Bosch inaugurează un centru medical la Blaj

  • Bosch investește în sănătatea și siguranța angajaților săi și deschide propriul centru medical în Blaj
  • Angajații și membrii de gradul întâi ai familiilor acestora vor beneficia de servicii medicale gratuite
  • Unitatea de producție Bosch din Blaj este una dintre puținele fabrici Bosch din lume care oferă astfel de beneficii pentru angajaţii săi.

Blaj, judeţul Alba – Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a inaugurat astăzi un Centru medical la Blaj. Clădirea centrului se întinde pe o suprafață totală de 600 de metri pătrați și afișează un regim de înălțime de parter plus etaj, unde se regăsesc cabinete medicale de specialitate, medicina muncii, săli de curs, sală de gimnastică, vestiare, dar şi un cabinet dedicat pentru efectuarea testelor Covid-19. La momentul deschiderii spitalului Robert-Bosch din Stuttgart în 1940, Robert Bosch declara: „Cu toţii ar trebui să încercăm să îmbunătățim situația actuală: nimeni nu ar trebui să se mulțumească doar cu ce a realizat, ci ar trebui să se străduiască întotdeauna să devină mai bun.” „Vorbele sale ne-au servit drept motivație și de aceea, chiar de la deschiderea unității noastre de producție în Blaj, am înființat un cabinet medical la noi în fabrică”, a spus Dirk Arnold, director tehnic al fabricii Bosch din Blaj. „Astăzi, odată cu inaugurarea oficială a centrului medical, serviciile de sănătate devin mai abordabile și mai ușor de accesat.”, a adăugat Arnold.

Astfel, adițional aspectelor strict legate de medicina muncii, centrul medical facilitează angajaților și rudelor acestora de gradul întâi acces gratuit la servicii medicale oferite de o echipă pluridisciplinară de medici specializați în: dermatologie, endocrinologie, ginecologie, medicină internă, neurologie, ORL, urologie, ortopedie, psihiatrie, oncologie, cardiologie, intervenții chirurgicale minore, nutriție, boli infecțioase sau pneumonologie. Mai mult, angajații vor beneficia, anual și cu titlu gratuit, de un set complex de teste medicale. Integrarea diferitelor domenii medicale într-o singură locație permite îngrijirea interdisciplinară a beneficiarilor, motiv pentru care tratamentele de tip psihoterapie și recuperare medicală sunt, de asemenea, incluse în pachetul de beneficii. „În strânsă colaborare cu partenerul nostru instituțional Elisa Med, putem oferi acum o gamă mai largă de servicii medicale nu doar angajaților noștri, ci și familiilor acestora. În contextul actual al pandemiei de COVID, utilizăm deja cabinetul de testare din cadrul centrului și avem în vedere asigurarea sănătății angajaților noștri.”, a continuat Arnold.

Ca parte integrantă esențială a programului de sănătate oferit de fabrica Bosch din Blaj, centrul organizează, cu titlu gratuit, cursuri de prevenție și educație pentru sănătate cum sunt cele de nutriție, creștere a copilului, prim ajutor sau managementul stresului. În plus, centrul medical oferă angajaților posibilitatea de a accesa, în baza unor reduceri generoase și programări prioritare, servicii extra precum: tratamente dentare, peste 300 de tipuri de teste de laborator, radiologie și imagistică medicală sau medicamente regenerative și antiaging. Mai mult, prin intermediul Telemedicinei, un proiect IoT, angajații Fabricii Bosch din Blaj au posibilitatea de a se conecta la o rețea largă de specialiști pentru interpretarea rezultatelor investigațiilor de laborator sau a radiografiilor, serviciu la care angajații și familiile lor ar fi avut acces doar prin intermediul deplasărilor în alte localități și cu un efort financiar crescut. „Cel mai mare beneficiu al centrului medical îl reprezintă accesul la o gamă largă de servicii medicale de specialitate, acces care până astăzi ar fi necesitat vizite în orașele centre universitare, ceea ce implică atât timp, cât și costuri”, a declarat Cătălin Rusu, responsabil pentru responsabil pentru evaluări cerințe legale în departamentul pentru sănătate, siguranță și mediu din cadrul fabricii Bosch din Blaj.

Unitatea de producție din Blaj, în continuă dezvoltare

Fabrica Bosch din Blaj și-a început activitatea în anul 2007, deservind sectorul tehnologiei industriale. La Blaj, Bosch produce componente pentru industria auto: o gamă largă de senzori, precum și componente electronice pentru grupul motopropulsor. Tot la Blaj, compania implementează soluții de Industrie 4.0, precum şi sisteme de monitorizare a producției și soluții inteligente pentru sudura cu laser. Unitatea s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în decursul anilor. Mai mult, fabrica Bosch din Blaj este una dintre cele trei fabrici Bosch din Europa unde se produc senzori de noxe – o componentă esențială a inovației revoluționare aduse de companie în sfera tehnologiei diesel, și una dintre cele două locații Bosch de pe continent unde care se fabrică module electronice pentru cutia de viteze automată.

Bosch vine în întâmpinarea nevoilor angajaților

Fabrica Bosch din Blaj acordă o atenție specială , satisfacției angajaților săi, oferindu-le o gamă largă de beneficii precum: program de lucru flexibil, 25 de zile de concediu anual, bonusuri de relocare și recomandare, transport gratuit, programe de instruire și dezvoltare, cantină proprie în incinta fabricii și servicii medicale gratuite.

 

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2019, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 436 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Mai multe informaţii pe  www.bosch.ro.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 400.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2019). Compania a generat vânzări de 77,7 miliarde de euro în 2019. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește o viziunea unei mobilitățisustenabile și sigure. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 72.600 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 126 locaţii din lume, precum și aproximativ 30.000 de ingineri software.

 Compania a fost înfiinţată în 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină și inginerie electrică”. Structura specială a acţionariatului Robert Bosch GmbH asigură libertatea antreprenorială a grupului Bosch, permiţând companiei să planifice pe termen lung şi să facă investiţii semnificative pentru asigurarea viitorului său. 92 de procente din acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt deţinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Funcţiile de conducere antreprenorială ale grupului sunt îndeplinite de acest trust. Restul de acţiuni sunt deţinute de familia Bosch și de Robert Bosch GmbH.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,
www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPresse

German
Citește articolul precedent:
Închide