Un nou manager în cadrul Holcim România

Mădălina Gogorici a preluat funcția de manager național de securitate și sănătate în muncă în cadrul producătorului de materiale de construcții Holcim România, această poziție fiind nou înființată în cadrul companiei.

Cu o experiență de 20 de ani în domeniul industrial, Gogorici coordonează implementarea programului de management în ceea ce privește sănătatea și securitatea și activitățile de profil în fabricile și locațiile Holcim România, pentru aproximativ 800 de angajați.

Ea este absolventă a Facultății de Chimie din cadrul Universității București, licențiată în Biochimie, și deține o diplomă de masterat în Ecologie și Dezvoltare Sustenabilă.

„Îmi propun să contribui la dezvoltarea unei culturi armonioase, bazate pe înțelegerea profundă și personală a faptului că siguranța în muncă este o alegere și o acțiune individuală, făcută în fiecare moment, atât la lucru cât și acasă”, a declarat noul manager.

Anterior poziției din Holcim România, Gogorici a deținut diferite funcții de manager de sănătate, siguranță și mediu în cadrul unor companii din industria de petrol și gaze.

„Acordăm cea mai mare importanță Securității și Sănătății, implicând în această arie nu doar angajații noștri, dar și clienții, furnizorii, partenerii și comunitățile locale. Avem ambiția de a contribui la îmbunătățirea continuă a acestor standarde în România. Este un efort de echipă și sunt convins că experiența și viziunea Mădălinei vor contribui la atingerea obiectivului nostru: Zero accidente”, a afirmat, la rândul său, Sofiane Benmaghnia, CEO Holcim România.

Holcim (România) activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România, unde are aproximativ 800 angajați. Compania este parte a grupului LafargeHolcim, rezultat în urma fuziunii dintre Lafarge (Franța) și Holcim (Elveția).

German
Citește articolul precedent:
ROFMA vă invită să trăiți o experiență în premieră pentru facility managementul românesc

Ȋn perioada 9-11 noiembrie 2017 va avea loc la Centrul Expozițional ROMEXPO, în organizarea ROFMA (Asociația Română de Facility Management),...

Închide