Uber deschide în București cel mai mare centru de asistență din ECE pentru șoferi și curieri

Uber a deschis la București cel mai mare centru de asistență din Europa Centrală și de Est, noul spațiu având capacitatea de a oferi suport pentru 2.500 de șoferi și curieri pe săptămână. 

În contextul legii adoptate de Guvern pentru reglementarea serviciilor de ridesharing, centrul de asistență, dezvoltat în urma unei investiții de 250.000 dolari, va deveni un accelerator de conformitate, ajutându-i pe șoferi să parcurgă cât mai ușor toți pașii necesari autorizării, arată compania.

Astfel, centrul va găzdui reprezentanți din școli acreditate care vor oferi șoferilor informațiile complete cu privire la pașii și documentele necesare pentru certificarea ca șofer profesionist. De asemenea, va fi un loc în care șoferii parteneri vor avea acces la toate materialele educaționale pentru a obține atestate și unde vor putea participa la sesiuni de informare în vederea obținerii autorizațiilor pentru mașină, companie sau ca șoferi independenți.

„Această investiție vorbește despre angajamentul noastră față de România, unde vedem foarte mult potențial. În ultimii 4 ani, am lansat serviciul de ridesharing în cinci orașe și am adus serviciul de livrare de mâncare Uber Eats și Uber Green, cu 100% mașini electrice. Pe termen mediu și lung, ne propunem să devenim o platformă multimodală, pentru ca atunci când vei deschide aplicația, să ai acces la toate opțiunile de transport – fie Uber X, trotinete și biciclete electrice, taxi sau transport în comun. Cu această ocazie, accentuăm din nou că ne dorim să colaborăm cu autoritățile locale și centrale pentru a reduce traficul și poluarea. Avem datele și tehnologia pentru asta și suntem mai mult decât deschiși să le punem în folosul binelui public”, a declarat Ash Kebriti, General Manager Uber pentru Europa Centrală și de Est.

Deschiderea centrului de asistență vine după o serie de alte măsuri pentru șoferi pe care Uber le-a introdus în ultimul an, cum ar fi timpul de așteptare plătit sau opțiunea de tipping direct în aplicație.

În mai 2018, compania a anunțat un parteneriat cu AXA, prin care șoferii și curierii independenți din țările Uniunii Europeane beneficiază gratuit de acoperire în caz de accidente în timpul curselor și în afara lor, îmbolnăvire sau acoperire pentru concediu de maternitate sau paternitate. 

„Deschiderea acestui centru coincide cu începutul unui nou capitol pentru Uber în România și pentru întregul sector al transportului urban. După ce peste 400.000 de oameni au semnat o petiție în care cereau autorităților să reglementeze serviciile de ridesharing, România a făcut un pas înainte către modernizarea transportului urban și s-a alăturat altor țări europene care au implementat astfel de reforme. Angajamentul nostru este să respectăm noile reglementări și să-i sprijinim pe șoferii parteneri să devină autorizați în cadrul noii legi. Noul centru va fi un accelerator de conformitate, ajutându-i pe șoferi să se licențieze sub noua reglementare cât mai repede și mai ușor”, a declarat Nicoleta Schroeder, General Manager Uber România.

Compania are peste un milion de utilizatori activi pe plan local, România fiind a doua piață ca mărime din regiune, după Polonia, a precizat ea.



German
Citește articolul precedent:
Se premiază excelența în învățământul profesional dual

29 iulie 2019: 13 elevi susțin examenul de certificare pentru calificarea „Electronist, aparate și echipamente” la sediul fabricii Robert Bosch...

Închide