OMV Petrom lansează o platformă digitală pentru servicii de furnizare gaze pentru afacerile mici și mijlocii

Foto: OMV Petrom

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, lansează platforma utilio.ro prin care clienții persoane juridice pot încheia contracte de furnizare gaze naturale de la OMV Petrom.

Platforma este destinată afacerilor mici și mijlocii și digitalizează întregul proces de contractare și de gestionare a serviciilor de furnizare gaze naturale. Pentru un nou client, timpul estimat pentru încheierea și validarea unui contract de furnizare gaze naturale pe platforma utilio.ro este de 20 de minute, arată compania.

„Suntem o companie integrată de energie și un furnizor de încredere de gaze naturale, acoperind aproximativ 40% din necesarul de consum al pieței din România. Utilio.ro face parte din strategia noastră de a ne orienta cu oferte de furnizare gaze naturale spre afacerile mici și mijlocii și, prin această platformă, oferim un serviciu inteligent și transparent prin care simplificăm interacțiunea cu clienții noștri”, a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Gas.

Platforma este accesibilă de pe orice dispozitiv (desktop, tabletă, telefon). Prin utilio.ro, serviciile de furnizare gaze naturale de la OMV Petrom pot fi personalizate, iar clienții persoane juridice beneficiază de un control eficient al consumului, de un grad ridicat de predictibilitate a costurilor și de termene extinse de plată.

German
Citește articolul precedent:
Schimburile comerciale româno-germane pe trend ascendent

AHK România anunță cele mai recente cifre privind schimburile comerciale dintre Germania și România în prima jumătate a anului. Conform...

Închide