Vânzările OMV Petrom au urcat cu 15% în S1

OMV Petrom a încheiat primul semestru cu vânzări consolidate de 11,32 miliarde lei, mai mari cu 15% față de primele șase luni ale anului trecut, pe fondul evoluției pozitive a prețurilor și volumelor la produsele petroliere și electricitate, contrabalansate parțial de volumele mai mici ale vânzărilor de gaze naturale.

„Vânzările Downstream Oil au reprezentat 75% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările Downstream Gas au reprezentat 22%, iar cele din Upstream 2% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul grupului, nu către terți)”, se arată în raportul financiar al OMV Petrom.

În perioada ianuarie – iunie, profitul net atribuibil acționarilor s-a ridicat la 1,97 miliarde lei, fiind mai mare cu 53% comparativ cu perioada similară din 2018, când a fost raportat un câștig de 1,28 miliarde lei.

Investițiile realizate în primul semestru au totalizat 1,71 miliarde lei, în scădere cu 19% față de prima jumătate a anului trecut. Investițiile din Upstream s-au ridicat la 1,33 miliarde lei, iar cele din Downstream au fost în valoare de 356 milioane lei, din care 275 milioane lei în Downstream Oil.

La nivelul întregului an, compania controlată de grupul austriac OMV estimează investiții de aproximativ patru miliarde lei, sumă direcționată în proporție de 75% pe segmentul Upstream.

Contribuția OMV Petrom la bugetul de stat al României în perioada ianuarie-iunie 2019 a fost de șase miliarde de lei.

German
Citește articolul precedent:
Austriacul Elmar Geisler, în locul lui Kurt Leitner la conducerea Porsche România

Porsche Holding l-a numit la începutul lunii iulie pe austriacul Elmar Geisler în funcția de director general al Porsche România,...

Închide