energiei electrice.

Repower Furnizare România activează în sectorul furnizării de energie electrică. Grupul Repower a fost fondat în 1904, în cantonul Graubünden din Elveția.

German
Citește articolul precedent:
Telekom anunţă noile beneficii MagentaONE şi aduce în prim-plan personajul-erou al campaniei de toamnă – Tatăl

Telekom Romania prezintă noile beneficii ale ofertei MagentaONE, printr-un concept unic de comunicare - Taţii #1 În această toamnă, MagentaONE...

Închide