Impactul cultural asupra dezvoltării unui sistem care să ia amploare la nivel de masă este determinant pentru rata de succes a oricărei schimbări. Atunci când discutăm de situația investitorilor, la Bursa de Valori București am avut două întrebări la care am căutat răspuns: de ce nu avem mai mulți investitori la bursă (care sunt factorii care ne opresc să devenim investitori) și cum putem să avem mai mulți investitori la bursă (care sunt factorii care ne pot face să ieșim din starea de latență și să devenim investitori).
Plecând de la modelul cultural, am identificat o serie de judecăți colective românești, vorbe de duh spuse sub forma unor proverbe, care au însă un impact nimicitor asupra oricărei intenții de a ieși din starea de expectativă și de a ne atinge potențialul de dezvoltare ca investitori.
Banul e ochiul dracului. Este poate una dintre cele mai „păcătoase” raportări mentale pe care le putem perpetua în ceea ce privește acumularea de capital. Această alăturare între avuție și damnare erodează încrederea oamenilor în ceea ce banii pot reprezenta pentru ei. Chiar și în imaginea profund creștină și religioasă, nu avuția poate constitui un păcat, ci modul în care alegem să ne raportăm la ceea ce avem.
Mai bine sărac și curat decât bogat și rușinat. Continuarea proverbului de mai sus arată în mod explicit capcana unui raționament excluziv: sărăcia e automat legată de nevinovăție, în timp ce bogăția este automat presupusă a fi în strânsă legătură cu vinovăția. De ce e greu să-i convingi pe români să aibă mai mulți bani? Pentru că în mentalul colectiv a fi sărac e mai degrabă o virtute decât o descriere a unei stări financiare de la un moment dat.
Cine se trezește de dimineață departe ajunge. Este genul de proverb care dăunează pe două paliere. Sunt unele persoane care la 40 de ani spun că dacă nu au investit până la acest moment nu are niciun sens să înceapă acum, când, dimpotrivă, orice moment e bun să începi să te îngrijești de viitorul tău. Cel de-al doilea palier vizează pierderea unei oportunități concrete: au fost investitori care nu au mai cumpărat acțiuni la o companie după ce prețul a crescut cu 10%, apoi compania a continuat să crească, ei au cumpărat aproape de nivelul maxim al prețului și când acesta a început să scadă cu doar 5% s-au speriat, au vândut tot și au marcat pierderi.
Cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul. Iată cel mai de seamă inamic al diversificării riscului. Am cunoscut investitori care au avut în portofoliu o singură companie. S-au bucurat când a crescut cu 30% într-un an, iar când acțiunile au intrat pe un trend descendent au criticat strategia companiei, fără să-și dea seama ca tocmai strategia lor putea deveni cel mai mare dușman al finanțelor personale.
Nu aduce anul ce aduce ceasul. Ne consolăm cu oportunitățile pierdute pentru că așteptăm să dăm „marea lovitură” și de fapt nu facem decât să amânăm să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru. Nu am auzit de niciun câștigător la vreo loterie care să reușească să-și păstreze câștigul după ce a luat jackpot-ul. Cum ne putem aștepta să ne descurcăm mai bine cu mulți bani când nu avem nici măcar disciplina gestionării unor bani mai puțini? Tocmai de aceea, exercițiul de a pune lunar bani deoparte într-un fond de investiții ar trebui să fie la de important ca mersul la cumpărături: cu aceeași regularitate, cu aceeași frecvență, pentru că doar astfel vom reuși să ne alimentăm viitorul nu cu ce aduce anul sau ceasul, ci cu rezultatul inteligenței noastre.
Florin Cepraga, Senior PR Specialist, BVB
