Veniturile consolidate ale Telekom Romania s-au majorat cu 9,5% în T1, la 237,1 mil. euro

Grupul Telekom Romania a înregistrat în primul trimestru venituri consolidate de 237,1 milioane euro, în creștere cu 9,5% față de perioada similară a anului 2019, iar EBITDA ajustată după IFRS16 a avansat cu 31,5%, până la 33,8 milioane euro.

„În ciuda situaţiei economice actuale, provocatoare, am obţinut un rezultat bun pe primul trimestru al anului, cu o creştere a veniturilor şi a EBITDA. Continuăm pe direcţia creşterii pe care am iniţiat-o şi vedem rezultatele transformării continue a companiei noastre. Cu primul impact al crizei Covid-19 deja vizibil şi impactând deja veniturile previzionate, ne vom intensifica eforturile de ne reduce cheltuielile pentru a atinge obiectivele pentru EBITDA şi fluxul de numerar pe anul 2020”, a declarat, într-un comunicat, Nicolas Mahler, Chief Financial Officer, Telekom Romania.

Veniturile totale din servicii fixe s-au ridicat la 125,8 milioane euro în T1, înregistrând o creștere de 23,9% an/an, determinată în special de dezvoltarea puternică a segmentului ICT al companiei, cu un salt de peste 100%, şi de segmentul wholesale (plus 31%).

Veniturile din retail pe segmentul fix au înregistrat o ușoară scădere, de 2,2%, cauzată de declinul continuu al serviciului tradițional de telefonie fixă, care a fost doar parţial compensat de creșterea veniturilor din internet fix, arată Telekom.

Veniturile din internet fix au crescut cu 11,8% an/an, la valoarea de 18 milioane euro, datorită creşterii venitului mediu per utilizator (ARPU), care a putut astfel compensa scăderea bazei de clienţi.

„Veniturile din servicii TV au rămas stabile, cu o bază de 1,3 mil. de abonaţi, în scădere comparativ cu T1 2019, în special pe segmentul DTH (satelit), în procesul transferului către noua tehnologie IPTV. În cadrul orientării către tehnologiile moderne de televiziune, Telekom Romania a introdus un produs nou, Smart TV Stick, la finalul trimestrului întâi al acestui an, oferindu-le clienţilor posibilitatea de a-şi transforma televizoarele cu ecran plat în Smart TV-uri cu care să vizioneze conţinutul premium de la Telekom, fără a mai avea nevoie de vreun upgrade tehnologic”, se spune în comunicat.

Numărul clienţilor serviciilor convergente fix-mobil (FMC) a continuat să crească pentru al optulea trimestru consecutiv, ajungând la 857.000 utilizatori.

Veniturile din servicii mobile s-au diminuat cu 3,8% comparativ cu T1 2019, la 73,3 milioane euro, scăderea fiind provocată de o reducere a tarifelor și a volumelor de interconectare în reţele mobile şi parţial de scăderea traficului generat de vizitatorii din afara ţării, ca efect al restricţiilor de călătorie impuse în urma Covid-19 în T1 2020. Baza de abonaţi ai serviciilor mobile, inclusiv FMS, a crescut cu 1,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 1,6 milioane de abonaţi.

În T1 2020, procesul de transformare a costurilor companiei, aflat în desfășurare, a continuat să producă efecte, cu scăderi semnificative pe categoriile majore de cost, arată compania.

„Rezultatele primelor trei luni ale anului confirmă abordarea corectă pe care am avut-o până acum. Efectele închiderii economiei, impusă de pandemia Covid-19, au început să se vadă la final de T1. Telekom Romania s-a adaptat la noul context dar, şi noi, ca orice alt business, trebuie să ne pregătim de impactul din lunile următoare, din moment ce suntem parte integrantă a economiei României. Facem şi vom face tot ceea ce ne stă în puteri pentru a depăși cu bine această perioadă”, a afirmat Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.



German
Citește articolul precedent:
Raiffeisen a încheiat primul trimestru cu venituri operaționale de 636 mil.lei, în creștere cu 3%

Veniturile operaționale ale Raiffeisen Bank s-au majorat cu 3% în primul trimestru din acest an, la 636 milioane de lei,...

Închide