CTP Germania se lansează cu target de 1 mld. euro pentru dezvoltări logistice de tip „last mile”, după preluarea Deutsche Industrie REIT

Remon Vos, CEO al CTP și CTP Germania

CTP, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de parcuri industriale și logistice din Uniunea Europeană listat la bursă, a finalizat oferta de preluare și delistare a Deutsche Industrie REIT-AG (denumită acum Deutsche Industrie Grundbesitz AG), care atrage după sine o scalare rapidă a businessului în cea mai mare economie a Europei.

CTP Germania reprezintă acum aproximativ 15% din portofoliul grupului și devine a treia piață ca mărime pentru CTP după valoarea brută  a activelor, după Cehia (42%) și România (21%).

„Portofoliul achiziționat în Germania este poziționat strategic pentru a acoperi cererea de proprietăți logistice urbane de dimensiuni mai mici, foarte căutate, care ajută companiile chiriașe să răspundă astfel rapid cererilor în creștere rapidă din comerțul online și care constituie fundamentul strategiei viitoare pentru CTP Germania. De asemenea, portofoliul are un potențial ridicat prin creșterea gradului de ocupare, creșterea chiriilor și prin noi oportunități de dezvoltare”, se arată într-un comunicat al CTP.

În următorii cinci ani, CTP Germania intenționează să investească încă un miliard de euro în dezvoltarea de proiecte industriale și logistice. Totodată, CTP va implementa o strategie de dezvoltare pentru a dubla actuala suprafața închiriabilă a CTP Germania la 3,2 milioane de metri pătrați până în anul 2026.

Udo Stöckl, fost director și managing partner al companiei de consultață imobiliară Avison Young în Germania, a fost numit Chief Operating Officer (COO) în cadrul CTP Germania, raportând către directorul general al CTP și CTP Germania, Remon Vos.

Udo Stöckl are o experiență vastă în managementul de proprietăți imobiliare în Europa de Vest și America de Nord.  Cel mai recent, el a coordonat intrarea cu succes a companiei Avison Young pe piața din Germania.

„Piața germană reprezintă o oportunitate pentru investiții, deoarece ne permite să extindem rețeaua CTP pentru a răspunde cererii tot mai mari a chiriașilor pentru logistică urbană într-una dintre cele mai puternice economii europene. Acum vom putea oferi, atât clienților existenți, precum și celor noi, acces la rețeaua transeuropeană de aprovizionare pe piețele de la Marea Neagră și până la Marea Nordului, cu ajutorul rețelei CTP. În plus, am identificat deja multiple oportunități de a îmbunătăți semnificativ portofoliul CTP Germania, prin aplicarea acelorași abilități de dezvoltare și operaționale pe care le-am perfecționat pe piețele din Europa Centrală și de Est în ultimii 23 de ani. În timp, vom aduce portofoliul la standardele noastre exigente de ESG, menținându-ne poziția de lider ca singura mare companie imobiliară industrială și logistică paneuropeană cu un portofoliu 100% certificat BREEAM cu calificativul Very Good și peste”, a declarat  Remon Vos, CEO al CTP și CTP Germania.

CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator parcuri industriale și logistice din Europa Continentală în funcție de suprafața închiriabilă, deținând peste 7,1 milioane de m² de spații în nouă țări la 30 septembrie 2021.

În România, CTP deține o suprafață totală de peste 2,1 milioane mp de depozite de clasa A în 15 orașe: Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Târgu Mureș, Caransebeș, Ineu și Salonta.

German
Citește articolul precedent:
Vânzările OMV Petrom au crescut cu 32% anul trecut, la 26 miliarde lei. Profitul net s-a majorat cu 122%

OMV Petrom, parte a grupului austriac OMV, a înregistrat în 2021 venituri din vânzări consolidate de 26 miliarde lei, mai...

Închide