Vine Habsburg

Este confirmat, în intervalul 20 Iunie – 5 Septembrie, la Kunsthaus 7B din Cisnădioara (jud. Sibiu ) se vor expune sculpturi și litografii ale artistei germane Gabriela von Habsburg, nepoata ultimului împărat al Austriei și rege al Ungariei, Boemiei și Croației.

Este prima expoziție a Alteței Sale Imperiale și Regale în România, astfel că Arhiducesa Gabriela va vizita Cisnădioara la deschidere pe data de 20 Iunie. „Suntem foarte mândri că Arhiducesa a acceptat în mod spontan invitația noastră. Lucrările sale din oțel inoxidabil surprind prin organicitate și aura poetică, încadrându-se astfel foarte bine în peisajul muntos al Carpaților”, explică Dr. Oana Ionel, curatoarea expoziției din București, și după cum afirmă în continuare: „Arhiducesa Gabriela este o artistă reprezentativă în plan internațional având expoziții și sculpturi în spațiul public peste tot în lume. Ea reușește să aducă o anumită poezie în opera sa geometric – constructivistă. Venind din acest context, unul dintre eforturile sale este să facă vizibil statutul artei și al culturii la nivel global. Expoziția sa în România ne plasează pe scena internațională.”

În mod cert, ceremonia de deschidere a expoziției din Cisnădioara va fi un eveniment central european care va aduce laolaltă nobili, colecționari, și cunoscători ai artelor . Reprezentanți ai familiilor regale sunt așteptați din Republica Cehă, Germania, Elveția, Italia, Austria, Ungaria și România. Familia Regală a României va fi reprezentată prin Alteța Sa, Principesa Sofia a României.

„Noi conectăm istoria, tradiția și valorile cu arta abstractă contemporană, în același mod în care artista Gabriela von Habsburg conectează natura cu arta”, explică Thomas Emmerling, colecționar german și directorul Kunsthaus 7B din Cisnădioara. „Acum este cel mai bun moment să aducem împreună trecutul și prezentul pe care să le orientăm către viitor și România este cel mai potrivit spațiu pentru acest demers.”

Expoziția prezintă peste 20 de sculpturi și monumente în aer liber, precum și litografii cu titlul “Spațiu între – In between”. “Filozofia artei Arhiducesei Gabriela are la bază interspațiul care are caracterul său propriu și face parte din întregul lucrării”, descrie criticul de artă Dr. Elmar Zorn care este așteptat sa participe la ceremonia de deschidere, în Cisnădioara. Ideea principală a expoziției, așa cum descrie curatoarea Dr. Oana Ionel, este: “România este un interspațiu între Roma și Bizanț, între vest și est și un interspațiu cu caracter propriu”.

Organizatorii acestui eveniment așteaptă oaspeți din Lucerna, Paris, Munchen, Firenze și Viena. Expoziția este deschisă până în 5 septembrie 2021.

“Spatiu între – In between” sculpturi și litografii de Gabriela von Habsburg, 20 Iunie – 5 Septembrie 2021, de marți până duminică 13.00 – 19.00. Mai multe informații: www.habsburg.art și www.facebook.com/kunsthaus7B.

German
Citește articolul precedent:
Închide