Tranzacții imobiliare de peste 1 miliard de euro în 2019

Foto: khunaspix / depositphotos.com

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare realizate în primele 9 luni a fost de circa 580 milioane de euro, în creștere cu aproape 12% față de primele trei trimestre din 2018, când au fost înregistrate tranzacții de aproximativ 521 milioane de euro.

JLL a fost implicată în unele dintre cele mai mari tranzacții de tip investment din primele 9 luni, reprezentând valoric aproximativ 300 milioane de euro sau peste 60% din volumul tranzacțiilor intermediate de consultanții imobiliari, respectiv 473,5 milioane de euro.

Trimestrul 4 din 2019 ar putea aduce de departe cele mai consistente tranzacții din acest an, cu un volum apropiat de cel înregistrat în primele 3 trimestre, cumulat, respectiv peste 500 milioane de euro. Astfel, volumul total al tranzacțiilor pentru 2019 ar putea ajunge la circa 1,1 miliarde euro, cu aproape 21% peste nivelul total din 2018, de circa 909 milioane de euro.

Tranzacțiile cu clădiri de birouri au atras cele mai multe investiții în primele 3 trimestre din 2019, respectiv aproape 60%, fiind urmate de cele cu proprietăți de retail, aproape 28% și proprietăți industriale, cu circa 9%.

Comparativ cu întreg anul 2018, în primele 9 luni din 2019 a crescut ușor ponderea tranzacțiilor cu clădiri de birouri, de la 53,6% la aproape 60%, în timp ce tranzacțiile cu proprietăți de retail au scăzut de la 35,1% la 27,6%. Ponderea tranzacțiilor cu spații industriale a rămas constantă, în schimb s-a dublat ponderea investițiilor în hoteluri. Pe de altă parte, în 2018 au fost înregistrate și tranzacții de tip investment cu proprietăți rezidențiale. În primele 9 luni din 2019 nu au fost semnalate astfel de investiții.

Valoarea medie a tranzacțiilor realizate în primele 3 trimestre din 2019 a fost de 26,4 milioane de euro, față de o medie de 29,3 milioane de euro în 2018.

Cea mai mare tranzacție s-a închis în Cluj-Napoca

Cea mai mare tranzacție efectuată în primele 3 trimestre din 2019 a fost vânzarea proiectului The Office din Cluj-Napoca de către NEPI Rockcastle și Mulberry Development către Dedeman, pentru aproximativ 120 milioane de euro. A doua cea mai mare tranzacție a fost vânzarea de către Prime Kapital a unui portofoliu compus din 9 centre comerciale din orașe secundare către MAS Real Estate, pentru aproximativ 113 milioane de euro. A treia tranzacție a fost vânzarea clădirii de birouri America House din București de către AEW Europe către Morgan Stanley și ADD Value Management, pentru o sumă estimată la circa 70-80 milioane de euro.

Față de începutul anului 2019, randamentele prime au scăzut pe piața spațiilor de birouri și pe piața industrială cu 25 de puncte de bază, până la 7%, respectiv 8%. Randamentele s-au menținut pentru spațiile de retail la 7%.



German
Citește articolul precedent:
Să fim mai des tăcuți

Suntem obișnuiți să vorbim mereu, să povestim in detaliu, iar dacă avem poziții de conducere să interacționăm cu mass-media. În...

Închide