Unora le place căldura: Fie vară, fie iarnă, românii vor temperaturi ridicate în dormitor

Visele vin mai uşor şi sunt mai plăcute dacă şi ambientul este unul cât mai adecvat. Şi nu este vorba doar de cât de mătăsoase sunt aşternuturile sau de cât de confortabilă este salteaua cât mai ales de temperatura din dormitor. Cel puţin aşa reiese dint-un sondaj realizat de E.ON şi Kantar EMNID la nivel european, care relevă că între Vestul şi Estul Europei există diferenţe de câteva grade Celsius, în plus sau în minus, când vine vorba de mercurul termometrelor din încăperile de dormit.

Potrivit studiului, românii îşi manifestă în cea mai mare măsură preferinţa pentru o cameră de dormit călduroasă, 94 procente dintre cei chestionaţi recunoscând că dorm cel mai bine la temperaturi de 20 °C sau peste. Şi în Ungaria sau Turcia un nivel ridicat al căldurii în dormitor este destul de apreciat, 82 procente dintre unguri şi 76 procente dintre turci preferând să doarmă la temperaturi de cel puţin 20 °C.

Cu toate acestea, o privire spre Vest dezvăluie cât de diferite sunt obiceiurile europenilor în această privinţă: deși această vară toridă nu a permis întotdeauna să fie asigurată o temperatură ambientală optimă în locuințe, germanilor și francezilor le place ca încăperile lor de dormit să fie mult mai răcoroase. Un total de 66 procente dintre respondenţii din Franţa şi 65 de procente dintre cei din Germania preferă să se odihnească în încăperi cu o temperatură mai mică de 20 °C.

Dormitoarele cu adevărat reci, cu temperaturi de 15 °C e sau mai puțin, se găsesc în Marea Britanie, unde aproape un sfert dintre respondenți, 22 procente, preferă o temperatură mai degrabă arctică decât una văratică. Și în Germania, 15% dintre germani mărturisesc că preferă să doarmă la temperaturi sub 15 grade. Prin comparație, doar 1 procent dintre români se simt confortabili cu o astfel de temperatură în dormitor, iar doar 6% din totalul celor care au răspuns ar alege să doarmă într-o încăpere cu o temperatură mai mică de 20 °C.

Dacă luăm temperatura medie rezultată în urma tuturor răspunsurilor dintr-o ţară, atunci vedem că oamenii din România şi Turcia preferă cele mai ridicate temperaturi pentru dormitoarele lor, respectiv 22,3 °C, în timp ce britanicilor și germanilor le plac cele mai scăzute, respectiv 18 și 18,2 °C.

Rezultatele fac parte din studiul “Trăind în Europa, 2018”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria.

German
Citește articolul precedent:
Andrei Văcaru, promovat șeful departamentului Capital Markets JLL România

Compania de consultanță imobiliară JLL România l-a promovat pe Andrei Văcăru la conducerea departamentului Capital Markets, poziția fiind preluată la...

Închide