Mercedes-Benz Vans România îl numește pe Alexandru Rugină în funcția de Chief Operating Officer

Mercedes-Benz Vans România anunță că Alexandru Rugină (36 de ani), în prezent Head of Customer Services Vans Mercedes-Benz România, devine Chief Operating Officer, începând cu 1 iulie 2021.

După trei ani la conducerea Mercedes-Benz Vans România, Batiste Pascalin (41 de ani) va prelua rolul de Head of Sales & Marketing Mercedes-Benz Vans pentru Europa Centrală și de Est, în Praga.

Rugină, un profesionist cu o experiență de peste 10 ani în industria auto, s-a alăturat companiei Mercedes-Benz în 2013, primul proiect important fiind alcătuirea primei echipe de Customer Services Key Account Management and Field Force pentru cele trei divizii Mercedes-Benz (Cars, Vans și Trucks & Buses).

„Sunt onorat să ocup această poziție de top management și sunt profund recunoscător că am avut oportunitatea de a lucra cu Batiste, de la care am învățat foarte multe. Sunt mândru să fac parte din această echipă și aștept cu nerăbdare să continuăm în anii următori cu o creștere susținută și să abordăm în mod optim viitoarele provocări ale sectorului transporturilor, dintr-o perspectivă sustenabilă. Am o echipă de adevărați profesioniști pe care sunt mândru să îi numesc colegii mei și împreună vom continua să rămânem concentrați asupra nevoilor clienților și asupra obiectivului general de a adopta o poziție și mai puternică ca marcă premium, atât pentru clienții comerciali, cât și pentru cei privați. De asemenea, vom continua să identificăm cele mai eficiente soluții de dezvoltare pentru partenerii noștri autorizați”, a declarat Alexandru Rugină.

În viitoarea sa poziție de Head of Sales & Marketing Mercedes-Benz Vans pentru Europa Centrală și de Est (CEE), Pascalin se va muta la Praga, Republica Cehă – noul sediu al Mercedes-Benz Vans pentru Europa Centrală și de Est.

„Parcursul profesional pe care Alex l-a avut a fost în același ritm cu evoluția companiei Mercedes-Benz România. Am toată încrederea că va continua să facă lucruri extraordinare în calitate de Chief Operating Officer în cadrul Mercedes-Benz Vans România, mai ales că beneficiază de sprijinul tuturor colegilor de echipă”, a spus Pascalin.

German
Citește articolul precedent:
Noutățile legislative și fiscale @ „Summer Tax Update”

Pe 24 iunie 2021, BusinessMark are plăcerea să invite la „Summer Tax Update”, eveniment online ce va aborda cele mai...

Închide