Knauf Insulation România și-a majorat afacerile cu 10% anul trecut, la peste 14 mil. euro

Knauf Insulation România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața materialelor izolante, și-a majorat cifra de afaceri cu 10% anul trecut, la peste 14 milioane de euro, segmentul produselor necesare pentru fațadele de contact bifând un avans de peste 30%.

Printre factorii care au influențat pozitiv evoluția vânzărilor se numără creșterea numărului autorizațiilor de construcții, creșterea gradului de conștientizare a importanței utilizării unor materiale de calitate în detrimentul prețului, precum și reglementările referitoare la securitatea la incendiu a construcțiilor.

Anul 2018 a fost unul productiv pentru companie pe toate liniile de business. Astfel, pe primul loc s-au situat produsele necesare pentru izolarea termică a pereților exteriori (termosistem), în creștere cu peste 30% față de anul precedent. Dintre acestea, peste 80% au fost livrate către proiecte de construcții noi, iar restul pentru lucrări de reabilitare, arată reprezentanții companiei deținute de grupul german Knauf.

Pe loc secund în topul vânzărilor s-au clasat produsele pentru fațade ventilate, care au cunoscut o evoluție de circa 5%. Totodată, produsele pentru izolarea pereților de compartimentare au înregistrat o creștere de aproximativ 20%, comparativ cu 2017.

„Izolarea termică a pereților exteriori ai unei construcții reprezintă o modalitate eficientă de a economisi energie, ceea ce se reflectă și în economii financiare. Suntem încântați să observăm o creștere a acestui segment de piață, ceea ce denotă o îmbunătățire a gradului de informare, atât în mediul rezidențial, cât și non-rezidențial”, a declarat Adrian Garofeanu, director comercial Knauf Insulation România și Bulgaria.

Principalul segment de dezvoltare în 2018 a fost reprezentat de proiectele rezidențiale, cu un procentaj de circa 70%, unde s-a înregistrat o cerere mare de produse destinate izolării pereților exteriori (termosistem). Proiectele non-rezidențiale au reprezentat 20%, iar cele comerciale au avut o pondere de 10% din total.

La nivel de grup, Knauf Insulation are peste 5.000 de angajați, 40 de unități de producție în 15 de țări și o cifră de afaceri de aproape două miliarde de euro.



German
Citește articolul precedent:
Ceetrus lansează primul hub comunitar din România într-un centru comercial, printr-o investiție de 170.000 euro

Dezvoltatorul imobiliar Ceetrus a lansat Cartier Hub, primul hub comunitar din România aflat într-un centru comercial, investiția pentru amenajarea și...

Închide