Dilema europeană a salariului minim garantat

Foto: tatty77tatty / depositphotos.com

De frica sărăciei, elvețienii din Geneva au aprobat recent introducerea celui mai mare din lume salariu minim garantat: 4.086 de franci elvețieni, circa 3.700 de euro. Promovată de partidele de stânga şi de sindicate, măsura se vrea un mijloc de combatere a sărăciei provocate de coronavirus în orașul elvețian, dar vine și taman la timp pentru a da apă la moară discuțiilor din UE referitoare la salariul minim garantat.

La 16 septembrie, Comisia Europeană confirma că vrea să provoace stabilirea unui salariu minim care să ofere „un nivel de trai decent” fiecărui cetățean comunitar. Mai recent chiar, la sfârșit de octombrie, Comisia Europeană a propus o directivă UE pentru a asigura protecția muncitorilor din Uniune, care vizează stabilirea unor salarii minime la nivel adecvat pentru a permite un trai decent oriunde lucrează. Atunci când sunt stabilite la niveluri adecvate, „salariile minime nu numai că au un impact social pozitiv, ci aduc și beneficii economice mai largi, deoarece reduc inegalitățile salariale, contribuie la susținerea cererii interne și cresc motivația la locul de muncă”, se arată în motivația Comisiei. Executivul comunitar subliniază că situația economică actuală a afectat în special sectoarele care au o pondere mai mare a lucrătorilor cu salarii mici, precum curățenia, comerțul cu amănuntul, serviciile de sănătate și de îngrijire pe termen lung.

Dar nu se știe cum anume se va putea impune același salariu minim tuturor economiilor statelor membre, care depind de politici economice, fiscale și bugetare naționale nealiniate în prezent și greu de aliniat și în viitor. Deocamdată, Comisia von der Leyen încearcă să stabilească mai curând un standard comun de calcul care să conducă la obținerea unui salariu minim la 60% din media națională. Potrivit experților de la Bruxelles, salariul minim ar stimula munca, ar îmbunătăți productivitatea, ar crește cererea internă și rezistența economiei și ar putea contribui și la reducerea decalajului salarial între femei și bărbați. Propunerea Comisiei, care va trebui să fie negociată cu guvernele statelor membre și Parlamentul European, stabilește doar standardele comune pentru un salariu minim, „creează un cadru pentru a face salariile minime mai adecvate și a favoriza accesul muncitorilor la protecția oferită de salariul minim în UE. Ea nu obligă statele membre să introducă un salariu minim legal și nici nu fixează un nivel comun al salariului minim”, subliniază Comisia Europeană. În perioadele de criză, demnitatea muncii trebuie să fie sacră, spune și președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, citată de Euractiv: „Ceea ce propunem astăzi este un cadru pentru salariile minime, cu respect deplin al tradițiilor naționale și al libertății partenerilor sociali. Îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață nu va proteja doar lucrătorii noștri, ci și angajatorii care plătesc salarii decente și vor crea baza pentru o revenire economică echitabilă, incluzivă și rezilientă”, a spus șefa Comisiei.

Dar unii critici ai conceptului subliniază că impunerea unui salariu minim la nivel european va avea ca efect sporirea inflației și reducerea masivă a unor locuri de muncă, mai ales din companiile antreprenoriale mici și mijlocii și din microîntreprinderi, acolo unde povara salarială atârnă greu în bugetele firmelor. Însă șefa Comisiei Europene spune că „salariile de dumping distrug demnitatea muncii, îi pedepsesc pe antreprenorii care plătesc salarii decente şi distorsionează concurenţa loială pe piaţa unică” și, în consecință, existența unui salariu minim pentru un nivel de trai decent va readuce un suflu nou în forța de muncă europeană.

În contextul în care salariul minim variază de la puțin peste 300 de euro/lună în Bulgaria la peste 2.100 euro/lună în Luxemburg, diferențele mari de nivel se regăsesc și în diferențele mari de abordare politică a chestiunii. Executivul european vrea să promoveze puternic „negocierea colectivă, iar propunerea va respecta pe deplin posibilităţile diferitelor naţiuni şi tradiţiile”, după cum spunea Ursula von der Leyen, referindu-se la obținerea unui set de criterii clare şi stabile pentru toate statele naționale, la un proces de negociere între toate sindicatele şi toți angajatorii și la mecanisme „funcţionale” de monitorizare.

Ideea salariului minim european nu seduce pe toată lumea. Economistul principal al Barclays Capital, Thorsten Polleit comenta pentru DW că atunci când vine vorba de consolidarea creșterii și ocupării forței de muncă în toată Europa, salariul minim „este cu siguranță instrumentul greșit”, pentru că în zonele bogate ale UE salariile sunt „prea mari”, iar salariul minim nu ar ajuta la crearea de locuri de muncă atât de necesare în zonele cu salarii mici, deci cu economie săracă. Alți critici sunt de părere că salariile minime interzic lucrătorilor mai puțin productivi să intre pe piața muncii, iar această interdicție creează la rândul ei o creștere a subocupării, singura modalitate de a rezolva această problemă rămânând jocul deschis al cererii și ofertei, un joc în care salariul minim
nu-și are locul. Criticii salariului minim susțin astfel că aceste politici nu sunt altceva decât protecționism împotriva concurenței nedorite.

Secretarul general al Confederației Sindicale Europene John Monks spune însă că, de fapt, salariile minime pot fi avantajoase pentru lucrătorii străini, care ar urma să fie protejați printr-un acord colectiv sau printr-un un mecanism legal puternic de salariu minim. Consultantul fiscal Mihaela Mitroi, partener EY România, arată că pe lângă beneficiul reducerii inegalităților dintre cetățeni, creșterea salariului minim extinde baza de impozitare, stimulează consumul și cererea internă, lucruri care ajută la redresarea economiei.

Dintr-o perspectivă realistă, diferențele dintre țări sunt prea mari în acest moment pentru o armonizare salarială europeană. Un salariu minim care ar fi acceptabil în Letonia ar fi prea mic pentru Germania, iar o sumă care ar funcționa pentru România nu ar fi suficientă pentru Belgia. În prezent, diferențele sunt pur și simplu prea mari pentru un salariu minim armonizat. În țările mai bogate (statele membre nordice, de exemplu), salariul minim este rezultatul negocierilor colective, în timp ce în țările cu economii slabe, precum România, standardul minim este stabilit – cu profundă tentă electorală – de Guvern.

În Uniunea Europeană, problema inegalităților economico-sociale între nord și sud și între est și vest are o amploare și o complexitate ce nu pot găsi rezolvare doar în salariul minim european. În multe țări mai sărace – precum România- economisirea, stabilitatea financiară, eficientizarea costurilor și mai ales investițiile în capitalul uman, toate împreună pot crește deopotrivă bunăstarea individuală și bunăstarea economiei naționale. Iar peste toate, o (mai) bună educație economico-financiară poate asigura standardul minim de bunăstare dorit de europeni.

În prezența unor dezvoltări economice naționale diferite și în absența unor politici economice și fiscale comune, bunăstarea egală a tuturor europenilor rămâne doar o himeră și cu siguranță și o dilemă politică europeană.

Daniel Apostol



German
Citește articolul precedent:
Lichiditate de 3 ori mai mare la BVB în luna în care România a fost promovată la statutul de Piață Emergentă

Promovarea propriu-zisă a României la statutul de Piață Emergentă, potrivit clasificării furnizorului global de indici FTSE Russell, a avut efecte...

Închide