Vânzările consolidate înregistrate de Bosch în România au depășit 2 mld. lei în anul fiscal 2019

Grupul german Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a înregistrat în anul fiscal 2019 vânzări consolidate de peste 2 miliarde lei (436 milioane euro) în România, iar volumul investițiilor derulate pe plan local s-a ridicat la aproximativ 360 milioane lei (peste 76 milioane euro), proiectele vizând în principal dezvoltarea uzinelor de producție din cadrul diviziei Soluții de mobilitate din Cluj și Blaj, precum și domeniul cercetării și dezvoltării, la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj.

„Bosch a înregistrat o creștere puternică în 2019, iar compania și-a continuat planurile de investiții și extindere în România, urmând o strategie centrată pe tehnologie și inovație”, a declarat, într-un comunicat, Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul grupului Bosch din România.

Vânzările totale nete, inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companii afiliate, au înregistrat o creștere de 18 de procente față de anul precedent, până la 6,7 miliarde lei (1,4 miliarde euro).

În sectorul Soluții de mobilitate, divizia Automotive Aftermarket a înregistrat o creștere de două cifre, iar rețeaua de parteneri auto Bosch a numărat peste 400 de service-uri auto în România în anul precedent.

Totodată, în sectorul Tehnologie pentru construcții și energie, divizia Termotehnică s-a concentrat în principal pe reînnoirea și extinderea portofoliului de produse prin adăugarea de noi centrale murale în condensare și lansarea, în premieră pe piața românească, a unei linii proprii de soluții de climatizare. Vânzările diviziei Bosch Tehnologie pentru construcții au continuat tendința ascendentă din ultimii trei ani, înregistrând o creștere de două cifre în 2019, reprezentată în principal de soluții integrate și complexe.

În Timișoara, Bosch Service Solutions oferă servicii de externalizare a proceselor de afaceri în 18 limbi, iar în 2019, această activitate a înregistrat o creștere de două cifre.

Sectorul Bunuri de larg consum a avut, de asemenea, o performanță bună în 2019. Divizia Scule electrice a înregistrat o creștere puternică de două cifre în segmentul de scule profesionale și telemetre, care au obținut o cotă de piață relevantă, arată compania.

„BSH Electrocasnice a continuat, de asemenea, tendința din ultimii ani, reușind o creștere de două cifre, depășind concurența pe piața de ​​electrocasnice mari și mici și consolidându-și poziția. În 2019, BSH a sărbătorit 20 de ani de la intrarea pe piața locală și 4.800.000 de electrocasnice vândute”, se spune în comunicat.

Sectorul Tehnologie industrială a înregistrat o dezvoltare pozitivă și în 2019. Divizia Rexroth a urmat strategia duală Bosch în dezvoltarea și promovarea Industriei 4.0, implementând soluții industriale conectate în propriile unități de producție pentru a spori eficiența în derularea de proiecte pentru industria locală.

„În pofida economiei globale slabe și a scăderii producției în sectorul auto, grupul Bosch a înregistrat o evoluție pozitivă în România, în toate sectoarele de activitate, la începutul anului 2020. Cu toate acestea, din cauza crizei economice la nivel mondial generată de pandemia Covid-19, anul acesta este unul atipic chiar și pentru Bosch. Având în vedere numeroasele variabile, nu putem oferi o prognoză pentru anul 2020 în ansamblu”, a afirmat reprezentantul grupului Bosch din România.

Compania a anunțat că intensifică treptat activitățile de producție în România, după o diminuare temporară a acestora, și a pus în aplicare numeroase măsuri pentru a se asigura că angajații sunt protejați în manieră corespunzătoare împotriva infecției cu coronavirus.

„Ori de câte ori este posibil, Bosch dorește să contribuie la eforturile de limitare a răspândirii a pandemiei, de exemplu prin testul rapid pentru Covid-19, recent dezvoltat, dar și cu ajutorul dispozitivului de analiză Vivalytic. Compania intenționează să producă peste un milion de teste rapide în 2020 și să crească producția de teste la trei milioane anul viitor. Mai mult, în unele regiuni, Bosch produce măști de protecție și dezinfectanți, utilizate în principal pentru protecția angajaților săi”, precizează compania.

În România, grupul german a donat echipamente medicale, echipamente de protecție, electrocasnice Bosch, scule electrice și componente auto Bosch pentru spitalele și pentru personalul medical din prima linie și a contribuit, împreună cu jucători importanți ai industriei auto locale, la punerea în funcțiune a 50 de ventilatoare mecanice.

Totodată, voluntarii Bosch au donat, în mod individual, bani, laptopuri și alte dispozitive electronice, oferind astfel provizii de alimente și facilitând accesul la educație pentru mai multe familii dezavantajate. „Suntem recunoscători tuturor celor care luptă împotriva virusului, în prima linie – personalului medical, forțelor de ordine, oamenilor de știință și lucrătorilor. De asemenea, dorim să mulțumim și angajaților și partenerilor noștri de afaceri pentru solidaritate și implicare”, a conchis Boldijar.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Grupul german Bosch este lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii și a generat vânzări de 77,7 miliarde de euro în 2019. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie.



German
Citește articolul precedent:
Închide