Ce fac cu povestitorii din birou?

Foto: konstantynov / depositphotos.com

Cunoaștem cu toții oameni din mediul nostru profesional și privat cărora le place să povestească. Acest lucru e în regulă într-o atmosferă relaxată, la o bere sau acasă, dar la birou acest comportament este adesea o provocare. Ce fac cu un coleg care se află constant în modul narativ și mă împiedică să lucrez? În acest scop, trebuie mai întâi să înțelegem de ce oamenii sunt așa cum sunt. Până acum am întâlnit patru tipuri diferite de povestitori, pe care aș dori să vi le explic mai detaliat în cele ce urmează.

1. Anul trecut am fost cu mama mea la un eveniment vinicol din România și am întâlnit un bărbat mai în vârstă, cu aspect solitar, care ne-a spus povestea sa la masă. Arăta însingurat, concentrat asupra trecutului, fără a fi cu adevărat prezent în momentul în care discutam. Voia doar să vorbească despre el însuși și nici măcar nu ne privea cu adevărat. Mulți oameni vorbesc din singurătate; pentru că de multe ori nu au pe nimeni în jurul lor, în viața lor privată, îi caută, de exemplu, la birou. Ce putem face într-un astfel de caz? Ascultarea este un gest de empatie, dar și aceasta are limitele ei la locul de muncă. Este bine să semnalați acest lucru cu respect, astfel încât să nu creați momente neplăcute. Nu este ușor să stabiliți limite în anumite culturi, în care emoțiile sunt foarte importante și se manifestă din plin și la locul de muncă (căldură umană). Poate îi puteți propune persoanei să continuați conversația ulterior într-o altă locație, în afara programului de lucru, dacă într-adevăr doriți asta.

2. În urmă cu câteva săptămâni am luat parte la un eveniment în București, unde a avut loc și o discuție de grup. La final au fost admise întrebări din partea publicului. Cineva a luat cuvântul, dar nu a vrut să pună o întrebare, ci să-și explice punctul de vedere, în multe cuvinte. După ceva timp, s-a instalat neliniștitea în sală, dar niciunul dintre moderatori nu a îndrăznit să pună capăt torentului de cuvinte. Tipul respectiv de povestitor face acest lucru doar pentru a-și deservi propriul ego. Multe detalii sunt importante pentru el, deoarece acest lucru îi permite să-și demonstreze competența. La un astfel de comportament nu este vorba despre o contribuție constructivă, ci mai degrabă despre afișarea propriei personalități. Trebuie să îi puneți pe acești oameni la punct într-un mod politicos, pentru că există reguli de joc care trebuie respectate. În cazul nostru, sunt permise doar întrebări scurte, astfel încât și alții să aibă posibilitatea de a pune întrebări. Când lucram pentru un post de televiziune din Franța, acum aproape două decenii, la un eveniment a fost un domn în vârstă căruia îi plăcea să vorbească despre prietenia franco-germană. A devenit însă atât de euforic, încât nu s-a putut opri și părea deja ridicol; a existat o singură soluție de urgență: s-a început să se bată din palme pentru a-i semnala că este suficient.

3. Mai sunt, de asemenea, și oameni care povestesc mereu aceeași poveste și nici măcar nu-și dau seama de acest lucru. Adesea se plâng și repetă aceleași lamentări angajaților, șefului sau le adresează retoric, statului. Am citit într-o carte, în urmă cu câțiva ani, despre un trib african în care, la întâlnirile grupului, bătrânii permit membrilor să-și prezinte problemele, dar sub o regulă strictă: după a doua repetare a aceleiași povești, nu mai sunt ascultați. Cred că este o regulă foarte bună. Dacă întâlniți o astfel de situație la birou, încercați să-l faceți pe respectivul coleg să fie conștient că repetă aceeași poveste și să îi direcționați atenția către soluții și o abordare mai pragmatică. Reacția poate surprinde, întrucât o astfel de abordare îl poate ajuta chiar pe colegul în cauză să iasă dintr-o buclă destructivă de gândire.

4. Unor angajați le place să intre în modul narativ pentru că nu se simt atât de siguri în legătură cu subiectul discuției. Am observat că nici ei nu au învățat să filtreze ceea ce este cu adevărat important și ce nu. Un detaliu îl urmează pe celălalt. Am avut într-o sesiune de coaching un angajat al unei companii internaționale care trebuia să pregătească ceva pentru șeful său. Mi-a pus 124 de chestii pe masă și a început să le detalieze, trecând aleatoriu de la unul la altul. L-am întrerupt după câteva minute. Nu era obișnuit să ia în considerare modul în care lucrurile ar trebui să fie prioritizate și ce anume ar trebui adus în atenția șefului. Așa că, fiți atenți când angajații oferă multe detalii, ajutați-i să poată decela ce este esențial și ce nu. Ei pot învăța de la dvs. să înțeleagă mai rapid esența unei probleme sau a unei situații.

Uneori, storytelling-ul are și ceva bun. De mici am crescut cu povești, basme și povestiri. Ca adulți, ne bucură în continuare să ascultăm relatări, când este vorba despre povești interesante, autentice și emoționante din punct de vedere uman. Uitați-vă doar în mass-media: filmele, cărțile sau revistele sunt pline de ele. Fondatorii de companii și liderii străluciți spun, de asemenea, povești care impregnează uneori compania timp de mai multe generații. Numim acest lucru viziune, declarație de misiune, tradiție, cultură, valori etc. Orice ființă umană va avea întotdeauna nevoie de un set simbolic de instrumente pentru a naviga în viață, fie că ne referim la rădăcini, la un cadru de referință, aspirații și încredere în viitor, valori, continuitate, așadar ceva în care să credem și cu care ne putem identifica si despre care să putem povesti. Fiecare comunitate are nevoie de povești, fie că este o țară, o religie, o companie sau o familie.

Michael.Schroeder@linarson.com



German
Citește articolul precedent:
Acum ori niciodată! Un proiect de țară are nevoie de consens politic

Reputații experți în domeniul energiei Vasile Iuga și Radu Dudău susțin că, în privința exploatării gazelor naturale din apele adânci...

Închide