Un acord pentru un acord, sau BREXIT – eterna poveste

Foto: uroszunic / depositphotos.com

Se făcea că era anul 2492. Premierul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sosea din nou la Bruxelles, într-o vizită de lucru cu Președintele Comisiei Europene, cu Președintele Parlamentului European și cu Președintele Consiliului European. Ședința avea un singur subiect pe ordinea de zi, unul extrem de important și de maximă actualitate și urgență: cererea Marii Britanii pentru extinderea termenului limită la care să se petreacă BREXIT. Nimeni – nici șefi de state, nici politicieni mărunți, nici ziariști, nici reprezentanții societății civile, nici mediul corporatist sau fiananciar-bancar european, nici europenii de rând, pe scurt, absolut nimeni – nu-și mai aducea aminte de unde s-a născut această tradiție a politicii Uniunii Europene, dar în fiecare an „marea întâlnire” atrăgea de secole bune o mulțime de turiști din întreaga lume.

Revenind înapoi în timp, în toamna lui 2019: potrivit agenției France Presse, Preşedintele Consiliului European Donald Tusk le-a recomandat la 23 octombrie statelor membre ale Uniunii Europene să accepte o a treia amânare a BREXIT-ului în urma unui vot cu două tăişuri al deputaţilor britanici. Camera Comunelor aprobase marţi, 22 octombrie,  în principiu – cu 329 de voturi la 299 – noul acord al divorţului încheiat de premierul britanic Boris Johnson cu liderii UE, însă a cerut mai mult timp pentru a-l examina. Camera Comunelor a respins în același timp – cu 322 de voturi la 308 – să se pronunţe asupra acestui text până la data 24 octombrie seara, un termen pe care l-a considerat prea scurt pentru a dezbate cele 110 pagini ale propunerii de acord.

„Brexitul este un purgatoriu”, titra cu emfază cotidianul britanic The Daily Telegraph, preluat de agențiile de presă (la noi, de news.ro). Boris Johnson, acest Donald Trump de pe malurile Tamisei, pare că face tot posibilul să-și întreacă în ridicol modelul american. Politica sa, „ba că e – ba că nu e” nu a liniștit deloc națiunea britanică după plecarea din Downing Street a doamnei Theresa May, ci a aruncat Regatul Unit într-un cazan de nesiguranță, neîncredere și neputință. Nesiguranță cu privire la soarta fiecărui cetățean britanic: ce va fi mâine mai rău sau mai bun decât azi; cine își va pierde jobul? Dar businessul? Apoi, neîncredere că actualul sistem politic și liderii ce-și fac veacul fie la Westminster (Parlamentul), fie în Downing Street 10 (reședința șefului de cabinet britanic) ar avea înțelepciunea, capacitatea și puterea de a scoate Imperiul Britanic din cea mai mare criză a sa din perioada modernă. Și, deloc pe ultimul rând, neputință: neputința de a prevedea viitorul apropiat.

Pe partea răsăriteană a Canalului Mânecii, europenii țin cu dinții de proiectul unionist și pretind Londrei să respecte acordul de „divorț” care să aducă cele mai puține prejudicii Uniunii Europene și cetățenilor ei. Președintele în funcție al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declara că discuțiile despre BREXIT au fost nici mai mult nici mai puțin decât o mare „pierdere de timp și de energie” și a adăugat că Acordul privind ieșirea Marii Britanii din UE trebuie întâi adoptat de Parlamentul de la Londra și apoi de Parlamentul European.

„Mă deranjează că am pierdut atât de mult timp din acest mandat discutând despre BREXIT, câvnd eu eram interesat de cum ar putea Uniunea să facă lucruri mai bune pentru cetățenii săi. A fost o pierdere de timp și de energie”, a spus Juncker în plenul Parlamentului European, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

„Poziţia noastră rămâne că noi nu trebuie să amânăm, că trebuie să părăsim UE la 31 octombrie”, replica la acea dată (22 octombrie) Boris Johnson, care dorea să-și demonstreze neclintirea în promisiunea sa de a implementa Brexitul la sfârşitul lunii octombrie 2019.

Iar liderul european Donald Tusk recomanda colegilor din țările membre – șefi de state și de guverne – să accepte să amâne încă o dată BREXIT-ul, care a fost amânat deja în două rânduri, de la 29 martie la 12 aprilie, iar apoi la 31 octombrie.

De la Paris se aude strigată peste Canal vocea celui care dorește să devină El Lider Massimo al Uniunii: Emmanuel Macron cerea termene stricte și scurte pentru acord (o „scurtă amânare tehnică”, de doar câteva zile), riscând chiar un accident de tipul „no-deal”, deși partenerii din UE acceptaseră ideea prelungirii pe termen mai lung. Amânarea pe termen lung a BREXIT este echivalentul unei portițe de scăpare deschisă acasă la britanici: orice este posibil pe termen lung, inclusiv organizarea de noi alegeri sau chiar provocarea și organizarea unui nou referendum.

Britanicii ar fi astfel chemați la urne să spună lumii – dar mai ales lor înșiși – clar și limpede ce vor. „No-deal BREXIT”, „hard BREXIT” sau „BREXIT fără acord” este teama cea mai mare, mai ales în lumea financiară și economică a Marii Britanii. Londra încă este centrul lumii financiare mondiale, dar nu doar lira britanică s-ar scutura din temelii din cauza unui „no-deal”. Inflația, recesiunea în zona industrială, reintroducerea tarifelor vamale, posibile sincope în aprovizionarea cu mărfuri, crize pe piețele alimentelor, carburanților, medicamentelor – toate sunt tot atâtea bătăi de cap, deopotrivă pentru bancherii din City sau din Canary Warf, cât și pentru oamenii simpli de pe stradă. Un acord este acceptat, iar ideea unui acord de a avea un acord pare chiar mai ușor de înghițit. Un acord care să conducă la un acord că Regatul Unit nu este în dezacord cu Uniunea Europeană.

Daniel Apostol



German
Citește articolul precedent:
Bosch face încă o investiţie importantă la Blaj

Bosch face încă o investiţie importantă la Blaj Compania inaugurează o nouă clădire de birouri şi laboratoare de testare Compania...

Închide